Diferența dintre o carte bună și o gogoașă de marketing
Zilele trecute am petrecut câteva ore bune prin librării, doar cu scopul să compar cărțile de „self help”.
Lucrez la o carte nouă (încă nu dezvălui tema) și mi-am propus să o scriu pe niște criterii cât mai obiective.
În articolul de față vei descoperi ce am constatat.
Poți folosi această listă ca un ghid de selecție a cărților pe care le cumperi.
După ce am publicat 7 cărți și am scris vreo 500 de articole, pot spune că mi s-a „educat gustul” și pot face diferența între o carte bună și o „gogoașă de marketing” în industria de dezvoltare personală și autoeducare în care activez.
E ca în orice domeniu… ca la vinuri, de exemplu…
După ce deguști suficient, începi să sesizezi niște arome și nuanțe pe care la început nu le observai.
Nu spun că lista de mai jos e completă, dar e un început bun și, poate, un mic semnal de alarmă pentru o piață în care apar autori ca ciupercile după ploaie.
Faptul că apar nu e rău.
E trist, însă, faptul că apar prea mulți complet lipsiți de consistență, dar bine garnisiți la capitolul marketing…
Încep lista cu…
AŞA DA:
Când alegi o carte de self-help, în afară de faptul că răspunde unei nevoi de cunoaștere pe care vrei să ți-o satisfaci, pune-ți măcar aceste 5 întrebări:
-
Are o amprentă personală puternică?
Mai exact: Autorul vorbește din cicatrici sau din cărți?
E foarte ușor în ziua de azi să dai copy-paste la pasaje din alte cărți și să scrii o carte-compilație cu ideile altora.
Dar ce îl legitimează pe autor să o scrie?
Are o experiență de viață sau o pregătire care să îl recomandă?
Eu cred că în fiecare om se poate naște cel puțin o carte, dar procesul acestei nașteri ar trebui să fie un pic mai elaborat decât scurtătura editorială numită „copy-paste”.
-
Are un fir logic?
Uită-te la capitolele cărții și întreabă-te dacă ai fi putut să schimbi ordinea lor.
Dacă da, ce l-a determinat pe autor să le pună în această ordine?
Există vreo justificare pentru asta? Are noimă?
Sau, mai curând, e o colecție de titluri de capitole care sună pompos și când te apuci de citit îți dai seama că sunt niște idei disparate… ca un fel de colecție de articole de pe blog, luate în ordinea numărului de vizualizări…
Să nu mă înțelegi greșit: o carte bună de dezvoltare personală e OK să poată fi citită și pe bucăți, sărind direct la capitolul care te interesează… deci fiecare capitol poate fi autonom.
Dar asta nu înseamnă că autorul poate arunca cu furcă între coperțile cărții niște articole fără curgere logică între ele.
Care mai este aportul autorului?
Că le-a scris pe fiecare în parte când i-au venit idei de articole?
Păi, atunci să nu le mai lege într-o carte. Să le pună într-un biblioraft și să le publice așa…
-
Are un fir epic?
Mai concret, cartea pe care o citești are poveste…? Există un personaj ori mai multe?
Se întâmplă ceva cu aceste personaje?
Nu e obligatoriu ca o carte de dezvoltare personală să aibă poveste dacă are fir logic (vezi punctul precedent).
Dacă, însă, are poveste, ar fi bine ca acea poveste să fie bine construită.
Aici intrăm deja în zona scriitorilor adevărați.
Cred că mulți dintre noi, cei care scriem în acest domeniu, mai avem multe de învățat (bineînțeles că mă includ și pe mine aici, că doar nu-s mai cu moț).
-
Se bazează pe un concept original, coerent și „rotund”?
O carte cu adevărat bună ar trebui să fie, după părerea mea, bazată pe o idee excelentă.
Ideal, ar trebui să ofere un unghi de vedere surprinzător și inovator.
Cărțile lui Malcolm Gladwell fac acest lucru în mod magistral.
Cartea „The Power of Habit” a lui Charles Duhigg îndeplineşte de asemenea acest criteriu.
-
Este documentată – fie prin studii, fie cu experiență de viață (preferabil amândouă)?
Ambele exemple de cărți descrise în paragraful anterior trec și acest test.
În plus, o carte în genul celor scrise de Robert Green sau Napoleon Hill, ridică și mai mult standardul când vine vorba de documentare.
Atenție, însă. Documentarea nu trebuie să fie neapărat academică.
Ea poate fi și jurnalistică, însă e necesar să existe și să nu se limiteze doar la 3-4 articole citite pe internet.
AŞA NU:
Dacă ți-e mai ușor, ai putea să te uiți la câteva criterii de tip „așa nu„:
-
E o colecție de idei puse la un loc numai pentru că i s-au părut autorului interesante?
Verifică dacă nu cumva cartea este pur și simplu o colecție de articole de pe blog.
Am experimentat și eu acest mod de a scrie, dar respectivele articole sunt atent legate între ele ca să formeze un tot unitar și să dea coerență întregii scriituri.
2. E gândită ca să vândă ceva și… cam atât…?
Pe parcursul sau la finalul cărții se vând alte produse sau servicii? Dacă da, foarte bine.
Cât, însă, din carte a fost scris ca să ofere valoare și cât a fost scris ca să vândă?
Nu am nimic împotriva cărților care promovează și alte idei sau servicii care l-ar putea ajuta pe cititor să își continue educația în mod firesc, în urma citirii cărții.
Dacă, însă, am de-a face mai mult cu o scrisoare de vânzare decât cu o carte, s-ar putea să nu fiu un cititor fericit…
3. E o carte de tip „hop și eu”, de care mai găsești încă 100 în rafturile librăriilor sau la un click pe net?
Pune-ți întrebarea: Ce idei sunt originale în cartea asta?
