fbpx

4 modalități simple de a fi mai productiv

A fi mai productiv nu înseamnă a depune mai mult efort. Dimpotrivă.

Înseamnă a doza mai eficient resursele și taskurile pe care le ai.

Productivitatea reprezintă, de fapt, folosirea acelorași resurse într-un mod mai organizat.

NU SUNTEM PRODUCTIVI PENTRU CĂ NU ȘTIM SĂ SETĂM PRIORITĂȚILE CORECT

Deseori, folosim timp și energie acolo unde nu e cazul. Și devenim neproductivi.

De aceea, vreau să îți recomand 4 modalități simple de a fi mai productiv, pe care le-am testat personal. Și funcționează!

  1. Realizează cele mai grele taskuri primele!

Toți fugim de sarcinile grele. Toți le lăsăm pe mai târziu. Pentru că sunt grele și ne epuizează.

Dar ele devin cu atât mai dificile cu cât le amânăm. Și simțim un stres permanent, știind că sunt acolo.

Iar mai devreme sau mai târziu, se vor răzbuna. Vor atrage alte probleme sau vor deveni și mai complicate.

Așa că… începe ziua cu ele! Dimineața ai cea mai multă energie și putere de concentrare.

E posibil să le termini mai repede decât ai crede.

Sau oricum, mai repede decât ai fi făcut-o la sfârșit de program, când deja ești obosit și sătul de muncă.

  1. Stabilește intervale orare fixe pentru ceea ce ai de făcut

Mai exact, fă-ți un program pentru ziua respectivă. Fiecare task va primi un interval orar fix pentru a fi realizat.

Între orele stabilite, te ocupi exclusiv de acel lucru. Fără să îți verifici emailul, fără să răspunzi la telefon.

Nimic exterior nu este atât de urgent pe cât pare.

Și îți aloci timp și pentru problemele în cauză în ziua respectivă.

Vei vedea că vei face mai multe lucruri într-o zi planificată decât într-una în care rezolvi taskurile într-o ordine aleatorie.

  1. Focusează-te și renunță la multitasking

Multitasking-ul este, în mod clar, supraevaluat…

Este normal să avem capacitatea de a ne folosi atenția în mai multe direcții concomitent.

Dar asta nu înseamnă că este și eficient…

Atunci când te ocupi de un task, ocupă-te doar de acel lucru.

Când vine cineva să îți vorbească, ia-ți ochii din monitor.

Când ești într-o ședință pe Skype, nu deschide foldere, pagini web.

Dacă ai de rezolvat un task dificil, caută un loc liniștit.

Orice intervenție externă (chiar și muzica în căști) nu face decât să îți distragă atenția și să te încetinească.

  1. Integrează fiecare lucru în parte într-un proces

Încearcă să vezi fiecare task, fiecare activitate pe care trebuie să o faci, ca pe un proces.

Astfel, vei reuși să vezi mai clar etapele constituente.

Și să stabilești mai exact timpul necesar pentru realizarea lor.

Ideea de proces te ajută să fii mai organizat. Iar activitatea organizată devine implicit mai productivă.

Planifică totul într-un proces, nu doar pentru ziua în cauză, ci și pentru perioada următoare: săptămâni, luni.

Astfel ai munca organizată și știi mai clar ce ai de făcut.

Iar lucrurile nou apărute pot fi așezate la rândul lor într-o manieră structurată.

Dacă ai și alte sugestii de adăugat, lasă-le într-un comentariu mai jos, ca să ”îmbogățim” lista!

Inspiraţie!
andy szekely

Comentează




* Campurile marcate cu steluta sunt obligatorii.