10 lecții pentru succes (validate științific)
În mod tradițional, apar la trecerea dintre ani tone de articole cu lecții de viață învățate de autori în anul precedent.
Am scris și eu astfel de articole în trecut, însă m-am întrebat mereu care este utilitatea lor, dincolo de inspirația de moment…
Ca un răspuns la această întrebare m-am gândit să extrag din anul care a trecut exclusiv acele lecții pe care le-am trăit, mi se par valoroase pentru viitor și au bază științifică.
Am învățat multe alte lucruri anul trecut, însă aici am pus exclusiv acele lecții fundamentate de cercetători.
Sper să te ajute să și acționezi, nu doar să contempli.
Până la urmă, cea mai importantă valoare pe care ți-o poate aduce lectura unui astfel de articol este să faci ceva cu ce ai citit.
- 1. Vrei să întâlnești oameni interesanți? Interacționează dintr-o stare de curiozitate
- 2. Vrei să îți crești creativitatea în muncă? Privește munca prin prisma unui joc.
- 3. Dăruiește cu prietenie, dar nu în prostie. Dacă nu ai, n-ai de unde să (mai) dai.
- 4. Cu cât suntem mai sedentari cu atât provocările fizice ne par mai mari.
- 5. Când investești uită-te la procentele din portofoliu mai mult decât la oportunitatea senzațională pe care „n-o vei mai întâlni niciodată”…
- 6. Când spui „timp de calitate” definește clar ce este calitate.
- 7. Hospital și hospitality sunt cuvinte înrudite. Ar fi bine sa fie așa și în realitate.
- 8. A avea control în propria viață înseamnă să știi bine 3 verbe: Startez, Susțin, Stopez. (Tot cu S începe și cuvântul Sabatic).
- 9. Oamenii susțin ideile noi când le inițiază sau când participă la creația lor.
- 10. Dacă ai timp liber și n-ai chef să stai, fă ceva ce te pune în stare de flux.
1. Vrei să întâlnești oameni interesanți?
Interacționează dintr-o stare de curiozitate
În vara lui 2022, deși nu am avut chef să merg la un eveniment monden, faptul că m-am urnit m-a adus la masă cu un grup de oameni interesanți.
Dialogurile stârnite acolo au dus la descoperirea unui om care mi-a dat multă claritate în viață. Ne întâlnim periodic pentru că mi-a devenit coach.
Când l-am cunoscut, mi-a atras atenția prin felul în care mi-a răspuns la o întrebare.
Nu îmi aduc aminte întrebarea exactă, dar îmi aduc aminte starea în care eram când am ascultat răspunsul.
Eram tot mai curios să aflu cu ce se ocupă acel om. Mi s-a părut că are o energie bună, de persoană trecută prin viață și care privește cu blândețe și respect orice altă ființă.
Mă felicit și astăzi pentru acel moment de la petrecere, când l-am întrebat curios cu ce se ocupă.
Concluzia lui Kashdan: „A fi interesat este mai important în cultivarea și menținerea unei relații decât a fi interesant; este ceea ce face ca dialogul să pornească”, spune el.
„Este sucul secret al relațiilor”.
2. Vrei să îți crești creativitatea în muncă?
Privește munca prin prisma unui joc.
Această lecție este literală, nu metaforică.
În 2022 am produs un joc (împreună cu partenerul meu Călin Iepure). Conceptul serios pe care îl promovează jocul este modelul 6C de dezvoltare personală[ii].
În afară de concept însă, restul a fost o joacă permanentă. În afară de faptul că îmi place ce a ieșit, este relevant felul în care m-am simțit.
Conceperea jocului mi-a adus bucurie, relaxare și un mod inedit de a rezolva probleme.
În plus, a fost o activitate de cooperare care a generat ulterior noi proiecte cu Calin (scriem o carte împreună).
Știința confirmă aceste beneficii și adaugă altele[iii]:
Un număr tot mai mare de cercetări sugerează că jocul aduce mai multe beneficii decât simpla evitare a plictiselii: adulții care se joacă mai mult sunt mai productivi la locul de muncă, mai fericiți în relațiile lor, mai puțin stresați, mai buni la rezolvarea problemelor și mai puțin susceptibili de a dezvolta Alzheimer decât omologii lor mai puțin jucăuși.
