fbpx

Busola vieţii (III)

În articolul precedent „busola vieţii (II)” am oferit un studiu de caz.

Era vorba despre decizia unei schimbări în carieră şi conţinea câteva întrebări pentru orientare în această privinţă.

În acest articol îţi propunem un „studiu de caz” pe întreaga ta viaţă

Adică, ce se întâmplă dacă în loc să îţi schimbi meseria, obiceiurile alimentare sau relaţionale, te-ai hotărâ pur şi simplu să îţi schimbi ….viaţa!

Cum te poate ajuta „busola vieţii” cu această decizie majoră?

Cum te poţi orienta atunci când simţi că vrei o schimbare, dar nu ştii care este aceasta?

La aceste provocări te poate ajuta busola vieţii.

De ce ai vrea să îţi schimbi viaţa?

Bună întrebare!

Există numeroase motive întemeiate pentru care să faci o schimbare majoră în viaţa ta.

Unii oameni iau o astfel de decizie în condiţii de şoc (au un accident sau pierd pe cineva drag).

Alţii iau decizia pentru că se lasă inspiraţi de un mentor sau o întâmplare deosebită din viaţa lor.

Alţii pur şi simplu nu mai pot suporta starea de fapt şi îşi doresc o „curăţenie generală”.

Oricare ar fi motivul, atunci când te afli în situaţia respectivă ar fi bine să deţii un instrument simplu şi eficient pentru orientare.

El poate fi busola vieţii, folosită într-o manieră mai specifică.

Iată cum:

Dacă priveşti cele două axe ale busolei vieţii, respectiv nord-sud şi est – vest, vei putea observa o distincţie interesantă:

Axa nord-sud se referă la măiestria personală, iar axa est-vest se referă la măiestria socială.

Nord-sud înseamnă sănătate şi spiritualitate iar est vest înseamnă viziune/înţelepciune şi iubire/empatie.

Să le luăm pe rând

Axa nord-sud

Realizarea sinelui (Nord) se obţine prin dezvoltarea conştiinţei iar sănătatea şi vitalitatea (Sud) se obţin mai ales prin dezvoltarea disciplinei.

Aceste atribute ale dezvoltării omului – conştientizarea şi disciplina – sunt uneltele indispensabile ale măiestriei personale.

Ele îţi vor permite să îţi găseşti pacea interioară.

Axa est-vest

Inteligenţa emoţională (Est) se poate dezvolta prin a trăi cât mai multe emoţii pozitive (a trăi cu entuziasm) iar inteligenţa mintală (Vest) prin dezvoltarea viziunii şi prin învăţare.

Viziunea şi entuziasmul sunt atribute esenţiale ale măiestriei sociale şi implicit semne distinctive ale leadershipului autentic.

Ele îţi vor permite să îţi dezvolţi magnetismul personal sau carisma.

Privită astfel, busola vieţii apare nu doar ca un sistem de 4 puncte cardinale ci şi un sistem de două axe.

busola-vietii busola-vietii

De ce este relevantă această observaţie?

Pentru că în viaţa de zi cu zi punctele cardinale opuse care definesc axele se pot potenţa reciproc sau se pot anihila reciproc.

O persoană inteligentă spiritual ştie că nu îşi poate folosi această inteligenţă decât atunci când îşi îngrijeşte corpul (templul spiritului).

Ca exemplu concret, este dificil să obţii pacea interioară prin meditaţie sau rugăciune atunci când eşti dependent de mâncare, alcool sau droguri.

În acelaşi fel, o persoană inteligentă emoţional ştie că pentru a menţine relaţii interumane autentice şi sănătoase ai nevoie de anticipare, înţelepciune şi viziune.

Ca exemplu concret, este dificil ca doi oameni să întemeieze o familie bazată pe relaţii armonioase atunci când nu au capacitatea de a asigura traiul de zi cu zi, de a planifica eficient timpul sau educaţia copiilor.

Pe de altă parte, exercitarea uneia dintre inteligenţele de pe axă în detrimentul celeilalte poate avea efecte perverse.

De exemplu:

Pe axa est-vest:

Dacă îţi foloseşti prea mult inteligenţa mintală ca să obţii succes social, ai putea deveni bogat.

Dacă nu îţi foloseşti însă şi inteligenţa emoţională s-ar putea să rămâi singur.

Dacă îţi foloseşti exagerat inteligenţa emoţională pentru a obţine succesul social, dar nu şi viziunea, ai putea să „te trezeşti” că ai dat faliment chiar dacă ai o mulţime de prieteni.

Pe axa nord-sud:

Dacă vrei să devii un maestru al conştientizării, fără să ai disciplina vieţii de zi cu zi, vei constata rapid că nu poţi obţine rezultatele aşteptate.

De aceea practicile spirituale sunt însoţite de exemplu de post, care este un ritual ce necesită disciplină.

Dacă doreşti să fii sănătos şi energic fără să îţi pese de latura spirituală a vieţii, ai putea să constaţi că te ghidezi după principii exterioare ţie.

Este cazul unor tineri care îşi „lucrează corpul” în sălile de fitness ca să arate bine, fără a da acestui efort o semnificaţie mai înaltă, cum ar fi aceea de a îşi disciplina viaţa.

În concluzie

Dacă te îndrepţi în egală măsură către Est şi Vest, vei genera suficiente venituri ca să ai libertate financiară şi te vei putea bucura de ea împreună cu ceilalţi, investind timp de calitate în relaţia cu ei.

Dacă te îndrepţi în egală măsură către Nord şi către Sud, vei putea găsi pacea interioară şi te vei bucura de ea.

