Ce înseamnă pentru tine o comunitate de calitate?

O comunitate de calitate este un grup de oameni care împărtăşesc valori comune, interese comune şi au competenţa să le pună în operă.

Au un anumit nivel care le permite să obţină pe baza unor valori nişte rezultate cu ajutorul resurselor comune.

Valorile dacă nu sunt aceleaşi sunt foarte complementare.

De exemplu libertatea şi creativitatea sunt valori complementare.

Libertatea şi securitatea nu sunt aşa complementare, se pot bate cap în cap.

Într-o comunitate de calitate sunt oameni care au competenţă pentru a pune o serie de interese comune în operă pe baza unor valori aceleaşi sau complementare.

Un alt lucru important este liantul cultural al comunităţii

Aşa cum între doi oameni e important să existe o anumită chimie, adică ei se plac, pentru că se plac şi nu e nevoie să justifice lucrul acesta.

Adică nu e nevoie să vină să spună “Eu te plac pentru că ai valori comune cu mine”, nu, “Eu te plac pentru că îmi place energia ta, ai un tip de carismă sau de entuziasm care pur şi simplu mi se potriveşte, ai un temperament care mie mi se pare ok.”

E nevoie şi de o astfel de suprapunere într-o comunitate de calitate, cel puţin pentru liderii ei.

Adică oamenii aceia au nevoie şi să se simtă reciproc, altfel va fi un soi de joc intelectual acolo.

Va fi un fel de valori comune – valori comune, competenţe comune – competenţe comune, interese comune – interese comune.

E nevoie şi de un liant, de o chimie, care eu tind să cred că la cele mai bune comunităţi este de sorginte spirituală.

Cu alte cuvinte, felul în care membrii comunităţii vibrează între ei, zbârnâie la fel, îi defineşte ca organism viu al acelei comunităţi.

Aşa cum o comunitate de tip galerie de fotbal are un anumit tip de energie, un anumit tip de vibraţie, i-aş spune mai grosieră la majoritatea, pentru că în acea cultură este ok să distrugi tomberoanele de gunoi când mărşăluieşti pe stradă spre stadion.

Tot aşa există comunităţi cu energie mai fină, unele cu energie chiar prea fină pentru gustul meu, de genul comunitatea artiştilor discreţi care vorbesc filosofic şi sunt foarte în stratosferă şi abstracţi (îi iubesc ca oameni, acel sentiment de filia, dar nu neapărat aş bea cafeaua cu ei în fiecare zi).

E nevoie ca acea energie să fie cam în acelaşi palier de vibraţie

Sigur nu vreau să ajungem în ezoterism, însă cred că ingredientul acesta al chimiei interumane are o sorginte spirituală.

Adică nu neapărat pot să explic, dar intuiesc că în acest grup e locul meu.

Astfel dincolo de valori, competenţe şi interese, există şi o zonă de viziune, acest al patrulea ingredient de sorginte spirituală, care ne face să fim compatibili dincolo de competenţă.

Compatibilitatea noastră nu este doar una profesională, ci este una identitară chiar, avem misiunile aliniate.

Ne dorim să contribuim la o lume mai bună într-un mod care este unic şi în acelaşi timp complementar.

Dacă luăm comunitatea de BootCamp de exemplu şi mai ales comunitatea extinsă de BootCamp, care include şi alpha liderii, viziunea comună este de a crea o lume în care toţi sunt nişte teacheri, toţi sunt nişte mentori pentru toţi.

Această lume pe care o creăm nu o creăm la fel, nu o creăm cu aceleaşi mijloace

Unul creează Bootcamp, unul face educaţie pentru conduită în trafic, dar cam toţi facem educaţie.

Viziunea asta are origine spirituală.

Aşa cum sunt oameni care toţi cultivă pământul şi au preocupări ecologice, vor să nu polueze şi vor să facă curat – care e un pic altă viziune.

Una este viziunea educaţională, alta este viziunea ecologică şi alta este viziunea pur pragmatic economică.

Cred că toate pot avea rădăcini spirituale.

Spiritual nu în sensul în care se înţelege îndeobşte acest termen, anume că stau şi meditez într-o cameră întunecată şi mă conectez cu fiinţele superioare.

Pentru mine spiritualitate înseamnă conştiinţa sistemelor mai largi, sunt conştient că nu sunt singur şi că există unele conexiuni, chiar dacă nu vizibile, cu alţi oameni.