3. Dăruiește cu prietenie, dar nu în prostie.
Dacă nu ai, n-ai de unde să (mai) dai.
O greșeală pe care am făcut-o în 2022 este că m-am „împrăștiat” în patru proiecte de tip ONG ca voluntar. Două dintre ele, fiind la început, au ocupat mai mult timp decât cel estimat, iar asta s-a întâmplat mai ales în cursul serilor. Am luat astfel din timpul alocat copiilor mei și asta a durut.
La jumătatea anului m-am repliat brusc și am suspendat temporar toate activitățile de voluntariat. S-a văzut imediat în relația mea cu copiii, dar și mai important, am simțit în relația mea cu… mine.
Anumite simptome de burnout începuseră să fie evidente…
E o lecție foarte bună să înțelegem că dăruitul peste măsură poate fi un act nociv la adresa propriei persoane. De fapt, este o modalitate greșită de a căuta succesul în viață, în general.
Așa cum le sugerează numele, dăruitorii sunt cei care ajută din convingere, profitorii cei care profită cu convingere, iar egalizatorii cei care preferă să mențină relațiile de dăruire și primire cu scor egal.
Interesant este că oamenii care au succes pe termen lung nu sunt întotdeauna dăruitorii așa cum ne-ar plăcea să credem.
Grant explică acest fenomen prin faptul că dăruitorii sunt la rândul lor de două feluri:
Dăruitorii altruiști sunt cei care renunță la tot ce fac pentru a ajuta oamenii, tot timpul, ceea ce înseamnă că au tendința de a rămâne în urmă cu propriile proiecte. Prin urmare, ajung de obicei în partea de jos a scării succesului.
Pe de altă parte, dăruitorii strategici sunt la fel de darnici ca și primii, dar au învățat că este mai bine să se înconjoare de alți dăruitori pentru că, astfel când au nevoie vor fi ajutați la rândul lor[iv].
O lecție derivată de aici este aceea că în relațiile de parteneriat merită să fii mereu atent la semnalele subtile pe care le primești de la anturaj.
Când remarci că e posibil să ai în preajmă profitori e bine să te retragi.
O regulă simplă de urmat aici este: oferă de minim trei ori și cere o dată.
Dacă primești scuze în loc de ajutor acesta poate fi un semn că nu e relația potrivită.
4. Cu cât suntem mai sedentari cu atât provocările fizice ne par mai mari.
O problemă de sănătate cu care m-am confruntat în 2021 și 2022 a fost încăpățânarea cu care se țineau de mine 3-4 kg în plus peste nivelul pe care mi l-am dorit.
Asta m-a convins în vara lui ’22 să reiau antrenamentele la sală cu antrenor. Expertul din comunitatea noastră (Sorin Geană) știe exact cum să ajute fără să demoralizeze.
Între cele câteva întâlniri de la sală, am putut să observ ce se întâmplă în zilele/săptămânile în care făceam mai multă muncă de birou și cele în care mă mișcam mai mult (de ex: 30 de minute de alergare dimineața).
Și mai relevant, ce se întâmpla la sală după un weekend cu mâncare prea multă…
Concluzia mea este că mintea ne joacă feste într-un mare fel.
Când avem un stil prea static, mintea căuta justificări pentru a-l menține așa.
Studiile făcute de cercetătorii de la Balcetis Lab sunt grăitoare în acest sens[v].
Iată detaliile:
Au măsurat circumferința taliei și a șoldurilor voluntarilor ca indicii ale formei fizice generale.
Apoi, le-au cerut să estimeze distanța dintre ei și o linie de sosire până la care ar fi trebuit să transporte greutăți. Ei au făcut acest lucru indicând locația liniei de sosire pe o hartă care arăta doar conturul camerei în care ne aflam și un punct reprezentând poziția lor de plecare.
Deși participanții nu știau acest lucru, raportul dintre talie și șolduri s-a corelat cu locul în care au plasat linia de sosire. Persoanele cu o condiție fizică mai slabă au indicat că linia de sosire era mai departe de ei decât cei care erau mai în formă.