Busola vieţii nu îţi arată unde să te duci ci de unde să vii

Edison spunea:
„Trebuie să cercetăm neîncetat, iar la capătul cercetării noastre vom ajunge în punctul de unde am pornit şi vom cunoaşte locul pentru întâia oară.”

Această idee puternică se găseşte şi în metafora practică „Busola vieţii”.

După ce ai cercetat la Nord, la Sud, la Est şi la Vest, vine o vreme în care să îţi aminteşti că locul din care ai pornit este de fapt…. din centru.

Poate că este ultimul loc în care te-ai gândit să cauţi, şi totuşi, este locul pe care stai.

Cu ce axă să începi?

Stephen Covey in „Al 8-lea obicei” (Free Press, 2008, p.331) sugerează următoarele:

„Să începem cu dezvoltarea inteligenţei corpului pentru că el este instrumentul minţii, inimii şi al spiritului. Dacă ne putem subordona trupul spiritului, adică poftele şi dorinţele să le supunem conştiinţei, devenim maeştri ai propriei vieţi”

Aceasta este şi sugestia noastră:

Începe cu axa nord-sud

Începe să dezvolţi deodată şi inteligenţa spirituală şi cea fizică.

Aşa cum am arătat mai sus, este mai bine să le dezvolţi deodată pentru că ele se potenţează reciproc.

Probabil cea mai simplă cale este să găseşti activităţi care combină cele două tipuri de inteligenţe şi să le dai prioritate în viaţa ta.

De exemplu, dacă faci sport, cum poţi lega această activitate de scopul tău în viaţă?

Dacă practici meditaţia, cum o poţi folosi pentru vindecarea corpului tău?

Dacă alegi să posteşti sau adopţi o dietă vegetariană, cum poţi să faci acest lucru nu doar în mod terapeutic ci însoţindu-l şi de semnificaţia lui spirituală?

Chiar şi atunci când te supui unui tratament medical ar fi de dorit să îl însoţeşti cu o practică spirituală (rugăciune, meditaţie).

Există numeroase studii care arată că practicile spirituale simple potenţează tratamentul medical şi grăbesc vindecarea.

Mai mult, medicina alternativă sugerează că există cauze spirituale ale bolilor care dacă nu sunt îndepărtate pot produce reapariţia bolii.

Oricare ar fi activităţile pe care le alegi, probabil că vei fi mai motivat să le aplici.

Motivul este simplu: Îţi extragi energia motivaţională din două surse în loc de una singură.

Mai mult:

Ori de câte ori te pregăteşti să faci ceva nou, gândeşte-te care este inteligenţa pe care o solicită şi pune-ţi întrebarea: Cum pot să fac această activitate îmbogăţind-o cu inteligenţa din celălalt capăt al axei?

Un exemplu simplu ar fi: vreau să particip la un concurs de atletism pentru că e util pentru sănătatea mea.

Cum pot lega această activitate de inteligenţa mea spirituală?

Un posibil răspuns este să legi participarea ta de ideea de contribuţie.

Dacă alergi pentru strângeri de fonduri pentru o cauză nobilă, acţiunea ta capătă brusc o nouă semnificaţie.

Apoi continuă cu axa est-vest

Filosoful bulgar Omraam Aivanhov spune:

„În aparenţă înţelepciunea (inteligenţa mintală, n.a.) şi iubirea se opun, dar în realitate ele lucrează împreună.(…). Înţelepciunea este folositoare, chiar indispensabilă, dar numai pentru a ne orienta: doar iubirea împlineşte.” (în cartea „Gânduri pentru fiecare zi ”, ed. Prosveta, p. 254)

Când îţi pui inteligenţa la treabă, gândeşte-te cum poţi potenţa relaţiile interumane în acelaşi timp.

Implică-te în activităţi care îţi dau şansa de a dezvolta relaţii interumane armonioase.

Propune-ţi scopuri care să nu fie măsurate doar în termeni de eficienţă ci şi în temeni de calitate a relaţiilor interumane.

În familie, dacă ai de mers la cumpărături, gândeşte-te cum poţi transforma această activitate de administraţie în timp de calitate petrecut cu cei dragi. (poţi să mergi la un film, la un restaurant, poţi face cadouri, etc.)

La serviciu, în proiectele pe care le dezvolţi, adaugă o puternică latură de relaţionare şi construcţie de echipă.

Motivul principal pentru care multe firme apelează la programe de „team building” este tocmai lipsa de interconectare a membrilor echipei în timpul proiectelor.

Punctul de echilibru pe axă!

Frumuseţea acestui mod de gândire constă în faptul că îţi permite să găseşti punctul de echilibru.

În loc să „exagerezi” cu exercitarea uneia dintre inteligenţe în detrimentul celeilalte, vei tinde către echilibru.

În loc să te îndepărtezi către Est, de exemplu, te vei orienta către centru, pentru că vei fi „atras” de către Vest.

În tradiţia chineză există o abordare care spune că de fapt există 5 puncte cardinale, al cincilea fiind situat chiar în centru.

Acest al cincilea punct cardinal este locul în care, în metafora busolei vieţii te poţi regăsi pe tine într-o lume a păcii şi armoniei.

În concluzie, la orice implicare într-o activitate nouă, pune-ţi câteva întrebări cheie:

  • Această activitate îmi dezvoltă mai mult inteligenţa mintală sau cea emoţională?
  • Cu ce idei creative pot veni pentru a îmi dezvolta şi inteligenţa de la polul opus pe axă?
  • Merită să mă implic în această activitate? La ce ar trebui să renunţ?
  • Mă apropie ea de centrul busolei?
Inspiraţie!
andy szekely

Comentează




* Campurile marcate cu steluta sunt obligatorii.