Când minciuna moare, adevărul doare
Minciuna și manipularea! Am scris rar despre asta poate si pentru că nu aveam maturitatea necesară să dezvolt un subiect atât de controversat.
Îndrăznesc acum, la 40 plus ceva ani, să îmi spun părerea mai tranșant pe tema asta, în speranța că te ajută să înțelegi mai bine propriile acțiuni și să accepți mai ușor acțiunile celorlalți.
Vreau să îți spun de la început trei lucruri:
1. Nu voi insista pe aspectele filosofice în ceea ce privește manipularea, ci pe felul cum ne afectează ea viața de zi cu zi.
2. Nu sunt stăpânul adevărului, așa că acest articol e doar un punct de vedere (adevărul meu despre minciună și manipulare)
3. E posibil să găsești abordarea mea surprinzătoare sau inconfortabilă…
Totuși, rolul meu aici nu este să îți confirm ipotezele, ci să îți provoc gândirea, așa că îmi asum riscul să emit adevăruri incomode (fie ele și sub forma unor opinii personale).
Să începem:
După opinia mea există două forme ale manipulării: intenționată și neintenționată.
Dacă ne uităm la sensul din dicționar al cuvântului manipulare, aceasta înseamnă de fapt „a manevra”. Chiar dacă el a căpătat semnificații negative atunci când vine vorba de relațiile interumane, eu prefer să fac această distincție între manipularea cu intenții rele și cea neintenționată.
Mai mult, vreau să fac o afirmație contrară așteptărilor majorității oamenilor:
Eu cred că manipularea neintenționată ocupă aproximativ 90% din cazuri.
Iată de ce:
Când un om promite ceva și nu se ține de cuvânt, când una spune și alta face, când întârzie, amână sau uită de tine, când nu îți răspunde la telefon sau te ignoră,… toate aceste comportamente au o puternică tentă manipulativă, întrucât creează goluri între așteptările formate și faptele întâmplate.
Cu toate astea, știm amândoi că de cele mai multe ori aceste comportamente provin din aiureală, confuzie, lipsă de educație sau prostie decât din intenție premeditată.
În consecință, în 90% din cazurile în care cineva te manipulează, nu are rost să îl acuzi pe autor de rele intenții, ci în cel mai bun caz de imaturitate.
Pentru restul de 10%, adică pentru cei care mint și premeditează manipularea… …efectul pe termen lung este pierderea încrederii în personajul respectiv.
Cum încrederea este moneda de schimb a relațiilor interumane, relația cu mincinoșii se diminuează în mod firesc până la extincție.
La fel ca aerul dintr-un balon de cauciuc pe care ai uitat să îl legi la gură, încrederea se va risipi zgomotos în spațiul rămas liber între cei doi oameni, iar amintirea zbârcită a unui balon cândva poate prea umflat, va zace fără suflare pe pământ.
Există și cazuri de relații în care mincinosul îl persecută cu minciunile lui pe credul până la adânci bătrâneți, dar această situație e mai ușor de tratat într-un manual de patologie relațională decât într-un articol.
Așa că mă rezum doar la următoarea idee:
Cei care mint cu intenția de a obține beneficii în detrimentul celorlalți sunt niște oameni bătuți de soartă.
Să trăiești într-o minciună perpetuă este și greu și trist și ineficient.
Mai devreme sau mai tărziu minciuna va ieși oricum la suprafață…
Chiar mai trist, orgoliul îi ține pe acești oameni în postura de victimă a propriilor convingeri și, dacă ar citi un articol ca acesta, și-ar spune cu superioritate: „ăsta nu știe pe ce lume trăiește”…
Din fericire știu!
E o lume în care fiecare om e responsabil pentru alegerile sale, iar eu aleg să mă ghidez după principii, în primul rând și după interese, în al doilea rând.
Cum unul dintre principiile mele este onestitatea, restul vine de la sine.
Să detaliem acum „restul” de 90 % : manipulările neintenționate.
Aici, lucrurile sunt un pic mai complicate, în sensul că responsabilitatea este împărțită.
Pentru ambii însă, autor și victimă, manipularea denotă un adevăr clar:
Lipsa de maturitate!
Cel care manipulează fără să își dea seama este imatur din următorul motiv: nu își asumă responsabilitatea pentru ce spune (și face).