Aceste exagerări de percepție (care se întâlnesc și la oamenii obosiți) apar și în cazul persoanelor care se luptă să-și gestioneze zilnic greutatea.
Lecția pentru mine și pentru tine de aici este că în cazul corpului e mult mai ușor să te menții decât să revii.
De aceea, prefer să fac tot timpul exerciții fizice moderate decât să merg la sala când mă îngraș și începe sa mă doară câte ceva.
5. Când investești uită-te la procentele din portofoliu mai mult decât la oportunitatea senzațională pe care „n-o vei mai întâlni niciodată”…
Pentru mine 2022 a fost anul în care am devenit investitor în startup-uri. Din momentul în care am anunțat la diverse cursuri sau conferințe că fac acest lucru au început să apară tot felul de propuneri.
Am investit în 6. Din două dintre ele am ieșit deja și am rămas cu patru. (Una s-a vândut și una nu a mai corespuns priorităților mele). Dintre cele 4, două merg bine și două au nevoie să pivoteze (una deja face acest lucru).
Comparând entuziasmul pe care l-am avut la începutul fiecărei investiții cu dușul rece al realității, pe care l-am primit ulterior în unele cazuri, am tras următoarea concluzie:
Sunt deschis să continui acest proces, dar numai în limita unui procent din portofoliul meu de investiții.
Potrivit Fundației Kauffman[vi], investitorii de tip angel investor care au în spate propriul succes antreprenorial și își fac, de obicei, un „portofoliu de investiții conservatoare”.
Ei aloca o fracție – adesea între 5 și 15% din averea lor netă – pentru investiții în startup-uri.
În ceea ce mă privește, portofoliul meu este în zona a 10%, dar asta se referă la investiții în bani. În majoritatea startup-urilor în care investesc, prefer să particip cu know-how ca mentor sau membru în board-ul companiei (efort pe care îl cuantific în bani, de asemenea).
6. Când spui „timp de calitate” definește clar ce este calitate.
Există o „glumă” în limba engleză care sună așa:
How do children spell L-O-V-E?
The answer is T-I-M-E.
Pe românește copiii înțeleg conectarea cu părinții prin timpul petrecut cu ei.
În realitate, nu e chiar așa.
Poți să petreci timp cu copiii tăi cu mintea în altă parte sau cu nasul în telefon cât vrei. Ei nu se vor simți conectați cu tine.
În schimb, caută minim o activitate foarte concretă pe care o faceți împreună și fă acest lucru cu fiecare copil în parte (dacă ai mai mult de unu’).
Cu fiica mea care are în curând 6 ani îmi place să cânt în duet. Ne construim un repertoriu de cântecele împreună. Are o ureche muzicală excelentă.
Cu fiul meu care are doi ani și jumătate ofer ”consultanță pentru compus puzzle-uri” (e mare amator de așa ceva, plus că e și foarte priceput). Condiția este să nu fac eu în locul lui (caz în care îmi reamintește noțiunea de ”tantrum”).
Inițial eram foarte stresat că nu am suficient timp pentru copii și mă simțeam vinovat. Prin observare directă am ajuns însă la concluzia că e mai importantă calitatea, chiar dacă timpul e scurt.
Conform specialiștilor, chiar și 10 minute de conectare autentică între părinte și copil pot aduce beneficii foarte mari pentru viitorul micuților[vii].
Dr. Melissa Milkie, (Universitatea din Toronto) a petrecut mult timp studiind acest subiect în cadrul cercetării sale intitulate „Cum contează timpul pe care mamele îl petrec cu copiii?”.
Un studiu similar privind tații aruncă la iveală date interesante – cantitatea de timp pe care tații o petrec cu copiii lor este, de asemenea, mai puțin importantă în comparație cu cât de mult le place să facă rolul de părinți.
7. Hospital și hospitality sunt cuvinte înrudite.
Ar fi bine sa fie așa și în realitate.
În toamna lui 2022 mi-am făcut un control medical integral. Ce mi-a plăcut cel mai mult în afară de spitalul de tip „navă spațială” a fost înțelegerea psihologiei din partea personalului medical.
Fiecare medic a vorbit cu grijă față de emoțiile pacientului.
