fbpx

4 obiceiuri care îţi cresc garantat veniturile

Acest articol este despre obiceiurile și atitudinile oamenilor bogați.

Din fericire, am ocazia să mă întâlnesc aproape zilnic cu astfel de oameni și să ”rup pâinea” cu ei, cum se zice în popor.

Ceea ce urmează să citești sunt obiceiuri de gândire și comportament, pe care le-am observat la câțiva dintre prietenii mei bogați.

Din fericire, toate se aplică și la tine, începând chiar de azi (mai ales nr. 3) .

Le prezint în ordinea vitezei cu care le poți aplica în viața ta: 

  1. Cheltuie cât ai nevoie, nu cât ai chef

Acesta e motivul principal pentru care cei mai mulţi oameni se află la nivelul de modestie, unii chiar la nivelul de sărăcie.

Ei aleg să nu cheltuie bani strict pe ce au nevoie, în schimb aleg să-şi satisfacă mai multe pofte şi plăceri de moment.

Sunt oameni care refuză să-şi satisfacă toate plăcerile. În schimb, economisesc şi investesc.

Asta face diferenţa între oamenii prosperi şi cei mai puţin prosperi.

În special în România, acest sindrom este foarte cunoscut.

E cazul tipic al tânărului care stă în garsonieră într-un cartier mărginaş, dar are mașină scumpă… 

 

  1. Refuză să-ţi pese de ceea “ce crede lumea despre tine”

Ori de câte ori iei o decizie, în cazul de faţă, o decizie de cumpărare, pe baza a ceea ce crezi tu că  gândesc ceilalţi despre tine, mai faci un pas spre sărăcie.

Niciodată nu vei reuşi să-ţi atingi obiectivele financiare, dacă îţi va păsa, în primul rând, de ceea ce cred alţii despre tine.

Revenind la exemplul cu mașina, eu am renunțat la ea de 4 ani.  De ce? Simplu!  Consumă bani aiurea.

Astăzi merg pe jos la birou (40 de minute de sănătate curată) și când am deplasări folosesc o limuzină scumpă, cu șofer. De ce?

Pentru că este plătită din ce produc în acea zi și nu mă costă atunci când nu am nevoie de ea.

În plus, mi se pare mult mai elegant să merg la o întâlnire cu limuzina şi să nu-mi bat capul cu parcarea.

E o chestiune de lifestyle.

  1. Începe să te educi financiar 

Ce fac oamenii prosperi? Investesc în ei înşişi. Investesc în educaţia lor.

Din moment ce auto-educaţia aduce atât de multe beneficii financiare (şi nu doar financiare)… este normal ca ei să investească în propria persoană.

Așa i-am și cunoscut pe mulți dintre milionarii care azi îmi sunt prieteni.

Au fost la cursurile mele sau m-au văzut vorbind pe scenă la conferințe de business și apoi ne-am cunoscut.

Puterea câştigului financiar este cu atât mai mare cu cât investiţiile în propria educaţie şi în aptitudini devin tot mai mari.

Educaţia reprezintă cel mai valoros activ pe care l-ai putea deţine vreodată.

Mai mult… este un activ care nu se va devaloriza niciodată.

Dimpotrivă!

Aşadar, câştigul tău financiar va deveni mai mare pe măsură ce investeşti în autoeducaţie, formare şi dezvoltare personală.

Îţi recomand să mergi la traininguri, seminarii, conferinţe pentru a-ţi extinde network-ul şi pentru a-ţi plusa veniturile.

  1. Alege-ţi un domeniu care să-ţi placă, dar să fie şi foarte bine plătit (ambele condiții sunt importante) 

Există diferenţe colosale între salarii, chiar şi în acele domenii care necesită eforturi similare pentru instruire şi educaţie.

Oamenii prosperi, înainte de a se implica într-un domeniu, se uită la ce câştig financiar le poate aduce acel domeniu, într-o anumită perioadă de timp.

Apoi, în funcţie de asta, ei îşi aleg joburile sau posibilele afaceri.

Sugestia mea ar fi ca, înainte să te implici într-un job/business, să faci un studiu de piaţă şi să vezi care sunt cele mai bine plătite domenii, dar şi cele mai prost plătite.

Scopul este să ştii ce domeniu are potenţial şi de ce domenii ar trebui să te fereşti.

Îți doresc să faci alegeri financiare înțelepte și pline de…

Inspiraţie!
andy szekely

Comentează




* Campurile marcate cu steluta sunt obligatorii.