Victima este imatură dintr-un motiv diferit: nu își asumă responsabilitatea pentru ce crede (sau nu crede).
De exemplu:
Dacă tu îmi spui că vei face un lucru și nu îl faci, mă manipulezi în cel mai evident mod, chiar dacă nu asta ți-e intenția. Eu mi-am creat niște așteptări pe baza spuselor tale, iar tu te-ai folosit de așteptările mele ca să obții foloase pentru tine pe spinarea mea.
Ce înseamnă asta?
Înseamnă că ești responsabil pentru că nu ai făcut ce ai spus, iar eu sunt responsabil pentru că am ales să te cred că vei face.
Adică responsabilitatea e împărțită!!!! În două!!!
Din păcate, majoritatea oamenilor preferă să arunce responsabilitatea în afara lor. Cel mai des, autorul manipulării își găsește scuze sau arată cu degetul înapoi către victimă, iar credulul îl acuză de intenții mârșave pe manipulator.
E mai simplu să dai vina pe alții decât să te uiți în interiorul propriei persoane și să îți asumi responsabilitatea.
E mai simplu…. dar e o alegere proastă!
E ca atunci când ai vrea să treci un fluviu înot, aruncându-i pe alții în apă. Nu vei ajunge niciodată pe malul opus, dar îți vei trece pe răbojul conștiinței câțiva înecați.
Așadar, … antidotul meu pentru manipulare (indiferent că sunt autor ne-intenționat sau victimă) este simplu: asumarea responsabilității, în totalitate!
Dacă am spus un lucru și nu îl fac, în secunda în care îmi dau seama că nu mă pot ține de cuvânt, îmi asum consecințele: adică îi ofer celui pe care l-am fentat o compensație. Cel mai simplu exemplu este să îl anunț pe cel cu care ar fi trebuit să mă întâlnesc că nu pot ajunge la întâlnire (înainte de întâlnire!) și să îi ofer o alternativă.
În sens invers, dacă am căzut victimă unei astfel de manipulări, îmi asum responsabilitatea pentru consecințe și repar ce se mai poate repara.
Mai exact, îi dau șansa manipulatorului să îndrepte lucrurile – îi explic consecințele acțiunilor lui. Dacă îndreaptă lucrurile, înseamnă că e de bună credință. Dacă nu, înseamnă că e profund imatur și îi las pe alții să îl… ajute să se maturizeze…
În ambele cazuri (și ca victimă și ca autor neintenționat) asumarea responsabilității este soluția matură la problemă.
Chiar dacă doare, această acceptare a adevărului, prin asumarea responsabilității, face ca minciuna intenționată sau nu, să își piardă puterea și în cele din urmă să moară…
Această asumare se poate face însă numai dacă îndeplinim o condiție importantă: Să avem o doză minimă de smerenie!
Ca să îți poți asuma responsabilitatea e necesar mai întâi să accepți că și tu ai contribuit la manipulare…
E ca și când ai vrea să conduci cu 100 la oră având maneta cutiei de viteze în punctul mort…
Mai întâi bagi în viteză, apoi accelerezi…
Mai întâi accepți că ești parte din relația murdărită de manipulare, apoi îți poți asuma această responsabilitate…
Numai omul matur care are un respect profund față de semeni poate înțelege să își asume partea lui de responsabilitate și să îl lase pe celălalt să aleagă liber dacă și-o asumă pe a sa.
Aceasta este după părerea mea cea mai importantă lecție despre manipulare (chiar dacă e incomodă):
Antidotul manipulării este asumarea responsabilității, total și imediat, lăsându-l pe celălalt să își asume partea lui de responsabilitate.
Restul… e filosofie…
P.S: Dale Carnegie spunea ”nu negociez cu nimeni până nu termin de negociat cu mine însumi”. Asta înseamnă că, în momentul în care tu ești aliniat 100% cu credințele și valorile tale, îți este mult mai ușor să îți asumi responsabilitatea pentru ceea ce spui și ce faci și pentru rezultatele care vin mai departe.
Adică, poți trece la următorul nivel de comunicare: îmbunătățirea puterii de convingere și influențare etică a celor din jur.
Află cum aici:
Descoperă acel 1% din tine care îţi poate aduce 100% succes în comunicare.
