Cele 4 inteligențe și dezvoltarea personală (I) – Mintea și inima
Când vii la serviciu lasă-ţi problemele acasă! Avem nevoie de forţa ta fizică şi de abilităţile tale mentale. Înţelegem că ai sentimente şi emoţii, că inima ta vine la pachet cu capul şi mâinile tale, dar cel puţin câtă vreme te afli aici la muncă, concentrează-te să produci rezultatele pe care le aşteptăm de la tine.
Acest monolog imaginar nu este departe de modul în care gândesc angajatorii (mai ales cei din era industrială).
Rezultatele şi productivitatea sunt esenţiale, satisfacţia angajaţilor este secundară.
De-a lungul timpului angajaţii au răspuns acestei abordări manageriale în singurul mod rezonabil – au oferit exact ceea ce li s-a cerut, şi nimic în plus:
Eu doar muncesc aici. Nu mă întreba pe mine! Eu mi-am făcut treaba, mi-am încasat leafa. De ce să mă implic mai mult când tot atâta sunt plătit pe oră?Bănuiesc că este evident pentru tine faptul că o astfel de relaţie între angajaţi şi angajatori este neproductivă. Pe termen lung, şefii se plâng că le pleacă oamenii din companie, iar salariaţii se plâng că nu sunt luaţi în seamă şi nu sunt răsplătiţi suficient.
Bănuiesc că este evident pentru tine faptul că o astfel de relaţie între angajaţi şi angajatori este neproductivă.
Pe termen lung, şefii se plâng că le pleacă oamenii din companie, iar salariaţii se plâng că nu sunt luaţi în seamă şi nu sunt răsplătiţi suficient.
Cine are dreptate? Probabil că amândoi.
Cum se poate concilia această situaţie? Simplu:
În ultimul timp tot mai mulţi lideri de companii îşi pun altfel problema capitalului uman.
În sfârşit, managerul viitorului conştientizează că pentru a funcţiona bine în echipă, fiecare membru are nevoie să se simtă acceptat nu doar ca profesionist ci şi ca om.
O nouă paradigmă – paradigma omului care se dezvoltă personal chiar la locul de muncă, îşi face loc printre practicienii leadership-ului modern.
Semnalele sunt numeroase.
Universităţile occidentale încep să introducă în programele lor de master module mari de cursuri de dezvoltare personală.
Se scriu tot mai multe cărţi care combină ideea re armonie personală cu cea de eficienţă profesională.
De exemplu, Stephen Covey vorbeşte în ultima sa carte (Al 8-lea obicei), despre cele 4 inteligenţe pe care este important să le dezvolţi pentru a duce o viaţă armonioasă.
Cele 4 inteligenţe sunt:
- Inteligenţa minţii
- Inteligenţa inimii
- Inteligenţa trupului
- Inteligenţa spiritului
Să aruncăm o privire:
Inteligenţa minţii
Această formă de inteligenţă este capacitatea de a raţiona, abstractiza, sistematiza, vizualiza sau folosi limbajul.
Este ceea ce înţelegem în mod obişnuit prin inteligenţă şi este tipul de inteligenţă cel mai mult antrenat în şcoli şi apreciat de societate.
Forma cea mai înaltă a acestei inteligenţe este să devii conştient de propriile tale presupuneri pe baza cărora iei decizii.
De exemplu, de fiecare dată când spui „nu se poate” sau „trebuie”, raţionamentele tale anterioare se bazează pe nişte presupuneri.
Dacă îţi spui: „nu pot să alerg maratonul”, asta se bazează pe ceea ce crezi despre capacitatea ta de efort fizic.
Dacă spui „trebuie să cumpăr pâine”, asta se bazează pe convingerea ta că la masă este necesar să mănânci pâine.
Aceste lucruri nu sunt însă valabile pentru oricine.
Există mulţi oameni care nu mănâncă pâine şi destui care au alergat maratonul chiar dacă iniţial au crezut că nu vor fi în stare.
În concluzie, devino conştient(ă) de momentele în care spui „trebuie” şi „nu pot” şi pune-ţi o întrebare simplă: „Chiar trebuie?”, „Chiar nu pot?”
Uneori răspunsul va fi pozitiv, iar alteori negativ.
Când este negativ, s-ar putea să îţi deschidă calea către decizii mai bune.
De fiecare dată această conştientizare îţi dezvoltă inteligenţa minţii.
Inteligenţa inimii
Inteligenţa inimii (emoţională) se referă la capacitatea de a cultiva relaţii interpersonale sănătoase.
Este zona empatiei şi a abilităţilor de comunicare.
Fără inteligenţa emoţională nu poţi fi un bun lider şi nu poţi lucra în echipă (nici acasă şi nici la serviciu).
În esenţă, pentru a îţi dezvolta inteligenţa emoţională este important să cauţi mai întâi să înţelegi şi abia apoi să fii înţeles de interlocutor.
Foarte multe neînţelegeri sunt cauzate de un fenomen cunoscut sub numele de „citirea minţii”.
Citirea minţii seamănă cu gândirea bazată pe presupuneri, descrisă mai sus, dar presupunerile se referă la ce gândeşte cealaltă persoană.
De exemplu, să luăm următorul dialog simplu:
Popescu: Cât este ceasul?
Tu: Te grăbeşti?
În acest dialog, TU presupui că Popescu (îi „citeşti mintea”) te-a întrebat cât e ceasul că să îţi sugereze că se grăbeşte. De fapt, pot fi şi alte motive.
De la această presupunere poţi ajunge apoi la concluzii mai neplăcute de genul „Lui Popescu nu îi pasă de mine”.
Pe baza unei presupuneri iniţiale ajungi să tragi o concluzie falsă.
Un mod simplu de eliminare a citirii minţii este să te întrebi „Ce altceva poate să însemne asta?”
Cu cât faci mai des acest lucru cu atât îţi dezvolţi mai rapid capacitatea de a-i înţelege pe cei din jur.
În plus, imaginează-ţi următorul fenomen descris de consultantul Murray A. Wallace:
„În orice dialog putem deţine doar 50% din semnificaţie. Pentru a vedea lucrurile din perspectiva celuilalt avem nevoie să ne punem în pielea lui, lăsând pentru o clipă propria noastră poziţie deoparte”.
De fapt, Wallace vorbeşte despre schimbarea poziţiei perceptuale
