Ambiţie cu autor necunoscut
Din cauza normelor sociale, a educaţiei, a presiunii de grup, etc., unii oameni (muuuulţi) ajung să îşi dorească de la viaţă lucruri care de fapt nu îi reprezintă.
Aceasta este faţa „întunecată” a legii Conformismului din persuasiune.
Legea conformismului spune că majoritatea oamenilor au tendinţa să facă ceea ce majoritatea oamenilor fac.
Mai concret, suntem tentaţi să acţionăm în direcţia în care se îndreaptă grupul de care aparţinem.
Chiar dacă acest mecanism psihologic e… „OK”, în sensul că ne scuteşte de consum energetic pentru decizii mărunte, atunci când vine vorba de lucrurile care te definesc ca individ, legea asta funcţionează împotriva ta.
Nimeni nu poate şti mai bine ca tine care e ambiţia ta.
Aici ai tot dreptul să fii egoist, atâta timp cât eşti motivat de ideea de contribuţie. (adică egoismul e dublat de scopurile tale înalte, de servire a comunităţii)
Gândeşte-te aşa: Dacă toţi liderii ar avea ambiţii rezultate din normele sociale, omenirea nu ar mai evolua.
E nevoie de nonconformism ca să poţi face diferenţa între istorie şi viziune
Nici Alexandru Cel Mare, nici Picasso, nici Iorga, nici Maica Teresa şi nici un alt mare lider nu au avut discipoli pentru că erau banali, ci pentru că erau „spărgători de paradigme”.
Aşa că…. o întrebare urgentă se iveşte la orizont…. Ce e cu adevărat important pentru mine în viaţa asta? (indiferent de ce spun-cred alţii…)
La care orizont se iveşte ea?
…La orizontul tău de aşteptări …
Fii autorul propriei ambiţii!