Nu am simțit că sunt privit ca un obiect, ci ca om.
În plus, am avut pe tot parcursul un angajat al spitalului care a făcut antecameră în locul meu la fiecare cabinet. Acest mod de a oferi servicii medicale este în continuă creștere în țările civilizate și începe să fie prezent și la noi.
În unele țări modelul poate presupune perceperea unui abonament. Programările sunt mai lungi, iar medicul poate aprofunda cazul fiecărui pacient.
De asemenea, pacienților li se permite să telefoneze sau să trimită e-mailuri medicilor lor, un beneficiu care nu este acoperit de majoritatea asigurărilor de sănătate.
În străinătate acest serviciu se mai numește și Direct Primary Care (DPC) și are beneficii foarte clare pentru pacienți[viii]:
Un studiu publicat în British Medical Journal raportează că pacienții care beneficiază de asistență DPC au avut cu 35% mai puține spitalizări, cu 65% mai puține vizite la serviciile de urgență, cu 66% mai puține vizite la specialiști și cu 82% mai puține intervenții chirurgicale în comparație cu pacienții înscriși în sistemul tradițional.
Indiferent de tipul de serviciu, lecția pentru mine este dublă: voi face tot posibilul să beneficiez de servicii medicale ce iau în calcul bunăstarea mea psihologică atunci când sunt pacient și voi prefera serviciile medicale de tip „consultație periodică” celor „de nevoie”.
8. A avea control în propria viață înseamnă să știi bine 3 verbe: Startez, Susțin, Stopez. (Tot cu S începe și cuvântul Sabatic).
Cele trei verbe formează de fapt definiția controlului din cibernetică (capacitatea de a lansa, menține și stopa un proces).
Când stăpânești toate cele 3 verbe ai control.
În ce mă privește, nu am avut niciodată control asupra muncii.
Îmi place atât de mult ce fac încât îmi este greu să mă opresc.
Asta sună bine și poate chiar meritoriu, până când devine o scuză. Nu mai e mult și devine o cauză… pentru diverse dezechilibre în tot restul vieții (cum ar fi timpul alocat unei familii cu copii mici).
Așa se face că după mai bine de 20 de ani de „scenă”, în care am avut mulți ani cu peste 180 de zile de prezentări la grupuri diferite, iar unele zile cu câte 4 prezentări (online), am decis să iau o pauză.
De la 1 noiembrie până în luna mai 2023 am stopat orice apariție live. E o perioadă sabatică pe care o rezerv explorărilor personale.
Aviz amatorilor, prima lună s-a lăsat cu insomnii crunte, după care am reușit să mă relaxez și să redresez somnul.
Asta a fost pentru mine o lecție în sine: mintea hiperactivă are nevoie de mult timp pentru a se liniști.
În a doua lună a început un proces de adaptare, în care sistemul meu nervos a început să se reorienteze către ideea de tihnă și pace.
La ora la care scriu intru în a treia lună… așa că te voi tine la curent cu ce se va întâmplă. Ca o concluzie de etapă, sunt foarte mulțumit cu această decizie.
Știința din spate este și ea destul de clară[ix]:
Într-un studiu făcut cu peste 60 de lideri de organizații care au luat perioade sabatice de 3-4 luni cercetările au arătat în afară de reducerea stresului majoritatea liderilor au avut o mai mare încredere în rolul lor la întoarcere.
Concediul sabatic le-a adus idei noi pentru a realiza schimbări și a strânge fonduri.
În plus, majoritatea au cristalizat mai bine viziunea existentă pentru organizație creând una nouă, mai puternică. De asemenea, au fost mai capabili să lucreze cu consiliul lor de administrație, deoarece etapele de planificare și învățare ale sabaticului i-au făcut pe directorii lor mai eficienți.
În rezumat: dacă ai un rol de lider de organizație sau ești antreprenor merită să te gândești periodic la 3-4 luni în care să te „scoți din priză”.
Chiar dacă acum îți iei concediu 2 luni pe an (cum fac eu), acestea nu se cumulează. E vorba de 3-4 luni legate.
