4 obiceiuri sănătoase atunci când călătorești!
Sănătate, că-i mai bună decât toate?
Da. Nu e o vorbă demodată. E un adevăr general valabil.
Şi îi simţim valoarea în special atunci când o pierdem.
Suntem în perioada concediilor.
Ne e gândul la vacanţă, fie că am plănuit-o deja, fie că încă ne mai gândim încotro să o apucăm.
Iar vacanţa ne poate face să uităm de diverse aspecte, cum ar fi… menţinerea unui stil de viaţă sănătos.
În concediu, uiţi de reguli şi dai deoparte ideea de program zilnic.
Orele de masă devin neregulate, mănânci în diverse locuri şi nu neapărat cele mai sănătoase alimente, te culci la ore târzii… şi tot aşa.
E firesc. Pentru că vacanţa ne conferă o senzaţie de libertate pe care nu o simţim în viaţa de zi cu zi, în periplul casă – birou.
Cu toate acestea, aş vrea să îţi recomand 4 obiceiuri sănătoase, pe care le aplic eu însumi în vacanţele sau în deplasările mele.
Aceste obiceiuri te pot ajuta să îţi menţii organismul sănătos chiar şi atunci când nu eşti la tine acasă.
-
Umple mini-frigiderul din cameră cu alimente sănătoase
Decât să consumi ciocolata şi alcoolul pe care le găseşti deseori în mini-frigiderele din hoteluri, mai bine spune-le să îl golească.
Astfel poţi depozita tu alimentele pe care le vrei.
Ce poţi pune acolo?
Fructe proaspete, uşor de consumat.
Ca fructe mă gândesc la banane, mere, pere, nectarine, kiwi (pe care îl poţi tăia în două şi îl poţi consuma cu linguriţa. E mai simplu aşa!), struguri şi orice fruct îţi mai vine în minte.
De asemenea, bea, în special, mută apă.
Evită pe cât posibil sucurile din comerţ.
Mai bine cumpără fresh-uri, pe care le vezi pregătite în faţa ta.
- Plimbă-te, fii activ!
Ştiu că de multe ori percepi concediul ca pe un binemeritat timp de odihnă.
Odihnă care implică deseori mult somn.
Eu îţi recomand să nu îţi iroseşti vacanţa pe somn!
Plimbă-te, sunt atâtea lucruri minunate de văzut în lumea asta!
Dacă mergi la mare, nu sta doar întins la soare!
Aleargă dimineaţa pe plajă şi bucură-te de viaţă!
Te vei întoarce mult mai energic după un concediu în care ţi-ai reîncărcat bateriile prin mişcare decât prin somn şi relaxare sedentară.
-
Shut down cu tehnologia!
Mulţi obişnuim să ne cărăm laptopurile după noi în concedii.
Suntem prea legaţi de emailuri şi internet pentru a putea să renunţăm la ele, chiar şi o perioadă scurtă.
Însă, încearcă pe cât posibil să le dai deoparte în concediu!
Fă-i să înţeleagă pe cei de la birou că vacanţa e vacanţă.
Vei rezolva toate problemele apărute la întoarcere.
Statul la laptop te aduce din nou în postura de sedentarism.
Te aşezi în pat sau pe scaun şi uiţi să îţi mai desprinzi ochii din monitor.
Aşa că gata! Ai vacanţă şi e timpul să te bucuri de frumuseţile locului în care ai ajuns!
-
Obişnuieşte-te treptat cu noul fus orar
Dacă faci o călătorie într-un loc mai îndepărtat, schimbarea de fus orar te poate da peste cap.
Călătoria te oboseşte la dus şi la întors.
La dus, fiindcă eşti nevoit să te obişnuieşti cu un alt program orar.
La întoarcere, fiindcă trebuie să te reobişnuieşti cu fusul orar de care aparţii acasă.
De aceea, ideal e să faci o trecere treptată la noul orar.
Cu câteva zile înainte, setează-ţi ceasul după ora locului în care vei călători.
Şi fă treptat trecerea în ceea ce priveşte perioadele de veghe şi de somn.
La fel şi când te pregăteşti de întoarcere. Astfel, trecerea nu va mai fi atât de bruscă.
***
Acestea sunt sugestiile mele. Tu ce obiceiuri sănătoase iei cu tine în vacanţă? Împărtăşeşte-le şi cu noi!