Dacă nu m-am sunat cu prietenul meu din Elveţia de 6 luni n-am o problemă, dar dacă au trecut 9 luni sau 1 an, îmi aduc aminte şi îl sun.

Există o conexiune de origine spirituală pe care o am cu acesta şi pe care o menţin sunându-l rar, dar la fel de intens se păstrează relaţia.

Cu alţi oameni ca să menţii relaţia ai nevoie de întâlniri frecvente.

Simţi lucrurile acestea, nu sunt scrise într-o carte, dar asta nu înseamnă că nu există, înseamnă pur şi simplu că e alta originea lor.

De ce sunt importante comunităţile?

Comunităţile sunt importante pentru că respectă funcţia naturală de creştere a vieţii, a universului, a pământului, a naturii.

Universul se expandează, asta e funcţia lui, pământul produce roade, asta e funcţia lui.

Oamenii când se pun în comun cresc mai repede, se expandează mai repede, produc roade mai bune, contribuie la dezvoltare pe toate planurile şi din toate punctele de vedere.

Sunt practic în armonie dacă vrei cu universul, în armonie cu legea naturală a creşterii şi evoluţiei.

Când omul este singur are mai puţine şanse de succes, de supravieţuire, este mai nefericit, mai puţin productiv – şi când spun acestea mă bazez pe statistici şi pe studii.

Vorbim per ansamblu aici, nu vreau să spun că dacă o persoană vrea să scrie un roman nu se închide într-o cameră şi scrie un roman.

Însă în general pentru ca viaţa să îşi îndeplinească funcţiile sale integrale are nevoie de acest vehicul de creştere care este comunitatea.

Dacă ne ducem în sfera economicului, comunitatea este forma supremă de marketing.

Controlul unei afaceri de către un antreprenor se face prin două pârghii fundamentale: financiară şi cea de vânzări.

Ai nevoie să ai controlul banilor şi controlul vânzării şi al marketingului.

O comunitate îţi oferă mai mult decât orice altcineva aceste resurse.

Resursa financiară dintr-o comunitate apare prin intermediul ideii de împrumut, a ideii de circulaţie a banilor.

În ceea ce priveşte vânzările şi marketingul, există situaţii în care dacă tu ai o comunitate de clienţi mulţumiţi, atunci nu mai ai nevoie de marketing aşa cum este el înţeles în societate în general.

Nu ai nevoie să te apuci să faci spoturi la TV.

Este suficient să anunţi în comunitatea de fani, nu în comunitatea oraşului din care faci parte.

Ce sunt fanii?

Sunt acei clienţi care te consideră pe o anumită porţiune a vieţii lor mentorul şi eroul lor.

Ei recomandă serviciile tale către alţi oameni care le sunt prieteni şi care sunt potriviţi ca tu să fii mentorul şi eroul lor.

Nu există modalitate de a selecta mai bine clienţii decât prin intermediul comunităţii.

Comunitatea acţionează ca un filtru pentru tine.

Pe deoparte îţi filtrează clienţii şi pe de alta îţi aduce numai clienţi foarte potriviţi pentru serviciile tale.

Oamenii care au beneficiat de serviciile tale ştiu exact dacă prietenii lor sunt pregătiţi pentru serviciile tale, sau merită să li se livreze serviciile tale sau nu.

Ei vor face selecţia într-un mod perfect natural şi atunci nu mai ai nevoie de marketing în sensul clasic al termenului.

Cel mai bun marketing din lume este prin recomandări, iar cele mai bune recomandări sunt cele din comunitatea ta de fani.

Secretul este să ai destui.

Dacă ai destui fani atunci creşterea va fi perfect organică pentru tine.  

Nu vei avea dureri de creştere din categoria să văd dacă îmi permit acest buget de marketing şi fac împrumut la bancă pentru a crea un spot publicitar, care nu ştiu dacă va funcţiona sau nu.

Această idee nu înseamnă excluderea acţiunilor de marketing agresiv în anumite situaţii când intri pe pieţe noi.

Spun doar că este cea mai performantă formă de marketing pe care şi-o permite oricine.

Poţi să fii frizer, pantofar, academician, nu contează.

Dacă ştii să lucrezi cu comunitatea şi să creezi o comunitate de clienţi fani, ai cel mai performant marketing din lume, cel puţin pentru nivelul non-corporate, pentru nivelul antreprenorial.

Cum alegi comunităţile în care te implici?

Legat de comunităţile în care sunt activ şi pot să îţi spun că nu sunt în foarte multe, am o teorie foarte simplă legată de comunitatea de doi, care e nucleul de bază al unei comunităţi.

