Dai feedback cu barda sau cu pana?
Unul dintre programele Bootcamp University este dedicat pregătirii celor care doresc să învețe, la nivel înalt, arta vorbitului în public (Speaker Elite).
Unii dintre participanţi sunt mai avansaţi, alţii începători.
Prezentările pe care le pregătesc sunt repetate în fiecare zi de câte 2-3 ori.
După 3 zile, îi provoc la o experință live: să urce pe scenă și să își susțină discursul în fața unui public plătitor care le va oferi, în același timp, și feedback pentru ”prestație”. :)
Ce am constatat în timpul sesiunilor de practică m-a fascinat:
Unii participanţi au tendinţa să dea feedback… „cu barda”, iar alţii… „cu pana”…
Adică, unii se năpustesc asupra greşelilor şi spun ce a mers prost în prezentare, iar alţii preferă să remarce lucrurile bune pe care le-a făcut vorbitorul.
Până aici, nimic ieşit din comun.
La o analiză mai atentă, însă, am observat ceva inedit:
Reacţia speakerului nu este dependentă în primul rând de tipul de feedback, ci de tipul de speaker
Un speaker începător care primeşte feedback „cu barda”, poate avea mari probleme cu stima de sine.
Un speaker avansat care primeşte feedback de tip mângâiere („cu pana”) s-ar putea să fie plictisit de atâtea „dulcegării”.
El oricum ştie că este bun vorbitor. Ce îl interesează este să găsească acele zone de rafinament ce presupun eliminarea greşelilor mărunte.
Pe speakerul începător, feedback-ul delicat îl ajută.
Pe cel matur, îl enervează.
Am avut un dialog în pauză cu unul dintre participanţii avansaţi:
„Nu mi-am putut imagina că un feedback clar şi la obiect poate fi luat atât de personal. De când mă ştiu, am fost crescut de părinţi cu foarte multă încredere în forţele proprii, iar acum văd oameni care în mod clar nu au avut acest noroc…”
Concluzia mea este simplă:
Dacă vrei într-adevăr să ajuţi pe cineva să devină mai bun în ceea ce face, dă-i feedback potrivit nivelului său de dezvoltare
Pentru începători: apreciere
Pentru avansaţi: provocare
Acest lucru este valabil pentru speakeri, pentru sportivi, pentru artişti, pentru specialişti şi în general, pentru orice arie a performanţei.
Arta celui care dă feedback este aceea de a identifica momentul oportun pentru trecerea de la feedback apreciativ la feedback constructiv (aşa numesc eu în limbaj tehnic cele două tipuri de feedback – cel „cu barda” şi cel „cu pana”).
Ca regulă generală, atunci când lucrezi în echipă, este absolut esenţial să ştii ce tip de feedback se potriveşte fiecărui membru.
Am văzut cum se demotivează masiv oamenii atunci când tipul de feedback se schimbă brusc pentru că vine un manager nou sau pentru că se schimbă exigenţele…şi nu e o imagine prea plăcută…
Ca regulă generală, când colegul tău este începător, apreciază-i în primul rând progresul.
Apoi, treptat, stabileşte nişte parametri de performanţa cu ajutorul cărora munca lui să fie evaluată obiectiv.
Ca regulă specifică, nu da niciodată feedback de tip provocare la nivelul persoanei, ci doar la nivelul comportamentului.
Adică, nu spune „esti prostanac”, dar spune „asta este o prostie” şi explică felul în care poate fi remediată.
Mai sunt multe de spus pe tema asta, mai ales în ce priveşte cuvintele pe care merită să le folosim şi cele care ar trebui evitate…Voi reveni asupra acestui subiect și în alte articole.
Până atunci, îmi poți lăsa un feedback constructiv despre acest articol. :)
P.S. Vrei să înveți public Speaking și Comunicare Eficientă?
