„Dreptul la ajutor” vs. „Dreptul de autor”
O părere personală care știu că va polariza opiniile, dar care se consolidează prin exemple zilnice din viața reală:
La nivel de societate, mentalitatea românului e una de asistat, de victimă a sistemului, și concomitent de om îndreptățit să i se dea, pentru simplul motiv că există…
Chiar dacă luate separat, cele două identități – de victimă și suveran, pot fi productive în anumite cazuri, luate împreună ele duc la moartea clinică a progresului omului și a comunității din care face parte.
Gândește-te puțin: pe de-o parte te plângi că nu te-ai nimerit în țara care trebuia sau în veacul care ți-ar fi fost mai potrivit… pe de altă parte, te enervează că nu ești plătit la adevărata ta valoare sau că ai muncit o viață-ntreagă și statul nu ți-e recunoscător.
Să presupunem că ai dreptate în ambele cazuri!
La ce te ajută?
Faptul că te dai victimă îți poate aduce milă dar nu îi va aduce progres.
Faptul că te superi pe lipsa de recunoaștere a meritelor te poate umple de furie dar nu îți va umple contul în bancă și nici casa de prieteni (alții decât cei care se plâng nonstop).
Și atunci ce poți să faci?
Păi poți să te complaci … Poți să te complici….
… Sau poți să te analizezi /evaluezi și să decizi încotro te îndrepți.
Mai clar, dacă ai atitudine de victimă, schimb-o. Dacă ai atitudine de „mi se cuvine”, schimb-o și pe aia!
Ambele atitudini sunt sub umbrela dreptului la ajutor.
Prima cere ajutorul în mod umil, a doua în mod justițiar, dar ambele vin dintr-o poziție de inadecvare și vulnerabilitate… o poziție slabă și păguboasă care menține dependența de asistență socială.
După părerea mea, toți oamenii au dreptul la ajutor dar la foarte puțini oameni le este cu adevărat necesar.
Oricum, la mult mai puțini decât numărul asistaților social.
Este de notorietate faptul că numărul posesorilor de certificat de revoluționar și al zilelor de concediu medical este mult mai mare decât numărul victimelor revoluției sau al zilelor de bolit…
Dar ce contează….?
E mult mai seductiv dreptul la ajutor decât dreptul de autor!
… autor al propriului tău drum… al propriei tale cariere… al propriei evoluții și al maturizării personale…
E un drum mai anevoios, mai complicat și mai provocator!
Dar e in acelasi timp infinit mai meritoriu!
Ai drept de autor!
… Și poți să îl și încasezi, chiar în bani, dacă te interesează aspectul ăsta!
Dar nu e dreptul de autor despre care se vorbește pe canalele de stiri în termeni de abuz sau portiță legală pentru plăți către jurnaliști sau în mass-media.
E dreptul suveran de a îți decide propriul drum si implicit propria misiune.
Când ai luat decizia asta și nu mai ești dispus să o negociezi, lucrurile se simplifică foarte mult!
Toate obiectivele și proiectele tale se subsumează acestei decizii și se aliniază cu ea. Lumea zice despre tine că…în mod evident, știi ce vrei.
Dar nu e neapărat așa.
După ce ai luat decizia nu „știi ce vrei” în mod obligatoriu, dar știi CUM vrei!
Mai precis, știi din ce poziție negociezi cu ceilalți și ce nu e de negociat.
Iar asta îți conferă o enormă libertate.
Când realizezi acet lucru, te simți ca și când ai fi încasat primul cec gras pentru drepturile de autor al propriei tale vieți.
