fbpx

Cercurile puterii

Puterea este capacitatea de a face ceea ce îţi doreşti şi conştiinţa faptului că ai această capacitate.

Puterea are însă multe faţete şi dacă vrei să o înţelegi, ar fi bine să găseşti un model simplu şi clar.

Modelul pe care ţi-l propun se numeşte „cele 3 cercuri de putere” şi se referă la:

cercul

Cercul 1 

Puterea personală (puterea ta ca individ, împreună cu susţinătorii tăi cei mai importanţi – familie, prieteni, mentorul sau maestrul tău)

Cercul 2 

Puterea profesională (puterea pe care ţi-o dă capacitatea de a influenţa echipe sau grupuri de oameni în mediul profesional)

Cercul 3 

Puterea publică (puterea de lider sau capacitatea de a influenţa mase de oameni)

Cercul 1

Pentru fiecare dintre noi, a putea să îţi atingi obiectivele personale cu ajutorul unui grup restrâns de susţinători înseamnă a fi în primul cerc de putere.

Poate fi vorba de a controla greutatea corporală, a renunţa la fumat, a decide să fii într-o stare emoţională bună.

De regulă, primul cerc de putere te include pe tine, cu voinţa și emoţiile tale, dar şi pe cei mai importanţi oameni din viaţa ta (de regulă 4-7 persoane).

Persoane care îţi sunt confidente şi care au tot interesul ca tu să te dezvolţi, chiar dacă uneori îţi arată asta în cel mai stresant mod cu putinţă.

Cei care au primul cerc de putere fragil spun lucruri ca: „nu am voinţă”, „nu pot”, „nu sunt în stare” sau „dacă n-ai fi fost tu…”, „cine e de vină?” etc. etc.

Cei care îl au bine dezvoltat, spun lucruri de genul: „am incredere” , „cei din jur mă acceptă”, „voi reuși”.

Diferenţa majoră între un prim cerc fragil şi unul bine dezvoltat este aceea că persoanele din cercul bine dezvoltat se susţin moral foarte foarte bine.

Specificul unui cerc 1 slab dezvoltat este neîncrederea, îngrijorarea și manipularea involuntară

Familiile disfuncţionale şi relaţiile de cuplu dramatice, trădările de clan sau prieteniile neîmpărtăşite sunt simptomele unui astfel de cerc slab dezvoltat.

Când este însă maturizat, primul cerc de putere mai poate fi numit cercul prietenilor şi al punctelor de sprijin.

Pentru a descoperi punctele de sprijin din acest cerc, întreabă-te cum ieşi din situaţiile de criză.

Unii oameni se focalizează pe muncă sau o activitate care îi face să se simtă puternici într-un fel sau altul, alţii apelează la prieteni care îi ascultă sau îi susţin.

Cercul 2

Competenţa profesională şi recunoaşterea meritelor pentru aceasta competentă este esenţa cercului doi.

În societatea modernă, acest cerc este foarte bine construit mai ales prin culturile corporatiste.

Primeşti atâtea oportunităţi să creşti profesional şi să îţi măreşti salariul, încât devine foarte uşor să îţi extragi motivaţia din planul profesional.

Dacă eşti cât de cât capabil, s-ar putea să neglijezi cercul 1 şi să nu te motiveze cercul 3 (cel de leadership)!!

Riscul acesta sună cam aşa:

„Ce rost are să sapi în profunzimile relaţiilor cu prietenii sau să îţi doreşti să faci ceva semnificativ pentru comunitate??

Nu e mai simplu să urci pe scara ierarhică şi să te încarci cu motivaţia bonusului periodic pentru atingerea targetului?”

Atenţie, eu nu spun aici ca cercul 2 e periculos!

Spun doar că dacă exagerezi cu consolidarea lui, s-ar putea să neglijezi cercurile 1 şi 3 pentru simplul motiv că ai destule beneficii în cercul 2 ca să te mai „agiți” pe celelalte două cercuri…

Cercul 3

Al treilea cerc de putere este contextul social şi cultural în care gravitezi.

În acest cerc influenţezi mase de oameni şi eşti influenţat de ele.

De asemenea, poţi crea tendinţe sau poţi alege să răspunzi la tendinţe, în timp ce le observi şi le înţelegi.

Este locul în care se creează viziunea sistemică şi locul în care liderii îşi fac simţită prezenţa.

Nu oricine ajunge să aibă un al treilea cerc de putere bine reprezentat, dar toţi oamenii reacţionează mai mult sau mai puţin conştient la persoanele care au dezvoltat acest cerc.

Cei care sunt lipsiţi de puterea din al treilea cerc spun lucruri de genul: „trăim într-o ţară de c…t”, „aş vrea dar nu se poate la noi”, „toţi fură” etc.

Cercurile puterii se creează şi se construiesc firesc de la primul la al treilea.

Există momente când putem fi cantonaţi în unul din cercuri.

În al treilea cerc de putere nu se poate sta multă vreme dacă primele două cercuri nu sunt bine formate.

Al treilea cerc de putere poate fi însă accesat direct cu ajutorul mentorilor. Importantă este consolidarea şi păstrarea cercurilor de putere un timp îndelungat, adică stabilizarea lor.

Un om care şi-a consolidat toate cele trei cercuri de putere are practic de cel puţin trei ori mai multă putere decât unul care stă cantonat într-un singur cerc (lucru valabil mai ales pentru cei ce locuiesc în cercul 2).

Cum se face acest lucru?

Vei găsi explicaţii suplimentare, instrumente şi căi de urmat în video-prezentarea de aici:

cercurile-puterii
Inspiraţie!
andy szekely

Comentează




* Campurile marcate cu steluta sunt obligatorii.