A.N.I.M.A.R.E.A. publicului în prezentări
Dacă ai fost măcar odată în situaţia de a face o prezentare de vânzări sau a ţine un discurs, atunci probabil că ştii cât de importante sunt primele 10 minute.
În acest interval de timp îţi poţi crea sau distruge reputaţia.
Motivul?
Studiile arată că impresia iniţială pe care o creezi în deschiderea prezentării este esenţială pentru acceptarea şi credibilitatea ta ca vorbitor.
Întrucât la începutul discursului atenţia publicului este maximă, nivelul de stres al vorbitorului este la cote înalte.
În consecinţă, posibilitatea ca el să facă „greşeli” este mai mare decât în restul discursului.
În acest articol găseşti un model eficient de planificare a primelor 10 minute ale prezentării.
Am creat acest instrument studiind câteva zeci de vorbitori publici profesionişti şi combinând metodele lor în activitatea mea.
Dacă vrei să ţii sub control cea mai importantă etapă a oricărei prezentări (deschiderea), articolul de faţă ar putea fi cel mai util text pe care l-ai citit în ultimii ani.
A.N.I.M.A.R.E.A. în prezentări
Fiecare literă din A.N.I.M.A.R.E.A. este iniţiala unui cuvânt cheie din deschiderea prezentării.
Iată primii 4 paşi ai modelului (ceilalţi 4, în articolul următor):
Pasul 1 – Atmosfera
Chiar înainte să începi să vorbeşti, există o mulţime de lucruri pe care le poţi face pentru a îţi asigura succesul.
De exemplu, modul în care este aranjată camera, iluminatul, sonorizarea, muzica de debut, modul în care te îmbraci, tipul de materiale pe care publicul le primeşte, etc.
Important este să te asiguri că fiecare participant beneficiază de confortul de care are nevoie pentru a obţine rezultatele aşteptate.
Asigură-te că fiecare detaliu este pus la punct şi crează o atmosferă de confort şi curiozitate.
Pasul 2 – Numele
O modalitate simplă de a începe orice discurs, după formula de adresare (bună ziua) este să spui care este numele tău şi numele temei pe care urmează să o prezinţi, simplu, scurt şi direct.
De exemplu: Bună ziua, numele meu este Andy Szekely şi urmează să vă prezint „Tactici de credibilizare instantanee” .
În acest mod, răspunzi unei întrebări legitime a participanţilor: Care este tema şi cine prezintă?
Pasul 3 – Implicarea
În afară de credibilitatea vorbitorului, probabil cea mai importantă parte a începutului unui discurs este interactivitatea vorbitorului cu publicul ascultător.
Implicarea presupune să determini publicul să răspundă la întrebări, într-o manieră cât mai pozitivă.
Probabil cel mai bun mod de a obţine acest rezultat este să foloseşti întrebări care se referă la o experienţă universală, la care este aproape imposibil de răspuns cu NU.
De exemplu: „Câţi dintre voi aţi fost puşi în situaţia de a vorbi în public în ultimele 6 luni?” sau „Câţi dintre voi aveţi de făcut o prezentare de afaceri în următoarele 3 luni?”
În mod evident, dacă publicul este format din oameni de afaceri, majoritatea celor prezenţi va răspunde cu „DA” la aceste întrebări.
Astfel captezi atenţia şi interesul, pentru că oamenii anticipează că urmează să oferi informaţii valoroase.
Pasul 4 – Mulţumirile
Dacă primeşti ceva valoros de la o altă persoană, obiceiul este să îi mulţumeşti.
Când vorbeşti în public, cel mai valoros lucru pe care îl poţi primi este atenţia grupului.
Mulţumeşte anticipat participanţilor pentru prezenţă, pentru atenţie şi pentru timpul pe care l-au alocat pentru prezentarea ta.
Faptul că recunoşti valoarea timpului alocat de participanţi te situează ca vorbitor în „aceeaşi tabără” cu publicul şi creează o punte de legătură cu acesta.
În plus, sugerează ideea că ştii care este valoarea timpului lor şi că te simţi responsabil să îl foloseşti eficient.
Cei 4 paşi pe care i-am parcurs până acum se desfăşoară de regulă în manieră foarte rapidă (durează 2-3 minute).
Următorii 4 paşi intră în detalii în privinţa conţinutului (ce urmează să primească participanţii şi de ce este important acest lucru).
ANIMAREA are următorul avantaj major.
Oferă o structură uşor de urmărit pentru orice vorbitor – oricare ar fi conţinutul prezentării, paşii animării sunt aceiaşi.
În cazul în care, din cauza stresului, pierzi şirul ideilor, ai la dispoziţie o structură logică la care să te întorci.
De regulă, faptul că realizezi ANIMAREA completă, în primele 10 minute, oferă grupului suficiente motive să te asculte în continuare.
Aceasta este condiţia esenţială pentru succesul întregii tale prezentări.
Vrei mai mult?
- Dacă vrei să înveți public speaking… atunci îți recomand pachetul educational Speaker Elite (Click aici pentru prezentare)
- … sau dacă vrei să afli următorii 4 pași ai animării, cum să câştigi încrederea publicului în cel mai scurt timp, chiar dacă nu eşti un expert în domeniul în care urmează să vorbeşti… atunci click aici