fbpx

Cel mai important moment al unei prezentări și cum să îl stăpânești

Astăzi îți ofer o idee care îți poate schimba pentru totdeauna modul în care gândești despre prezentările cu public.

E vorba despre efortul necesar ca să ajungi să faci o prezentare convingătoare.

Una dintre prostiile frecvente pe care le aud despre prezentări este aceea că durează ani de zile ca să ajungi să ţii prezentări de succes.

Lucrurile stau altfel!

Uite ce am constatat în ultimii ani, de când fac cursuri de prezentări cu public:

  • în 3 zile orice persoană poate ajunge să vorbească în fața unui grup de 40-50 de oameni pe care nu i-a mai văzut niciodată!

 

  • în 10 sesiuni de practică a câte 3 ore fiecare, cu feedback-ul adecvat, oricine își poate dubla competența de prezentator

 

  • în 10 minute de mentoring se poate identifica cea mai bună tehnică pe care ai nevoie să o aplici ca să îți dublezi sau triplezi impactul prezentării asupra publicului tău

 

Acest lucru este valabil indiferent dacă ai mai ținut zeci sau sute astfel de prezentări sau ești doar învățăcel.

De fapt, convingerea că durează ani de zile ca să poți vorbi bine în public e periculoasă pentru că te oprește din învățat!

Cum poți stăpâni secretele unei prezentări în doar câteva zile?

Secretul este să înțelegi care sunt momentele cheie ale unei prezentări și să te concentrezi pe acele momente.

Dintre toate, cel mai important moment este prima impresie – și anume ce faci în primele 2 minute ale prezentării.

Gândește-te la un articol de ziar sau revistă: dacă îți place ce scrie în titlu, probabil vei citi mai departe…. dacă nu, NU!

La fel e și atunci când ții o prezentare: Dacă oamenilor le place ce văd în primele minute (”titlul”) probabil vor fi interesați să urmărească și restul!

Ca să ai succes în primele 2 minute ale prezentării, important este să știi exact ce ”tehnică de deschidere” a prezentării să folosești.

De regulă, astfel de tehnici sunt simple și ușor de aplicat!

Recent am aflat o tehnică nouă de acest tip din „trusa de scule” a unui speaker american și am folosit-o literalmente în aceeași zi cu o audiență de 100 de participanți specialiști în HR.

Efectul a fost excepțional pentru că m-a diferențiat instantaneu de ceilalți 9 speakeri din panel, chiar dacă am vorbit spre final, când lumea era deja obosită….

Chiar dacă experiența m-a ajutat să poziționez natural noua mea tehnică în prezentarea făcută specialiștilor HR, ceea ce a contat cu adevărat a fost faptul că era o tehnică POTRIVITĂ pentru acel grup!

Cunosc o mulțime de speakeri colegi care învață pe de rost începutul unei prezentări și îl aplică în fața fiecărui tip de audiență…

Asta e o mare greșeală din două motive:

1. La conferințe ceilalți speakeri le vor prelua și vor începe să le folosească, ceea ce duce la un fel de „diluare prin abuz” și pierdere a personalității speakerului.

2. Speakerul devine leneș! El va avea tendința să repete aceleași tehnici numai pentru că se simte confortabil cu ele… nu pentru că audiența are nevoie de ele!
Înțelegi?

Nu contează atât de mult că știi o tehnică sau două de dinamizare a audienței!

Ai nevoie să cunoști și să aplici CEA MAI ADECVATĂ tehnică de control al grupului pentru publicul pe care îl ai în față!

Este la fel ca la glume! Unele sunt adecvate într-un context, altele nu.

Faptul că tu știi 3 bancuri nu te califică să le spui la orice ocazie…

Secretul este să cunoști câteva tehnici distincte de deschidere a unei prezentări, astfel încât să ai la dispoziție variante de lucru cu ORICE tip de public!

Iată pe scurt 3 modalități prin care poți să începi cu succes o prezentare:

1. Invită pe altcineva să te prezinte

Practic, atunci când altcineva te prezintă, ceea ce spune va fi mult mai repede crezut decât dacă ai vorbi tu despre propriile tale merite.

Această metodă nu poate fi folosită în toate ocaziile, însă, atunci când merge, are un efect de credibilizare aproape instantanee în ochii publicului.

Îți sugerez să „pregătești terenul” convenind cu persoana care urmează să îți facă introducerea, ce anume va spune. Important este ca mesajul să fie scurt și la obiect (maxim un minut).

2. Creează-ți o “reclamă personală”

Dacă ai avea la dispoziție doar un minut să te prezinți, ce ai spune?

Dar dacă ai avea doar 30 de secunde?

Recent am fost pus într-o astfel de situație la un eveniment de networking.

Dintre zecile de participanți, numai patru sau cinci au reușit să transmită o imagine corectă, fără să epateze gratuit și fără să își minimizeze inutil importanța.

Mi-am dat atunci seama cât de important (a se citi esențial) este să știi dinainte ce vrei să spui.

Ca sugestie: scrie un text de o jumătate de pagină, memorează-l și apoi cere-le prietenilor părerea despre cum l-ai putea îmbunătăți.

Există numeroase ocazii în care vei avea nevoie de o astfel de „reclamă personală”.

3. Lustruiește-ți povestea – semnătură

Orice speaker bun are cel puțin o poveste personală puternică ce îl legitimează în ochii publicului său.

Este esențial ca această poveste să fie autentică (să te reprezinte) și să fie relevantă pentru tema discursului pe care îl susții.

De aceea, unii speakeri au mai multe povești personale pe care le folosesc alternativ când vorbesc pe diverse teme.

În orice caz, este crucial să ai cel puțin o astfel de poveste în portofoliu.

Ea are rolul de a te credibiliza și de a da prilejul participanților să se regăsească în experiența ta, ceea ce îi va determina să te asculte cu interes și entuziasm (dacă povestea ta este suficient de emoționantă pentru ei).

Ca o sugestie de final, merită să practici aceste tehnici de bază în fața unui grup ca să primești feedback de calitate și să faci începutul prezentării să arate natural și elegant!

Inspiraţie!
andy szekely

 

Comentează




* Campurile marcate cu steluta sunt obligatorii.