Cele două blazoane ale unui lider autentic (II)
(Citește prima parte a articolului: Cele două blazoane ale unui lider autentic (I) )
Al doilea blazon al liderului autentic este:
Să te concentrezi pe bunăstarea celorlalți
A fi lider poate însemna să îi conduci pe ceilalți către un scop, dar la un nivel de înțelegere mai înalt înseamnă să îi inspiri să se conducă singuri, făcând echipă cu tine, către o viziune comună. (cuvinte cheie: ”către o viziune comună”)
Nici un lider influent nu îi poate inspira pe ceilalți către o viziune dacă nu îi cunoaște și nu se pune în slujba lor.
Știu că pentru unii aceste cuvinte pot suna prea abstract, dar asta e din cauza faptului că nu au încercat suficient să guste din cupa contribuției.
Când te concentrezi să îi servești pe ceilalți se întâmplă un fenomen destul de greu de intuit: îi inspiri să se concentreze la rândul lor pe binele echipei, ceea ce îi împinge afară din brațele egoismului…
Să luăm un nou exemplu metaforic
„Un credincios a venit intr-o buna zi la profet pentru a afla cum sa diferentieze raiul si iadul si pentru a-si constri viata pe raspunsul inteleptului.
„Unde e raiul, unde e iadul?”, a întrebat el.
Profetul nu i-a răspuns. L-a luat de mână și l-a condus de-a lungul aleilor întunecate spre castel. Au intrat într-o încăpere imensă care gemea de lume. Săraci și bogați, în zdrențe sau acoperiți de aur, stăteau în jurul unei oale imense în care fierbea bolborosind supă – mâncarea lor. Arome îmbietoare se raspândeau până în cele mai îndepărtate colțuri ale încăperii.
Mesenii țineau în maini linguri imense – mai mari decat ei – castroane de fier, cu cozi lungi, terminate cu manere de lemn ca să protejeze mâinile de aburii fierbiți.
Flămânzii plimbau uriașele linguri prin oală, încercând să le umple, dar nu reușeau să le scoată de acolo, căci era greu nu numai să scoți polonicul din oală, ci să-l și duci la gură, așa că mare parte din supă era irosită.
Așadar, flămânzii nu reușisera decât să iși ardă mâinile, și să verse picături fierbinți pe cei din jur.
În scurtă vreme au început să se certe, să se injure, lovindu-se cu lingurile care ar fi trebuit sa le astâmpere foamea.
Fără să stea pe gânduri, profetul a spus : „Acesta e iadul”
Au părăsit incăperea și țipetele infernale s-au pierdut în scurt timp în tăcere.
Străbătând alei întunecoase cei doi au ajuns apoi într-o încapere destul de asemănătoare cu prima.
Și aici erau oameni înarmați cu linguri uriașe cu coadă lungă – așezați în jurul unei oale imense care fierbea în mijlocul încăperii.
Nimeni nu părea însă flămând. Oamenii descoperiseră că se pot hrăni doi câte doi – unul afunda lingura in supă ducând-o la gura celuilalt. Dacă sarcina era prea grea, alti doi oameni iși ofereau ajutorul la ridicarea ei.
Astfel nimeni nu rămânea flămând.
Profetul i-a spus însoțitorului său : „Aici e raiul”.
Acesta este blazonul servirii celorlalți…
Când te concentrezi pe contribuția pe care poți să o aduci celor din jurul tău, aceștia vor avea tendința să contribuie la rândul lor și se vor lăsa mai ușor inspirați de viziunea pe care le-o împărtășești.
În plus, ca să poți contribui cu adevărat la bunăstarea celor din jur, este necesar să îi cunoști, iar asta cere efort, disciplină și dedicare.
La fel cum un vânzător de elită știe să asculte și pune întrebări ca să afle care sunt nevoile potențialului client, la fel cum un doctor investighează mai întâi starea pacientului și abia apoi pune diagnosticul, un lider influent află mai întâi care sunt nevoile oamenilor săi.
Apoi să îi poată servi și odată cu asta să îi inspire către o viziune mai înaltă.
Dacă primul blazon se referă la cunoașterea de sine, al doilea se referă la contribuția către ceilalți
Împreună, ele formează premisele pentru intrarea în liga mare a liderilor autentici.
Mai simplu spus …
Când te cunoști pe tine, devii liber, când îi cunoști pe ceilalți devii lider
Tot ce îți mai rămâne de făcut acum, este să te gândești în ce măsură ai obținut deja cele două blazoane prin acțiunile tale zilnice.
Dacă nu le-ai obținut, atunci gândește-te ce poți să faci ca să le obții…
De la cine?
Nu de la rege, nu de la președinte, nu de la instituții sau cluburi onorifice…….
… ci de la oamenii cu care lucrezi și cu care faci echipă zi de zi…
Ei sunt cei care te validează ca lider sau te dau jos de pe soclu.
De fapt, în orice echipă funcțională, urcarea și coborârea de pe soclu se întâmplă frecvent, chiar și de mai multe ori pe zi:
Când liderul echipei îl întreabă pe unul dintre experții săi care este cea mai bună cale de urmat într-o problemă tehnică, el se dă de fapt jos de pe soclu și îl invită pe expert să își asume rolul de lider expert în problema respectivă.
Când moderatorul unei ședințe îi dă cuvântul unuia dintre participanți, pentru câteva momente el coboară de pe soclu și îl invită pe acel participant să preia rolul de lider…
Leadershipul nu este o poziție ci un rol asumat la un anumit moment.
Dar ca să poți să îți asumi acel rol la momentul oportun este necesar să porți deja cele două blazoane:
Să știi câte parale faci
și
Să te concentrezi pe felul în care poți contribui
Cu aceste idei în minte, atunci când vei intra într-o încăpere și ți se va părea că se vede cu ochiul liber cine e șeful, îți vei aminti că de fapt acesta tocmai se pregătea să coboare de pe soclu ca să facă loc altui membru al echipei…
…poate chiar ție!