Membrii unei comunităţi au o relaţie pe termen lung, la fel cum este şi relaţia în doi.

Dacă ne-am întâlnit o dată şi ne-am simţit bine la un seminar şi pe urmă nu am mai interacţionat niciodată, aceea nu e o comunitate, e un grup.

Pentru o relaţie pe termen lung între doi oameni am patru caracteristici foarte clare: chimie, caracter, competenţe şi credinţe.

Aceste patru elemente mie îmi spun că relaţia poate fi de succes pe termen lung.

Chimia înseamnă pur şi simplu că îmi place omul acela.

Caracter înseamnă că are un set de principii de viaţă pe care le respectă şi care îl fac pe acel om să fie integru.

Competenţă înseamnă că pot lucra cu el la un anumit nivel de competenţă care mie mi-e confortabil şi lui îi e confortabil.

Credinţă în ceva superior lui.

Faptul că are o conştiinţă a sistemului mai larg în care se găseşte şi îşi dă seama că dacă face ceva reprobabil, lipsit de integritate, lucrul acela se va întoarce împotriva lui şi împotriva comunităţii din care face parte.

Criteriile acestea eu le-am învăţat “the hard way”.

Le-am şi citit, dar până nu m-am dat cu capul de prag nu le-am învăţat.

Dacă de competenţă îţi dai seama în termen mediu, de chimie îţi dai seama în termen scurt, de caracter şi de credinţă în ceva mai larg îţi dai seama de obicei în timp mediu spre lung.

Ai nevoie de nişte etape prin care treci cu omul acela, trebuie să treacă proba timpului.

Acelaşi lucru e valabil cu comunităţile

Sunt destul de exigent când intru într-o grupare şi urmăresc dacă are potenţialul să devină comunitatea în care eu să mă simt bine ca membru.

Când mă bag în acea grupare evaluez în ce măsură am chimie cu membrii săi, membrii săi lucrează la un nivel de competenţe care îmi permite să cresc şi să nu involuez, este bazată pe nişte principii care îi dau un caracter foarte puternic.

Credinţa din comunitatea de doi devine aici cultură, care e una în care eu mă simt bine, are o cultură a contribuţiei de exemplu, o cultură a creşterii, a integrităţii, a respectului reciproc, a non judgement-ului.

Adică oamenii care sunt acolo sunt ok aşa cum sunt, sunt bine primiţi aşa cum sunt.

Ei sunt corijaţi să nu mai facă anumite lucruri dacă acele lucruri rănesc comunitatea.

Dacă nu rănesc comunitatea, sunt neutrale sau dimpotrivă ajută comunitatea, din punctul meu de vedere vreau să văd că există toleranţă acolo.

Nu mă simt bine dacă văd că nu există acea toleranţă acolo şi atunci reacţionez, uneori îndepărtându-mă de comunitatea respectivă.

Sunt destul de puţine comunităţi care îndeplinesc aceste criterii şi acesta e motivul pentru care prefer să fiu în câteva – 4 – 5 comunităţi în loc să fiu în 20 – 30 şi să fie o relaţie superficială în acele comunităţi.

Dacă ai între 10 şi 20 de relaţii foarte puternice în anturajul tău este relativ ok să aprofundezi acest număr de relaţii, depinde sigur cât de introvertit – extrovertit eşti.

Aceste relaţii pot să îţi aducă toate oportunităţile de care ai nevoie.

Nu ai nevoie să cunoşti mii de oameni, este suficient să cunoşti 10 oameni care cunosc alţi 10 oameni, care cunosc alţi 10 oameni.

Aşa de fapt ai acces la sute de mii de oameni, care de fapt se selectează între ei pe principii care ţie îţi sunt foarte ok pentru că îi selectează pe primii 10 sau 20.

Ce e definitoriu pentru comunitatea BootCamp?

Definitoriu pentru comunitatea BootCamp e interesul pentru dezvoltarea personală şi profesională, respectul valorilor comune.

Prin felul în care acest proiect este promovat, el atrage oameni care rezonează cu valorile, principiile de bază ale proiectului, care sunt libertatea, contribuţia şi excelenţa, în această ordine.

Caracteristic pentru comunitatea BootCamp este creşterea naturală şi organică prin coborârea de pe piedestal a liderului, prin strădania liderului de a mai împinge şi pe alţii în faţă, de a mai activa membrii din comunitate şi viziunea că această comunitate la un moment dat va fi un model pentru viziunea pe care am avut-o de a crea o lume de teacheri, de mentori.

