4 etape ale drumului către împlinire

Cred că 90-95% dintre oameni trec printr-o primă etapă în calea devenirii lor ca maestri și eu numesc această etapă scepticism interior.

Etapa 1: Scepticul (S1)

Oamenii sunt sceptici în legătură cu faptul că merită să facă asta, că e posibil să facă respectivul lucru, că au condițiile să facă acel lucru.

Toate aceste 4 îndoieli sunt, de fapt, categorii de convingeri limitative, foarte clar cunoscu­te în psihologie:

1. Dacă merit
2. Dacă pot
3. Dacă există condițiile necesare pentru mine
4. Dacă e posibil la alții, oare o fi posibil și la mine sau nu?

Așadar, când avem aceste convingeri limitative, dăm do­vadă de un scepticism păgubos, orientat către interior.

Acesta ne face să nu acționăm, deși ne gândim totuși la faptul că ne dorim un lucru sau altul.

Ne gândim: cum ar fi să…?

Numai că ceea ce gândim este de intensitate prea mică prin comparație cu blocajele pe care le impunem.

Cu alte cu­vinte, tragem prea puțin de elasticul praștiei metaforice și, în consecință, stăm mereu în tensiune, cu elasticul praștiei întins.

Astfel, ne consumăm energia în interior, ca și când am ac­celera o mașină de mare putere, dar a cărei cutie de viteze se află într-un punct mort.

E vorba de acel brmm… brmmm…

Numai că nu se întâm­plă ceea ce ne dorim. Mașina nu pornește din loc pentru că încă suntem blocați în acel punct mort, în acel scepticism de care spuneam mai devreme.

Dar, să zicem că reușim să ne prindem de asta și intrăm în viteza 1, iar apoi începem să „dăm bătaie”.

Ei bine, sunt vreo 2 modalități de a purcede la drum:

Etapa 2 – Superficialul (S2)

Această abordare e caracteristică pentru 80% dintre cei care trec de scepticism și pornesc.

Superficialii se apucă de treabă cu entuziasm, ca o eliberare după ce au depășit zona de scep­ticism de care spuneam mai devreme.

Se avântă în proces, dar nu au destule informații, nu știu exact ce au de făcut, nu au niciun fel de ghidare din interior și atunci se izbesc de prime­le obstacole.

În acest mod, începe să le scadă energia.

Când îți scade energia, entuziasmul se confruntă cu o contra-forță: rezistența.

După o vreme, această rezistență te face să te uiți mai curând înapoi decât înainte.

Altfel spus, în mintea ta pare un scepticism de nivel 2, care se transformă, de fapt, în englezescul story, adică într-o poveste.

Spui o poveste în mintea ta și acest lucru devine un motiv ca să te întorci la zona de confort unde erai înainte sau, mai bine zis, de aparent confort.

Dar confortul cu elasticul praștiei întins tot timpul nu e un confort adevărat.

Ei bine, când faci lucrul acesta, ajungi de unde ai plecat, dar acumulezi un pic de experiență în urma abordării tale entuziaste (pe principiul primele 3 zile de mers la sala de sport sunt pline de entuziasm, într-a 4-a intervine ceva :) )

Intervine o poveste pe care ți-o spui în mintea ta, ca abordare a omului superficial.

Etapa 3 – Stresatul (S3)

Această etapă e caracteristică pentru 20% din cei care depă­șesc scepticismul și pornesc, dar reușesc să depășească și abordarea superficială.

Aceștia și-au depășit scepticismul, și-au depășit superficia­litatea, și se stresează fiindcă nu știu de ce nu obțin rezultatele dorite.

În altă ordine de idei, ei nu se așteptau să apară rezisten­ța.

Când rezistența apare, trebuie să-i opună o contra-forță și, de obicei, asta vine cu un consum emoțional de furie, de energie agresivă.

Această energie agresivă îi face să se streseze, încep să „îngrașe porcul în ajun”, să învețe cu o zi înainte de examen, se duc la sala de sport și intră în sală, chiar dacă îi dor toți muș­chii, dar continuă, și iar continuă cu un preț foarte mare.

Chiar dacă reușesc să învingă rezistența și să atingă ținta pe care și-au propus-o, nu se pot bucura după aceea.

Nu se pot bucura pentru că percep, în tot corpul lor, că efortul a fost prea mare în comparație cu efectul.

Etapa 4 – Starul (S4)

Acest nu se așteptau nu se regăsește la adevărații performeri, la cei care intră pe calea maestrului, la adevăratele staruri sau, cum se spune în engleză, la rising stars.

Este vorba despre o stea care nu mai încetează să urce pe cer. Nu mai încetează să urce pe cer pentru că a descoperit un secret foarte impor­tant al măiestriei.

Secretul este să te aștepți la rezistență și să celebrezi momentul în care ai depășit rezistența.

Acest lucru e similar cu arta războiului. Una din cele mai mari provocări în război e faptul că se masează trupe prea mari în locuri care nu sunt locuri cheie pentru victorie.

Ce face un star este să „maseze” eforturi potrivite, în mo­mentele cheie pentru victorie.

El știe că vor apărea rezistențe pe drumul său, se așteaptă la rezistențe și le compensează cu resurse.

Şi cea mai importantă resursă de compensare a rezisten­ței este mentorul.

Altfel spus, la fel ca în poveștile pe care le știm, cu Dănilă Prepeleac, cu Harap Alb ș.a.m.d., pleacă eroul nostru la început și întâmpină o primă rezistență. Respectiva rezistenţă e aceea în care el ia decizia.

Apare tatăl în blană de urs, își sperie fiul înainte să plece la drum, dar fiul nu se sperie… Se întoarce, dă jăratec calului care-și leapădă pielea și capătă imediat aripi…

Acest capătă aripi e o poveste, dar și o metaforă frumoasă, despre momentul când am depășit stadiul de scepticism și am pornit la drum.

Dar ce se întâmplă pe parcurs?

Apar rezistențe.

Apar re­zistenţele fie sub formă de animale periculoase (fie ca muma pădurii sau mai știu eu ce alte personaje), care sunt întâmpi­nate de fiecare dată, de protagoniști, cu ajutorul unor îngeri păzitori, al unor resurse, al unor mentori.

Sigur că, uneori, mentorul poate fi, de fapt, un demon de­ghizat, cum e cazul spânului din povestea populară de care aminteam, dar chiar și acest lucru va fi depășit cu aju­torul unor resurse.

Așadar, când ai reușit într-un domeniu și ai făcut o mulțime de greșeli, dar totuși ai răzbit, deci ai avut politica stresatului sau a lui Sisif, la un moment dat înțelegi că vor exista rezistențe, că ele sunt inerente.