Dialogul interior şi stresul
“Oamenii nu doar se supără, ei contribuie la propria lor supărare” – Albert Ellis
Emoţiile depind de tipul de dialog interior pe care îl avem.
‣ La modul pozitiv ne spunem în gând: prefer…, sper…,
doresc…, vreau…
‣ La modul negativ folosim: trebuie…, nu pot…, nu sunt în stare…,
Prin frazele negative nu facem altceva decât să ne pedepsim singuri şi să ne punem beţe în roate.
Când am făcut o greseală ne spunem: „nu sunt niciodată capabil să fac ceva bine”, sau „ce prost am fost, ar fi trebuit să prevăd asta”, etc.
Ca orice dialog, dialogul interior alternează între perioade de ascultare şi de vorbire.
Abilitatea de care ai nevoie este să ştii când să vorbeşti cu tine însuţi şi când să te asculţi.
Convorbirea cu noi înşine este adesea generată de reguli interioare puternice, despre care cei mai mulţi dintre noi nu suntem conştienţi.
Exemple de “reguli interioare”:
‣ Când vorbim în public, dialogul interior poate acţiona în sens inhibitor astfel: „N-o să mă fac de râs niciodată în public”, „Va fi groaznic dacă o să mă fac de râs în faţa altora” sunt exemple de asemenea reguli nescrise.
‣ În situaţia în care facem ceva pentru prima dată, acest gen de dialog interior sună cam aşa: „Nu pot. Va fi dificil. De ce fac asta? O să mă fac de râs. Lumea o să râdă de mine. Sunt prea bătrân pentru a face astfel de lucruri.”
‣ Atunci când constaţi că ai făcut o greşeală, dialogul interior poate suna aşa: „Ce idiot sunt! Este groaznic! Urăsc să fac greşeli! Mă caracterizează asta. Întotdeauna fac greseli.”
Un asemenea dialog interior, dacă este puternic, ne poate împiedica să experimentăm ceva nou.
Ne poate face să simţim o teamă atât de mare faţă de greşeli încât nu ne mai asumăm nici un fel de risc, ceea ce ne „ucide” creativitatea şi spontaneitatea.
Vocabularul autosabotării
Regulile interioare adesea includ expresii de genul „Ar trebui…” sau „Trebuie…”. sau “nu se poate”.
De aceea, acest tip de gândire este denumită „absolutistă” – fiind foarte „dictatorială”.
O altă sursă de gânduri distorsionante este prezenţa în vocabularul cuiva a cuvintelor „extreme” de genul ,,groaznic”, „cumplit”.
Oamenii care gândesc în felul acesta pleacă de la presupoziţia că nu există „uneori dificil”, ci exclusiv „întotdeauna dificil” şi se aşteaptă ca lucrurile să se întâmple în consecinţă.
Asemenea persoane exagerează potenţiala gravitate a oricărei probleme.
Problema apare atunci când începem să trăim din acest dialog, în loc să trăim aici şi acum.
Stresul
Multe din gândurile din dialogul nostru interior sunt adesea violente şi întunecate.
Nu e de mirare că stresul este problema medicală numărul 1 în societatea noastră azi.
Cea mai mare parte a stresului este datorată incapacităţii noastre de a ne detaşa de dialogul interior.
Când reuşim să ne detaşăm, starea de linişte favorizează creativitatea.
De exemplu, soluţiile pentru probleme apar mai uşor în momente de linişte deplină sau după un somn profund.
Iată un mecanism de dezamorsare a stresului
“După ce oferă analiza anatomiei furiei, Zillmann socoteşte că (…) o cale pentru risipirea mâniei este de a lua în stăpânire gândurile care declanşează valurile de mânie, având în vedere că ele sunt cele ce evaluează o interacţiune care confirmă şi încurajează prima izbucnire de mânie, iar reevaluările subsecvente pot aţâţa flăcările.
Contează foarte mult momentul, cu cât mai repede, cu atât mai bine pentru eficienţa dezamorsării acestui cerc al mâniei.
Într-adevăr, mânia poate fi complet scurtcircuitată dacă informaţia de liniştire soseşte înainte ca mânia propriu-zisă să acţioneze” (Daniel Goleman -mânia şi dialogul interior- , Inteligenţa emoţională).