Eu cred că liderii adevăraţi compleţi sunt aceia care ajung să fie mentori.

Lucru validat de istorie şi cred că orice om are potenţial de a ajunge mentor, nu contează vârsta pe care o ai, nu contează experienţa pe care o ai.

Contează foarte mult conjunctura în care eşti şi ridicarea ta la nivelul momentului.

Să luăm de exemplu un tânăr de 20 de ani care nu a învăţat nimic la şcoală, el era cu sporturile, îi plăcea să facă escaladă, să înoate.

Să îl punem cu un academician pe o insulă pustie proaspăt naufragiaţi. Întrebarea e, cine e mentor pentru cine şi răspunsul e amândoi, unul pentru celălalt.

Întorcându-mă la nucleul de doi, când nu poţi supravieţui unul fără celălalt dar împreună pot să crească amândoi şi când sunt salvaţi de pe insula respectivă, să aibă o poveste extraordinară de creştere, evoluţie şi dezvoltare care să fie spusă generaţiilor viitoare.

Revin la viziune. O lume de teacheri, o lume în care practic copiii mei aş vrea să trăiască şi să crească.

Nu cred că o astfel de viziune este despre ţară, despre ţara în care te afli.

Am să spun invers, cred că este foarte bine despre România, nu trebuie să fie despre Germania, Franţa, America.

Poate să fie foarte bine despre România pentru că atunci când societatea evoluează regulile se schimbă şi ceea ce era valabil pentru România ca inferioritate poate să devină avantaj.

Se “shift-ează” o serie de descoperiri ştiinţifice, nişte elemente de evoluţie şi constaţi că cel mai bun loc posibil pentru un anumit tip de educaţie este să fii în creierul munţilor Carpaţi.

Înainte să fie Silicon Valey nu era Silicon Valey, nu exista.

De unde ştim că în ceea ce priveşte viziunea unei lumi de teacheri nu se va vorbi din perspectivă educaţională, aşa cum se vorbeşte din perspectivă informatică acum, poate educaţia e următorul val.

Poate se va vorbi în viitor de Carpatian Place.

Nu cred că merită să fim „hipnotizaţi” de locuri ci mai curând de viziune.

Dar asta e deja o discuţie din sfera leadershipului, nu neapărat a comunităţii.

Comunitatea de BootCamp este un context în care oamenii se adună pentru a se asista reciproc să îşi concretizeze visurile, oricare ar fi ele.

Noţiunea de context are două conotaţii, una este fizică, oamenii se adună într-un loc şi relaţionează şi schimbă impresii şi păreri.

A doua conotaţie este una spirituală

Aşa cum biserica de exemplu, dacă e să facem o paralelă, este un loc, între nişte ziduri şi este un sistem de comunicare între indivizi.

Aşa cum şcoala este un loc şi este în acelaşi timp un sistem de educaţie cu indivizi; aşa cum armata este un loc şi este în acelaşi timp o funcţionalitate socială care serveşte unui scop.

Şi comunitatea de BootCamp este la fel.

Este şi un loc, dar dincolo de loc este un mod cultural de a convieţui respectând nişte valori.

Este o lume ideală pe care am creat-o iniţial pentru că nu-mi plăcea lumea în care trăiam.

Surpriza pe care am avut-o ulterior a fost că nu sunt singurul care are această percepţie.

Aşa s-a născut comunitatea de BootCamp, din această nevoie iniţial egoistă să zicem.

Voiam un loc unde să împărtăşesc ideile fără să stau cu frica în spate că o să mă judece alţii.

A devenit mult mai mult decât atât şi mă bucur că s-a întâmplat asta şi că pot să…” cobor de pe soclu” pentru că uneori e obositor.

Ce ingrediente ai nevoie pentru a crea o comunitate?

Încredere, respect, competenţă, viziune.

Încredere în oamenii care vin acolo.

Respect pentru valorile care sunt atrase în acest context.

Un anumit nivel de competenţă care îi ajută pe oamenii respectivi să joace cam în aceeaşi ligă şi să evolueze cam cu aceeaşi viteză, chiar dacă sunt marje aici.

O viziune împărtăşită.

Cel puţin pentru comunitatea de BootCamp asta e valabil.

Probabil că mai ai nevoie de content, de produs. Oamenii au nevoie de foc să se aşeze în jurul lui.

Focul este mai întâi o idee, dar mai apoi devine o grămadă de lemne aprinse.