9. Oamenii susțin ideile noi când le inițiază sau când participă la creația lor.
Cea mai importantă schimbare pe care am făcut-o în 2022, în afara deciziei să îmi iau o perioadă sabatică este faptul că am îmbrățișat cu adevărat ocupația de coach.
Deși în ultimele 2 decenii am avut mereu 5-6 clienți de coaching nu mi-am pus niciodată problema să fac asta la modul intensiv. Mi se părea că pot aduce mai mult impact în calitate de speaker.
Ei bine, nu mai cred asta. Odată cu pandemia lumea s-a reorientat atât de mult în mediul online încât prezența într-o sală de conferință a devenit mai rară. Ea este în continuare importantă, însă e mult mai rară.
În plus, programele de tip training au șanse net superioare să aducă rezultate atunci când există asistență la implementare.
De exemplu, în programele noastre de tip bootcamp am decis să introducem sesiuni de coaching pentru fiecare participant, astfel încât aceștia să beneficieze la maxim de schimbarea pe care o trăiesc acolo.
Degeaba treci printr-o experiență transformațională dacă nu faci nimic cu ea ulterior și viața ta se întoarce la vechiul model.
Știința certifică această observație.
Un studiu[x] realizat cu 31 de manageri a comparat un program convențional de training cu efectele generate de opt săptămâni de coaching individual post-training.
Instruirea simplă a crescut productivitatea cu 22,4%.
Coaching-ul a crescut productivitatea cu 88,0%. Programul de coaching a inclus stabilirea obiectivelor, rezolvarea problemelor în echipă, practică, feedback, implicarea supervizorului, evaluarea rezultatelor și o prezentare publică).
Rezultatul a fost o creștere de 400%.
Motivul pentru această creștere mare ține de psihologie. Când oamenii sunt puși în situația să reflecteze în manieră structurată asupra progresului lor devin mai responsabili.
Coachingul are însă o altă latură și mai importantă: funcționează în armonie cu ideea corectă despre educație. La origine educația înseamnă să scoți din interior (educo – latină).
În coaching îl asiști pe client să scoată din interior idei și resurse care îi permit să își atingă în mod optim scopurile.
Condiția este însă ca atunci când asiști să nu impui.
Și în munca de trainer sau speaker și în cea de manager sau lider de echipă există o tentație uriașă să îți impui punctul de vedere.
Rezultatul este că oamenii dau din cap aprobator și apoi revin la vechile obiceiuri sau idei.
Din fericire, munca de coach este una în care ai în „fișa postului” să îl asiști pe celălalt să își găsească propriile resurse.
Când le-a identificat, șansele ca persoana să implementeze sunt mult mai mari decât dacă i-ai fi dat soluția pe tavă.
Acesta este motivul pentru care am decis ca din 2023 să dublez (cel puțin) ponderea activității de coaching în toată activitatea mea.
Dacă ești trainer, speaker sau consultant îți recomand să faci la fel.
Ajuți oamenii mai temeinic prin această abordare.
Cel puțin, include servicii de coaching în pachetul de cursuri sau consultanță pe care îl oferi.
Ca orientare, studiile făcute în mediul corporate în urmă cu mai bine de 10 ani și publicate de Harvard au concluzii[xi] interesante.
Este o activitate bine plătită, iar rezultatele se văd în mai puțin de un an.
În plus, îți oferă posibilitatea să ajuți un om să își crească performanța și să se dezvolte personal simultan, fără a face vreo intervenție terapeutică.
Profesia nu este încă suficient de bine reglementată și maturizată, iar în România este încă la început, însă rezultatele sunt indiscutabile.
Eu lucrez în special cu antreprenori și pot vedea diferența dintre cei care fac doar cursuri sau urmăresc programe on-line și cei care își iau un coach.
10. Dacă ai timp liber și n-ai chef să stai, fă ceva ce te pune în stare de flux.
După primele 6 săptămâni de sabatic mi-a venit pur și simplu cheful să scriu. Nu e o activitate nouă pentru mine.
Am publicat peste 20 de volume de-a lungul carierei, dar am produs cele mai bune texte în perioada sărbătorilor de iarnă, când aveam mai puține discursuri de ținut.
