4 emoţii pe care liderii le stârnesc la oamenii pe care îi conduc
Am avut ocazia să trec prin toate cele 4 stadii de leadership pe care vreau să ţi le descriu în continuare şi m-am ”ars” de câteva ori destul de urât…
… aşa că… sper că exemplele de mai jos să îţi fie de folos atunci când te afli în rolul de lider de echipă, comunitate sau organizaţie:
Pe scurt, sunt 4 stadii de leadership pe care eu le numesc:
- 1. formal
- 2. dictatorial
- 3. flexibil
- 4. autentic
Fiecărui stadiu îi corespunde o anumită stare emoţională din partea celor conduşi, iar această stare colorează viaţa de zi cu zi a oamenilor respectivi, indiferent că o conştientizează sau nu.
Pentru primul stadiu de leadership, starea oamenilor din echipă este INERŢIA.
Este cazul tipic al angajatuui care vine la birou pentru că ”trebuie”!
Care în mod subconştient îşi detesta munca și/sau şeful şi care ”rupe poarta” cu 5 minute înainte de terminarea programului, nu neapărat pentru că are o strategie de fugă bine gândită ci pentru că în definitiv… aşa se procedează… (aşa e cultura firmei)
Al doilea stadiu este cel al liderului dictator, care îşi asumă prerogativele puterii dar nu şi responsabilitatea rezultatelor.
Astfel alege să conducă prin frică, iar starea corespondenţa în rândul membrilor echipei este ANXIETATEA.
De fapt, întreaga cultură a firmei conduse de un lider dictatorial musteşte de bârfe şi înjunghieri pe la spate, la fel ca într-o piesă de teatru modern în care spectatorii devin actori prin rotaţie.
Membrii echipei trăiesc şi muncesc cu sabia lui Damocles deasupra capului şi singura lor distracţie este să constate persecuţiile celorlalţi de către şeful direct… asta până când le vine şi lor rândul…
Chiar dacă nu conştientizează acest joc permanent de-a şoarecele şi pisica, oamenii anxioşi din subordinea dictatorului au tendinţa să elimine tensiunea venită de deasupra dând vina pe alţii sau popular spus ”aruncând pisica în curtea vecinului”.
Soluţia?
După mai bine de 15 ani de consultanţă şi training pot să afirm că în marea majoritate a cazurilor este mai eficient să schimbi lucrurile schimbându-te pe tine ca lider, decât să schimbi oamenii din subordine…
Din păcate,… prea puţini astfel de lideri au curajul să recunoască necesitatea transformării de sine, dată fiind însăşi poziţia în care se găsesc… cea de dictator.
Dacă reuşesc însă această trecere, ajung în postura de lideri flexibili şi aici lucrurile se schimbă radical, întrucât starea echipei trece de la anxietate la VIVACITATE.
Esența acestei stări este ruperea de ritm.
Uneori oamenii sunt veseli, alteori trişti, uneori stresati, alteori relaxaţi.
În orice caz, aceste fluctuaţii generează mai multe ocazii în care membrii echiei să îşi exprime creativitatea şi să îşi asume răspunderea…
Chiar dacă liderul mai are încă din când în când apucături dictatoriale, el simte instinctiv ca echipa poate înainta numai dacă acorda încredere şi îi ajută pe membrii ei să crească, iar asta îl obliga să se comporte diferit cu fiecare om în parte…
S-ar putea ca unii oameni din echipa să aibă nevoie de grijă, alții de încurajări ferme, alții de constrângeri iar alții de libertate creativă…
În fiecare caz, ştiinţa liderului flexibil constă în potrivirea comportamentului lui cu nevoile membrilor echipei în scopul evoluţiei grupului către scop.
Mai în glumă mai în serios, s-ar zice că de fapt abia acest stadiu de leadership este cu adevărat leadership.
Celelalte două stadii iniţiale fiind mai mult educaţie dureroasă până când se şlefuieşte suficient spiritul de conducător…
Oricum ar sta lucrurile, există un al patrulea nivel de leadership la care orice om matur care conduce echipe ar trebui să năzuiască.
Asumarea rolului de lider autentic.
Aici nu sunt prea multe lucruri de spus, dar sunt destule de făcut!
Liderul autentic inspira mai mult prin ceea ce este şi mai puţin prin ceea ce spune ori face.
Fiind un exemplu de urmat, el transmite o stare.
Mai exact un suflu inspiraţional către oamenii din echipa sa… şi îi invită în fiecare milisecundă să devină la rândul lor lideri.
De ce?
Simplu!
Pentru că pe măsură ce devenim mai autentici, adică ne cunoaştem mai bine pe noi înşine, devenim conştienţi de adevărul fundamental că fiecare om are un rol de lider la un moment dat şi unul de membru al echipei în alte momente.
Forţa unei echipe constă în asumarea fără frică a acestor roluri în momentele cheie.
Dacă ne gândim la o orchestră de muzică simfonică, ori de câte ori un membru al acesteia interpretează un solo la instrumentul său, iar ceilalţi îl acompaniază, el îşi asumă rolul de lider.
În acele momente, el are nevoie de tot entuziasmul de care este capabil ca să sporească valoarea operei muzicale creată de echipa sa.
Doar ca acest entuziasm nu vine exclusiv din interior, ci din felul în care la repetiţii şi în celelalte spectacole membrii orchestrei se susţin reciproc sub bagheta dirijorului…
Ştiu că asta e o metaforă ”fumată” de mult în teoria leadershipului, dar liderii autentici nu se încurcă în metafore… ei doar le folosesc pentru a înţelege fenomene mai profunde.
În cazul de faţă, fenomenul profund este următorul:
Liderii autentici sunt dascăli!
Ei au înţeles că dacă fac suficiente ”repetiţii” cu oamenii pe care îi conduc, în clipa când echipa are de dat spectacol, entuziasmul operei create împreună va fi mult superior performanţei tehnice… şi de fapt o va susţine.
Aşa că te invit, drag prieten să faci următorul experiment:
Uită-te la diverse momente din trecutul tău, când ai fost pus în postura sa fii lider şi întreabă-te… care ar fi lecţia de învăţat din ele?
Dacă ai fost în mod formal pus lider într-o cultură inertă, cum ai putea să faci saltul către leadershipul flexibil. Dacă ai fost uneori dictator, cum ai putea să devii flexibil, sau chiar autentic?
Dacă eşti un lider flexibil, cum ai putea să îţi educi oamenii mai bine, ca să vă bucuraţi apoi împreună de reprezentaţiile pe care le oferiţi pe scenă?
Clienţii, colegii, prietenii şi camarazii asta aşteaptă… Spectacole de scenă pline de entuziasm!
Să facem ce este necesar ca să le putem oferi, pentru că astfel îi vom inspira şi pe alţi semeni de-ai noştri să îşi pună în operă propriile reprezentaţii!
