Anatomia cărţii lui Gray
În toamna anului trecut am avut privilegiul să împart scena cu John Gray, autorul celebrei serii de cărţi „Bărbaţii sunt de pe Marte, femeile sunt de pe Venus”.
Cărțile sale sunt un fenomen mondial, fiind vândute în zeci de milioane de exemplare și traduse în 40 de limbi.
A fost un eveniment reuşit, care m-a surprins plăcut în două feluri:
- Oamenii care au venit erau de foarte bună calitate (am şi scris un articol pe tema asta).
- John a fost foarte bun pe scenă (m-a surprins multitudinea de exemple de business pe care le-a dat).
La acel eveniment am cumpărat o carte de-a lui John despre care nu știam.
Mi-a atras atenția pentru că are un titlu interesant:
„Cum să obții ceea ce vrei și să vrei ceea ce ai”
Pentru că eram în preajma lui John, am aflat și povestea cărții
În urmă cu mulți ani, când John a fost invitat pentru prima dată la show-ul de televiziune Oprah, a fost întrebat de către gazda emisiunii dacă poate vorbi și despre altceva decât despre relații.
„Evident”, a răspuns el.
Experiența de terapeut de cuplu îl ajutase să vadă nu doar disfuncționalități de cuplu, ci și tipare de comportament individuale care duc la succes ori eșec.
Acesta este un mare atu al lui John!
După zeci de ani de experiență, poate ajuta oamenii de orice vârstă să își conștientizeze tiparele de succes și eșec.
Oprah l-a întrebat atunci ce ar putea să prezinte, iar John a răspuns că observase modificări de comportament, dependente de vârste, la clienții săi.
Aceste schimbări de comportament sunt evidente la fiecare 7 ani, ceea ce l-a dus pe John la un sistem de analiză a oamenilor în funcție de vârstă.
Conversația care a urmat avea să modifice traiectoria de autor a lui John:
„Ai o carte publicată pe tema asta?”, a fost întrebat Gray.
Răspunsul era NU, însă mai erau câteva luni până la emisiune, așa că John a făcut un proiect de 6 săptămâni care avea să devină carte.
În cele 6 săptămâni, Gray a ajutat o serie de candidați să își depășească limitările.
Respectivele studii de caz au stat la baza cărții sale.
Iată și fragmentul video (mai puţin de un minut) din emisiunea Oprah în care a fost lansată cartea:
Ce conţine cartea?
Cartea are 18 capitole, dar în acest mic articol vreau să îți atrag atenția asupra capitolelor 5 şi 6, care pe mine m-au fascinat.
Ele se numesc:
Cap. 5: Cele 10 rezervoare ale iubirii
Cap. 6: Cum să înţelegi cele 10 stadii
Ca la orice carte de dezvoltare personală, dacă nu ai timp să o citești pe toată, citește cele două capitole pentru că îți vor schimba perspectiva asupra vieții tale emoționale, asupra relațiilor și a modului cum obții rezultate.
De exemplu, între 28 şi 35 de ani sunt importante următoarele elemente:
Interese: relaţii interumane autentice
Mediul de comunicare: familia şi grupul cu preocupări principiale şi spirituale
Comportamente: construirea relațiilor de durată cu cercul de oameni apropiați
Abilități necesare: asumarea responsabilității nu doar personale ci și pentru alții
Alt exemplu: Între 42 şi 49 de ani:
Interese: servirea comunității
Mediu de comunicare: orașul, regiunea
Comportamente: ieșirea și în afara mediului familial și servirea comunității
Abilități de dezvoltat: sentimentul de apartenență la locul/regiunea/țara din care faci parte
Am ales aceste exemple pentru că ele surprind bine schimbarea în evoluție, către un grad de influență din ce în ce mai mare. Până la urmă, ele surprind evoluția de la zona personală la cea de leadership.
Cartea m-a surprins atât de plăcut încât m-am hotărât să ți-o recomand și ție!
Dacă ai ocazia, citește-o și spune-mi cum ți s-a părut!