fbpx

5 sfaturi pentru o alimentație echilibrată și sănătoasă

Acest articol nu este pentru cei care au deja un stil de viață echilibrat și sănătos.

Pe aceștia îi invit să împărtășeasca, prin căsuța de comentarii de la final, propriile sfaturi și experiențe.

Este pentru cei care ȘTIU că sănătatea organismului și nivelul de energie sunt influențate major de ceea ce consumăm zi de zi, însă nu au timp, nu au răbdare sau nu au resursele necesare. 

Dacă ești în cea de-a doua categorie, nu te acuz și nici nu te critic.

Până acum câțiva ani și eu foloseam aceste scuze, deși știam!

Până când am înțeles că, dacă vreau să schimb ceva cu adevărat, trebuie să și fac.

Cel mai important pas a fost decizia de a-mi pune sănătatea și pe mine însumi pe primul loc.

De a prelua controlul asupra nivelului meu de energie și a asupra modului în care mă simt în fiecare moment.

Am început prin a asculta și a fi mai atent la mesajele pe care corpul meu mi le transmite și am acționat în funcție de asta.

Restul, a fost multă voință, informare, testare, creare de obiceiuri sănătoase…până când a devenit un stil de viață.

Dacă ar fi să aleg doar 5 sfaturi din experiența mea pe care ți le-aș da pentru a te ajuta să faci și tu primii pași în această direcție, ar fi aceștia:

  1. Creează un mindset axat pe sănătate

Este, de departe, cel mai important pas.

Atunci când toate acțiunile și gândurile tale se concentrează pe ideea de sănătate, vei face și alegeri în concordanță. 

Vei fi mult mai atent la ceea ce consumi. La cât de mult te odihnești.

La orele de somn necesare pentru o zi activă. 

Îți recomand să te documentezi cât mai mult în ceea ce privește alimentația sănătoasă și un stil de viață sănătos. 

Abonează-te la feed-urile site-urilor și blogurilor care vorbesc despre sănătate.

Înconjoară-te de oameni care trăiesc astfel.

Alege să mergi în locuri în care nu ești tentat să…calci strâmb.

Fă-ți un plan săptămânal cu ceea ce vrei să mănânci în săptămâna următoare și include în agenda ta zilnică timp pentru a mânca (!) și a face mișcare.

Te vei înconjura, astfel, de un univers benefic pentru tine și energia ta. 

 

  1. Devino mai vegetal

 Consumă cât mai mult alimente naturale.

Fructe, legume, semințe, cât mai apropiate de starea lor naturală. 

 Se recomandă ca următoarele tipuri de alimente să fie cât mai des prezente în meniul tău zilnic: 

  • Supe
  • Smoothie-uri
  • Salate

 Prepară mâncarea gătită mai mult la abur sau la cuptor și mai rar prin prăjire. 

 

  1. Gătește mai mult acasă

Pe de o parte, mâncarea pe care o gătești acasă știi sigur ce conține. 

Pe de altă parte, dacă vei aplica în special rețete sănătoase, în timp îți vei obișnui organismul cu ceea ce este benefic pentru tine. 

În ziua de astăzi nu mai avem nicio scuză că “nu am știut”.

Este plin internetul de rețete culinare sănătoase, fie pe site-uri de profil, fie pe diverse bloguri ale oamenilor pasionați de gătit. 

Nu mai suntem în vremea părinților noștri, când exista o singură carte de bucate în casă.

Acum ai la dispoziție nenumărate opțiuni din care poți alege. 

 Așa că nu mai lăsa bucătarul restaurantului să aleagă el în locul tău. Tu vei ști cel mai bine ce anume e sănătos pentru tine. 

 

  1. Optează pentru deserturi naturale

E timpul să îți schimbi concepția referitoare la desert.

Acesta nu trebuie să reprezinte o bombă calorică, puternic colorată și cu gust exagerat de dulce. 

Desertul poate fi simplu, fresh și natural. Poți opta pentru o salată de fructe.

Sau un fresh de portocale (fără zahăr adăugat!). 

Dacă mănânci o prăjitură cu fructe, fructele să fie cele majoritare, iar blatul în minoritate. 

Sau consumă un iaurt simplu, în care adaugi tu fructe proaspete (deci, nu iaurtul cu fructe din comerț!)

 

  1. Răsfățul culinar doar la ocazii speciale

 Iar acum vei spune: ok, și adică nu mai pot să mănânc niciodată pizza sau tort?

 Ba da, poți. 

 Important este să nu fie aceste feluri de mâncare majoritare. 

 Pentru că sunt persoane care comandă pizza acasă în fiecare seară. Sau în fiecare zi la prânz la birou. 

 Sau care mănâncă prăjituri ori de câte ori au poftă de ceva dulce, fără nici o ocazie anume. 

 Încearcă să păstrezi astfel de răsfățuri culinare pentru momente de sărbătoare. Atunci când serbezi ceva cu prietenii sau când ai o aniversare. 

 Atât timp cât mănânci sănătos în cea mai mare parte a timpului, abaterile sporadice nu îți vor da sănătatea peste cap. 

 

***

La final îți recomand să schimbi modul în care privești aceste schimbări:

în loc să le vezi ca pe un efort sau sacrificiu, privește-le ca pe un instrument de care ai nevoie pentru a face lucruri mărețe în această viață minunată!

În plus, nu uita să sărbătorești fiecare mic succes obținut în acest sens (și un simplu ”felicitări, sunt mândru/ă de tine!” pe care ți-l autoadresezi îți va schimba starea și te va motiva ;) )

Comentează




* Campurile marcate cu steluta sunt obligatorii.