„Bullshit!” Termen tehnic!
Ți s-a întâmplat vreodată să te afli într-un mediu mai protocolar sau mai „scorțos” și să îți scape un cuvânt nepotrivit?
Ce faci într-o situație din asta?
Te scuzi?
Dispari din peisaj?
O dai pe glumă?
Mie mi s-a întâmplat și mi se mai întâmplă acest gen de „faze” mai ales atunci când vorbesc în public.
În ultima vreme însă, am schimbat semnificația unui astfel de episod… pentru că am găsit accidental o formulă care se poate aplica nu doar la discursuri, ci la orice formă de comunicare.
Formula e simplă:
Când scap „porumbelul”, adaug nonșalant: Scuzați expresia… e un „termen tehnic”
Asta adaugă o notă de umor momentului și detensionează atmosfera (cu condiția să zâmbești șugubăț când folosești formula).
Cred că un alt motiv pentru care formula respectivă funcționează este stilul modern de comunicare ultra-rapid și jucăuș.
În special în social-media, prescurtările, englezismele și struțo-cămilele lingvistice sunt atât de prezente, încât ele pătrund cu ușurință și în limbajul vorbit.
Asta e valabil chiar și în cazul oamenilor foarte educați, sau al celor care cred despre ei că sunt foarte educați (lol).
Mă duc să îmi torn o ceașcă de cafea (brb).
Așadar, ce poți tu să faci ca să nu îți pierzi credibilitatea în ochii celor sensibili la limbaj și totuși să fii relaxat când comunici?
Amintește-ți că ai această scăpare… și anume să spui imediat după cuvântul vinovat care ți-a scăpat… „termen tehnic”.
Mai în glumă, mai în serios, nici măcar nu e bine să fim academici în limbaj în toate mediile în care ne găsim.
Pe de altă parte, nu e bine nici să fim exagerat de triviali, pentru un motiv foarte simplu:
Majoritatea oamenilor se vor situa cu exigența lingvistică la mijloc între cele două externe: academic și trivial.
Dacă dovedești în discursul tău că poți accesa ambele extreme, fără să devii tributar uneia dintre ele, cei care te ascultă îți percep versatilitatea și asta de fapt te credibilizează.
Când adevărul pe care îl spui în același paragraf e descris și cu „bullshit” și cu „metafizic” dovedești că ai flexibilitate și toleranță.
Sigur… asta nu înseamnă să calculezi procentele de limbaj academic și de mahala.
Înseamnă însă că poți să te miști lejer între cele două și să alegi spontan, în funcție de context.
Pentru cei care fac vânzări, pentru negociatori și pentru vorbitorii publici, această abilitate este extrem de importantă și destul de rară.
Ea se dobândește când îndeplinești două condiții:
1. Să tolerezi extrema spectrului care nu te caracterizează. Chiar dacă nu îți place, ea totuși există!
2. Să înveți continuu, de plăcere, cum te poți exprima la ambele extreme ale spectrului…
Rezultatul?
Îți crește puterea de convingere, cei din jur te respectă chiar dacă nu pot explica de ce, iar atunci când vorbești în public majoritatea ascultătorilor te vor accepta pentru că arăți că poți vorbi ȘI pe limba lor…
Cum ajungi la acest rezultat?
Uite trei idei:
1. Studiază dicționarul. Învață cuvinte noi și folosește-le.
2. Ia model de la persoane care au această abilitate lingvistică, pe demonstrate.
3. Adaugă în comunicările tale cuvinte de la celălalt capăt al spectrului.
Dacă prietenii îți spun că ești prea academic, condimentează argumentarea ta cu 2-3 cuvinte mai triviale.
Folosește formula „termen tehnic” și vei atenua reacția celor obișnuiți dinainte cu stilul tău.
Dacă ești la polul opus, adaugă fraze construite „frumos și prețios”, dar fii pregătit să explici ce ai vrut să zici.
Nu te iluziona cu ideea că așa cum vorbești tu e cel mai bine și cine nu te înțelege „n-are decât să asculte la altă masă”.
Dacă ești flexibil în limbaj, masa la care „cânți” tu va avea mult mai mulți ascultători.
Când vrei să faci o diferență semnificativă în viața ta (și eu cred că vrei) ai nevoie de mulți oameni cu care să îți împarți succesul.
În rest, continuă să faci ceea ce deja faci bine și să adaugi un strop de bine la viețile celorlalți!
G2G
PS Dacă nu știai G2G înseamnă „Got to Go” (termen tehnic);)