Așa s-a întâmplat și acum, doar că nu am discursuri nici în următoarele 4 luni.
O altă diferența este că acum scriu de plăcere, fără nici un fel de termen limită pentru editură, ceea ce îmi aduce mai multă creativitate și timp pentru cercetare (articolul de față e un exemplu).
Starea pe care o trăiesc atunci când scriu astfel este una de flux, așa cum e definită de psihologi.
Conceptul propus inițial de Mihalyi Csikzentmihalyi a mai fost explorat în lucrările lui Howard Gardner de la Harvard și Bill Damon de la Stanford.
Cercetarea a fost dezvoltată ulterior de Owen Schaffer care a propus în 2013 șapte condiții pentru generarea fluxului[xii].
Pentru mine toate aceste condiții sunt îndeplinite când scriu:
1. Să știi ce ai de făcut – am de scris un capitol dintr-o carte.
2. Să știi cum să o faci – în timp mi-am dezvoltat o structură a scrisului.
3. Să știi cât de bine faci – comparativ cu începutul, stilul meu s-a îmbunătățit în fiecare an și a început recent să fie inspirat/informat de abordarea unor autori precum Daniel Pink și Jonah Berger.
4. Să știi încotro te îndrepți – în afară de actul de a scrie, de regulă am un plan pentru finalizarea unei cărți și un scop de integrare a ei în școala de gândire pe care am creat-o.
5. Să o percepi ca pe o provocare reală – atunci când îmi vine o idee (ipoteza) mi se întâmplă să caut informații sau să rescriu anumite paragrafe fără a putea estima timpul necesar.
Asta îmi dă peste cap așteptările de a scrie un anumit număr de pagini pe zi. Când ai termene limită asta e o provocare mare. Din fericire, în perioada sabatică problema asta e rezolvată pentru că nu am deadline.
6. Să ai abilități ridicate – nu am avut niciodată blocajul scriitorului (să te uiți la o pagină goală fără sa știi ce să scrii). În schimb, folosesc uneori cuvinte prea lungi și „prețioase”, așa că am învățat să revin pe texte pentru a le simplifica. Asta mi-a adus un plus evident la capitolul abilitate de scriitor.
La fel, scrierea de e-mailuri pentru newsletter mi-a adus un stil colocvial mai potrivit pentru publicul larg.
7. Să ai focus (libertate față de distrageri).
Atunci când scriu nu mai vad nimic altceva în preajma mea. Pot scrie concentrat și într-o cafenea și în aeroport și la birou și în parc. Importantă este ideea, mai puțin mediul. Am observat că acest lucru nu e deloc adevărat când fac o activitate care îmi place mai puțin.
Pornind de la aceste observații, mi se pare o idee interesantă să bifez la fiecare activitate pe care o fac cele 7 condiții ale stării de flux.
Acele activități care îndeplinesc toate cele 7 condiții sunt și cele pe care îmi doresc să mi le pun în calendarul de activități cât mai des.
O observație bonus: E necesar să controlezi timpul când intri în stări de fux.
Altfel orele vor trece fără să îți dai seama. De fapt, aspectul temporal este esențial pentru oricare dintre lecțiile de mai sus întrucât există un moment oportun pentru a implementa oricare lecție, așa cum există și momente sau contexte în care lecția nu e relevantă.
În rezumat, lista cu cele 10 lecții din 2022, utile în 2023 arată astfel:
- Vrei să întâlnești oameni interesanți? Interacționează dintr-o stare de curiozitate.
- Vrei să îți crești creativitatea în muncă? Privește munca prin prisma unui joc.
- Dăruiește cu prietenie, dar nu în prostie. Dacă nu ai, n-ai de unde să (mai) dai.
- Cu cât suntem mai sedentari cu atât provocările fizice ne par mai mari.
- Când investești uită-te la % din portofoliu destinate investirii mai mult decât la oportunitatea pe care „n-o vei mai întâlni niciodată”….
- Când spui „timp de calitate” definește clar ce este calitate.
- Hospital și hospitality sunt cuvinte înrudite. Ar fi bine sa fie așa și în realitate.
- A avea control în propria viață înseamnă să știi bine 3 verbe: Startez, Susțin, Stopez.