Cred că ai nevoie şi de partea asta pragmatică, lemne aprinse.

Nu doar de a vorbi despre foc, ai nevoie de un foc palpabil, în care dacă bagi mâna te frigi, în care dacă nu mai pui lemne se stinge.

În ce se măsoară valoarea unei comunităţi?

Valoarea unei comunităţi se măsoară în orice parametru care măsoară creşterea, creşterea accelerată.

Poate fi creşterea nivelului de trai, poate fi creşterea nivelului de informaţie, poate să fie creşterea senzaţiilor plăcute pe care le avem când stăm în stil mediteranean la un pahar de vorbă, dar cred că o evoluţie, o dezvoltare mai mare decât fiecare individ în parte ar putea să o aibă.

Creşterea unui individ, dacă n-ar fi fost în comunitate, trebuie să fie mai mică decât creşterea aceluiaşi individ când este în comunitate.

Atunci ştiu că o comunitate şi-a atins scopul, merită să existe şi e valoroasă.

De acolo discutăm de parametri de gen viteză de creştere, volum de creştere, intensitatea creşterii, dar cred că totul se învârte în jurul ideii de creştere.

O comunitate este un mimetism al universului.

Este o altă formă de expresie al principiului universal care este creşterea.

Universul se expandează la infinit

Nu am auzit nici un specialist din fizică, ezoterism, fizică cuantică care să nege această idee, se pare că e o lege universală. Universul asta face, creşte.

Când vorbim despre prosperitate, mentalitatea sărăciei este de fapt opusă, nu este un mimetism al evoluţiei naturale universale.

Sărăcia este o permanentă contractare

Sunt momente în care universul se contractă ca să explodeze mai tare, asta se poate, dar esenţa unei comunităţi în evoluţie ar trebui să fie creşterea şi creşterea nu se măsoară la fel, asta e important.

Dacă am măsurat creşterea unei companii, care e o comunitate, dacă am măsurat-o extensiv la un moment dat, în alt moment pot să o măsor intensiv, dar e tot creştere, atunci ştiu că acea comunitate e valoroasă.

Ce e specific pentru o comunitate de tip familie? În afară de aspectul evident că numărul de membri e mai mic decât la majoritatea comunităţilor, cred că familia este locul în care oamenii învaţă smerenia mai mult decât în toate celelalte comunităţi în care s-ar putea băga.

Învaţă dizolvarea ego-ului mai mult decât în toate celelalte comunităţi, cu condiţia ca familia respectivă să fie funcţională, matură, nu să fie doar starea civilă.

Într-o familie matură ai nevoie să înveţi arta convieţuirii care presupune un balans permanent al acestei entităţi vii numită „ego”. Se expandează, se dizolvă, se recristalizează, se dizolvă.

Nu mai vorbesc când apar copiii, acela e un moment în care lecţia ta de maturitate e fabuloasă pentru că te obligă să înveţi smerenia.

Atenţie, smerenia nu este supunere, nu este modestie prost înţeleasă

Este pur şi simplu „radical humility” cum o numeşte Stephen Gilligan, capacitatea de a lăsa de la tine pentru binele general al familiei tale.

Te ajută să treci din zona personală a ego-ului, a mândriei, în zona curajului şi a neutralităţii, care sunt stări energetice superioare, care sunt zone de vibraţie superioară, în care poţi să atragi prosperitate şi bogăţie mai multă, poţi să te expandezi mai mult tu şi comunitatea din jurul tău.

În orice comunitate ar fi, nu cred că un om fără familie poate găsi aceleaşi oportunităţi de maturizare pe care le găseşte în sânul familiei – poate realitatea mă contrazice în cazul unor comunităţi religioase.

Poate.

Natura relaţiilor intime de sorginte emoţională, psihologică şi fizică pe care le ai în familie, te obligă să fii „at your best”.

Aşa, în exterior, când tu eşti pe scenă şi conduci un grup, străluceşti în anumite momente, te eclipsezi singur în alte momente şi aşa mai departe.

Acolo poţi să mai fii cu măşti din când în când, să nu-ţi dai voie să fii vulnerabil pentru că obţii pe partea cealaltă poziţie socială.

Într-o familie nu poţi face asta.

Până la urmă e tot creştere, dar e o creştere care te poate pregăti pentru comunităţile mari ulterior.

La nivel de maturitate şi leadership superior, să le iniţiezi, să le conduci şi apoi să le laşi să se expandeze mai departe, cedând locul celor care sunt potriviţi să le conducă.