Dacă răspunsul e zero, probabil că timpul tău e mult prea prețios ca să merite lectura.
Mai bine citești 3 articole clasice în domeniul care te interesează. Durează mai puțin.
4. Are un titlu atractiv, dar n-are note de subsol, index sau bibliografie?
Dacă e o „gogoașă de marketing”, respectiva carte are, cel mai probabil, un titlu atractiv și o consistență de chiflă de la un mare lanț de restaurante fast-food…
Îți poți da seama că este așa dacă atunci când o răsfoiești constați că lipsesc notele de subsol, bibliografia, indexul de termeni, glosarul sau anexele.
Acestea sunt elemente care denotă o muncă de „construcție” din partea autorului.
Dacă ele lipsesc cu desăvârșire din carte, te poți lipsi și tu de ea…
5. Are poze sau imagini atât de mari sau de multe încât, dacă le scoţi, rămâi de fapt cu un… articol…?
Îmi plac imaginile în cărți, dar cu măsură.
În afară de situația în care vorbim de un experiment editorial în care imaginile sunt multe pentru că susțin, de fapt, în mod consistent textul, mă enervează cărțile pline de poze.
O carte nu e o revistă.
Pe de altă parte, și cărțile academice, fără nici o imagine, sunt obositoare.
Imaginile sunt foarte importante în cărți, dar folosite în mod justificat.
Etimologic, carte înseamnă scriere legată, nu colecție de poze. Aia e revistă.
Ca să adaug un pic de ironie, când Eminescu a scris versurile „Nu din gură, ci din carte, că ne ești așa departe„, nu s-a referit la poze și nici la caricaturi, ci la textul scris…
Asta probabil pentru că pe vremea lui nu puteai răspunde cu „am văzut filmul” dacă te întreba cineva „ai citit cartea?” :)
Autocritica propriilor mele cărți:
… și acum, de la ironie la autoironie…
Nu cred că sunt un autor complet și nici nu mă simt realizat la acest capitol.
Sunt un căutător și un copil mare care scrie de plăcere și cu dorința să contribuie la „mai binele” cititorilor.
Uneori îmi iese foarte bine.
Alteori, cei care îmi fac corectura textelor mă fac să mă simt corigent la limba română…
Pe drumul meu ca autor am făcut o mulțime de erori.
Mai ales articolele mele de început sunt academice şi stângace…
Când le citesc îmi vine să râd de strădania de a avea dreptate care transpare din ele.
Acum scriu ca să fie util și relevant, fără să se piardă consistența, dar cu dorința de a-mi șlefui stilul.
E ca un dans pe sârmă scrisul meu, cu atâtea preocupări aparent contradictorii…
Și îmi place!
Când am început să scriu articole, însă, în 2000, scriam ca să dau bine…
Acum, scriu ca să îți fie bine…
A urmat apoi debutul ca autor.
Am scris prima mea carte, ”NLP, calea succesului” în 2001.
A durat un an de la idee până la finalizare, iar primele 6 săptămâni au fost cele mai interesante.
Le-am petrecut la Londra, în biblioteca personală a mentorului meu, înconjurat de peste 500 de volume de specialitate.
Pe atunci, în România nu exista nicio carte pe domeniul pe care mi l-am propus și nici nu era facilă cumpărarea de pe Amazon.
Pentru celelalte cărți pe care le-am scris, lucrurile au stat cu totul altfel, pentru că a doua a venit după o pauză de 5 ani, când existau deja mult mai multe resurse.
Răsfoindu-mi propriile cărți, îmi dau seama că nu sunt perfecte.
Unele dintre ele au chiar neajunsuri pe anumite criterii dintre cele descrise mai sus.
Ideile centrale din fiecare dintre ele sunt, însă, ale mele.
Mai ales ultimele mele cărți sunt scrise din cicatrici, nu din alte cărți, chiar dacă m-am documentat și din alte cărți.
E o muncă frumoasă, această strădanie de autor!
Nu am scris însă acest articol din perspectiva autorului ci a cititorului
De fapt, asta nu e 100% adevărat.
Am scris şi din perspectiva viitorului autor, ca un ghid pentru viitoare cărți pe care doresc să le public și care să posede acea structură care face o carte de self-help să fie cu adevărat valoroasă.
Cred cu tărie că este minunat să avem un val de autori de cărți de Self-help tineri și inimoși în România!
Mai cred, cu aceeași tărie, că tehnologia copy-paste sau dorința de a promova info-produse, cursuri, consultanță sau orice alt serviciu, nu ar trebui să fie motivul principal pentru care scriem cărți în această piață.
Ca să parafrazez o reclamă la bere, cărțile se scriu pentru mesaj, nu pentru orgoliu de autor.
De fapt, e falsă ideea că o carte pe care ţi-ai pus numele ca autor îţi creează notorietate.
În realitate, pe termen lung, o carte BUNĂ pe care ți-ai pus numele ca autor îți aduce notorietate.
Dacă e proastă, ți-o strică… mai ales dacă activezi ca furnizor în piața de self-help.
Așa că, mesajul meu pentru orice autor de carte de dezvoltare personală:
Te rog, scrie! Cu siguranță există o carte în interiorul tău… Dar scrie consistent și original
Dacă nu poți încă, începe-ți antrenamentul cu articole. Cartea se va forma și se va cristaliza cu ajutorul acestei ucenicii.
Cititorii noștri au nevoie de mesaj, de consistență, de originalitate și relevanță.
Eu, unul, asta mă voi strădui în continuare să dăruiesc.
Inspirație!
Andy Szekely