- Oamenii susțin o idee dacă o inițiază sau participă la creația ei, în această ordine.
- Dacă ai timp liber și n-ai chef să stai, fă ceva ce te pune în stare de flux.
Sunt curios care este cea mai relevantă lecție pentru tine și de ce.
Te gândești sa faci ceva cu această lecție?
Inspirație!
Andy
P.S. M-ar bucura să dai mai departe acest articol.
[i]https://greatergood.berkeley.edu/article/item/why_curious_people_have_better_relationships
[ii] Conferintele6c.ro
[iii] https://www.scienceworld.ca/stories/power-play-how-a-playful-mind-sets-adults-up-for-success/
[iv] https://www.lemonade.com/blog/psychology-givers-takers-matchers-2/
[v] Balcetis, Emily. Clearer, Closer, Better (pp. 33-34). Random House Publishing Group. Kindle Edition.
[vi] https://www.growthcapitalventures.co.uk/insights/blog/can-investing-in-startups-be-the-best-way-to-diversify-your-portfolio
[vii] https://www.parentcircle.com/importance-on-how-to-spend-10-minutes-quality-time-with-children/article
[viii] https://www.researchgate.net/publication/258117463_The_rise_and_further_rise_of_concierge_medicine
[ix] https://www.forbes.com/sites/davidburkus/2016/06/29/the-surprising-benefit-of-work-sabbaticals/?sh=49471d3c74d3
[x] https://journals.sagepub.com/doi/abs/10.1177/009102609702600403
[xi] https://hbr.org/2009/01/what-can-coaches-do-for-you
[xii] https://writingcooperative.com/the-7-conditions-for-flow-state-and-how-to-bliss-your-way-to-successful-writing-1e22be40a043
Bună Andy. Iești foarte bine pregătit și am înțeles că poți și ți dorești mai mult, că de fapt potențialul nostru interior odată activat este infinit! Eu am plecat prin viață tare de jos, și atunci cănd simțeam că nu mai pot accepta situația ” noroioasă”’ în care mă aflam, schimbam tot și plecam până am ajuns să plec chiar și din țară. Dacă și tu ai simțit că e nevoie să te orientezi spre alt sil de viață este pentru că ai urcat atât de mult încât simți că altceva nou te ar ajuta să te cunoști mai bine pe tine( să stai mai mult cu tine și să ți vină mareea de consientizări) .Sănt stări de anxietate la fiecare schimbare și uneori ne simțim abandonați dar este normal să le depășim și să vizualizăm ceea ce ne dorim în viitor.Să credem și să vizualizăm . Am observat că relaționarea și comunicarea ne ajută mult.Uneori chiar ne inspiră cuvintele unei persoane! În toate există limite și noi conștientizând doar le putem avea. Sănt o persoană foarte activă și mă ocup de activitatea mea dar și de altele. Procesul de schimbare este lung și lent dar sigur.Sănt uimită cum s a schimbat viata mea de cănd citesc 4 cărți pe lună și cum m am trezit la o viață nouă în care pot să fac tot ce mi doresc. Iubirea de sine m a ajutat, blocajele le am îndepărtat, acum lucrez cu persoanele invadente( sabotorii-) persoane care te fac să ți pierzi țimpul inutil și sănt invadente ,obraznice dar trebuiesc înlăturate cu diplomație altfel ți i faci dușmani. Îți doresc mult succes în ceea ce ți dorești să faci și ți mulțumesc pentru toate .
Felicitări Mihaela și Mulțumesc!
Buna Andy, continui sa fii inspiratie pentru mine si apreciez efervescenta din care te dezvolti si contribui an de an de cand ti-am citit primele articole, carti.
Dau share la majoritatea materialelor si asta pentru ca sunt foarte vii si mobilizatoare
Bună Estera!
Mă bucur şi apreciez că dai share!
Spor la implementare!
Calde salutări, omule bun!
Sunteți un om în deplina evoluție firească a adevăratei Omenii!
Toate comentariile mele sunt din această perspectivă! Eu însămi am avut parte de unele din trăirile pe care le comentați. Mulțumiri!??
Salutare şi mulţumesc!
Mă bucur că pot fi de folos!