Cine l-a bătut pe Tyson?

Recent am văzut meciul dintre Mike Tyson și Jake Paul.

S-a speculat atât de mult despre meci, încât nu voi intra în nici un fel de dezbatere despre cât de meritat/nemeritat, aranjat/justificat a fost rezultatul.

Vreau să remarc însă finalul în care, în câteva secunde, Paul a făcut o plecăciune și și-a împreunat mâinile în semn de respect față de Tyson.

Părerea mea despre acest moment din final: era NECESAR.

Indiferent de rezultat sau de politica din spate, există în înțelepciunea populară, din orice cultură, practica respectării și onorării bătrânilor, a strămoșilor, a înaintașilor.

Adaug aici și ideea de a respecta deschizătorii de drumuri, de orice fel.

Iată de ce cred că e important:

Când cineva din generația tânără vine și „bate” pe cineva din generația veche, nu e o victorie, ci o pasare de ștafetă.

Actul simbolic de respect înseamnă de fapt că tu, cel din generația tânără, înțelegi ca ai reușit să faci o figură frumoasă ȘI pentru că ai BENEFICIAT de ce a creat cel pe care îl înfrângi.

Deși vorbesc aici despre box, principiul se aplică în toate domeniile.

Dau trei exemple:

• Copilul își depășește părinții pentru că a beneficiat de educația lor.
• Discipolul își depășește mentorii pentru că a învățat de la ei toate greșelile pe care să le evite, ca să nu le mai repete. Astfel el (discipolul) ia startul dintr-o poziție mult mai bună decât a făcut-o mentorul.
• Un lider de business care conduce cu succes afacerea nu este mai presus decât fondatorul afacerii, ci beneficiază de însuși actul de creație a acelui business (cum ar fi sa îl vedem pe Tim Cook bătându-se azi cu pumnul în piept ca e „mai tare” ca Steve Jobs pentru că a făcut mai mulți bani la Apple).

Deschizătorilor de drumuri li se cuvine respect. Celor care setează noi standarde, de asemenea. Cei care vin după ei se urcă pe umerii antecesorilor, nu ca sa le „rupă capul”, ci ca să atingă stelele.

Au fost multe comentarii după meciul Tyson-Paul despre cine a fost mai tare sau cine pe cine a bătut/putea să bată. În opinia mea, această dezbatere este foarte superficială.

Meciurile de acest gen nu sunt competiții, ci prilejuri de înțelegere mai profundă a tranziției de la o generație la alta.

Pentru mine Tyson ramane un mare campion și cel puțin pentru citatul acesta, un filosof remarcabil: „Toată lumea are un plan, până ia un pumn în gură”.

Mike a luat niște pumni în gură (nu foarte duri) în meciul cu Jake Paul, dar nu cred că a pierdut respectul oamenilor. Cariera lui de profesionist este incontestabilă.

Dacă l-a bătut cineva pe Tyson, acela e publicul care și-a scrâșnit nemulțumirea după meci la adresa lui, dezamăgit că nu l-a văzut cum dă pumni în gură.

Inspirație,
Andy

P.S. Am scris acest articol și pentru că eu cred că mulți români au nevoie să înțeleagă mai adânc aceste lucruri. Spre deosebire de alte nații, noi ne cam terfelim eroii. De exemplu, mă gândesc la numeroasele reacții din social media la meciurile pierdute de Simona Halep.

Cred că ar merita însă să ne concentrăm pe ce tracțiune generează un campion de asemenea anvergură. Câți copii se apucă de respectivul sport, câte suflete ale susținătorilor vibrează pozitiv, de câte ori este repetat numele țării pe care o reprezintă în presa globală etc.

Eroii, maeștrii, campionii și deschizătorii de drumuri trebuie respectați, pentru că fără ei urmașii ar fi mai puțini și mai slabi, iar națiile din care provin mai sărace.