fbpx

Decalogul realizării țelurilor tale

Majoritatea oamenilor care își scriu la început de an obiective de realizat, uită de lista respectivă în aproximativ o lună de la redactarea ei.

Nu știu dacă ai scris sau nu o astfel de listă în decembrie anul trecut, dar ceea ce urmează să afli în continuare îți poate schimba literalmente nu viața – ci felul în care o trăiești zi de zi.

Realizarea scopurilor personale nu este un moft sau o preferință a oamenilor “de succes”.

Este pur și simplu modul cel mai bun prin care îți poți construi zilnic fericirea personală.

Conform studiilor psihologice (Harvard) oamenii care realizează țelurile pe care și le-au propus sunt mai fericiți și mai motivați de propriile lor succese decât cei care au realizări ocazionale.

Îndeplinirea propriilor obiective în mod consecvent, iar și iar, pare să fie cel mai bun mod prin care oamenii fericiți își mențin această stare la cote constant înalte.

Cu strategia care urmează poți face și tu la fel.

Tot ce ai de făcut este să urmezi cei 10 pași în următoarele 30 de zile. După acest interval, vei decide pentru tine dacă acest sistem este bun sau nu.

Asadar, să începem:

1. Scrie pe hârtie scopul tău major – obiectivul tău esențial pentru următorii 2-3 ani.

Alege un obiectiv care odată îndeplinit va face o diferență majoră în bine în viața ta în anii ce vor urma.

Nu te uita la ce vor/fac alții. Uită-te la tine în suflet!

Ce ți-ai propune să faci în următorii 2 sau 3 ani dacă ai fi convins că e imposibil să eșuezi și dacă ai fi convins că astfel viața ta se transformă într-o capodoperă?

2. Identifică obstacolele pe care le ai de depășit ca să îți atingi obiectivul.

Care este cel mai important dintre ele? Notează-l si examinează-l cu atenție.

3. Identifică ce cunoștințe sau abilități ar fi de dorit să obții ca să depășești obstacolul și să îți atingi obiectivul.

Şi mai ales care este cea mai importantă abilitate / obicei pe care ar trebui să o/îl dobândești la nivel de excelență ca să îți atingi cu siguranță obiectivul.

4. Identifică oamenii de la care ai nevoie de ajutor sau resurse și cum anume îl vei solicita/obține.

Fă o listă cu experți (cei care te pot învăța) și una cu motivatori (cei care te pot motiva/inspira).

Dacă un nume se regăsește în amândouă, ai noroc. Ai făcut rost de un potențial mentor.

5. Fă o listă cu TOATE activitățile pe care ai nevoie să le faci ca să îți atingi obiectivul.

Să participi la un curs, să te întâlnești cu mentorul tău, etc.

Adaugă la listă și idei noi care îți vin pe măsură ce muncești la pregătirea obiectivului tău.

6. Organizează lista pe două criterii: secvențialitate și priorități. 

O listă cu ce ai de făcut cel mai urgent și una ce este cel mai important.

Este important ca activitățile să fie clar explicate – o altă persoană care citește lista să își poată face o imagine clară a acțiunii, fără să mai ceară explicații.

7. Pe baza listelor de mai sus fă un plan prin organizarea activităților pe pași, după care decide că vei acționa în fiecare zi, pas cu pas, fără compromisuri.

8. Organizează pașii de mai sus pe luni și chiar săptămâni , astfel încât să știi exact ce ai de făcut și când.

9. Scrie clar și în detaliu un obiectiv pe care să îl îndeplinești în următoarele 30 de zile.

Acest obiectiv este primul pas MARE către scopul tău major (ales în pasul 1).

Apoi, stabileste borne de timp (sub-deadline-uri) astfel încât să îți poți verifica progesul (de exemplu, ce ai de făcut în primele 10 zile, apoi în următoarele 10 și apoi în ultimele 10 zile din interval ).

10. Identifică în fiecare zi care este cel mai important lucru pe care îl ai de făcut ca să te apropie de obiectiv cel mai REPEDE.

FOCALIZEAZĂ-te exclusiv asupra acelui “cel mai important lucru” până când l-ai finalizat (realizat 100%). Apoi, treci la următorul…

 

Din practică am observat că sunt de fapt două părți ale realizării oricărui țel:

  1. Clarifică la maximum ce vrei să obții (Get Clear)
  2. Acționează consecvent până când atingi rezultatul dorit (Get Going)

Ceea ce ai făcut prin citirea acestui articol și prin parcurgerea celor 10 pași este doar prima parte.

A doua parte…. urmează să o faci tu!

Așa că… GET GOING!

 

Inspiraţie!
andy szekely

Comentează




* Campurile marcate cu steluta sunt obligatorii.