EXPERȚII – singura șansă reală a României
Luna trecută am făcut un turneu prin țară și am vorbit în fața unei audiențe de peste 800 de oameni despre experți, profesionalism și independență financiară.
A fost prima prezentare în care mi-am exprimat pe șleau opinia despre țara în care trăim și simt nevoia să mai vorbesc un pic pe această temă.
Articolul de față conține două idei mari:
De ce îmi pasă că sunt român?
și
De ce cred că singura șansă reală a românilor ca nație este să ne vedem fiecare de treabă devenind asfel experți.
Voi scrie direct și la obiect, fără metafore sau floricele, pentru că subiectul nu este unul poetic ci unul pragmatic.
Deși apreciez valoarea literară a Mioriței, ceea ce urmează să spun este la mare distanță de ideile promovate în balada națională, și e oarecum firesc să fie așa.
Baladele relatează despre lucruri care au fost.
Articolul de față se referă la ceea ce ar putea să urmeze diferit de ceea ce a fost
Practic:
Mi-am început prezentările din turneu cam așa: Mă cheamă Andy Szekely, am accent din Bucovina (m-am născut in Rădăuți), locuiesc în București și călătoresc prin toată țara ca să spun lucruri în care cred și care pot fi de folos celor care mă ascultă.
Chiar dacă nu fac paradă din asta, eu cred în locul în care m-am născut și în cultura națională, dar nu în mod declarativ și politic, ci în mod practic și realist.
Iată cum:
Dacă te naști într-un loc și te folosești de acel loc și de oamenii din el ca să înveți și să crești, ar fi de dorit să te întorci din când în când cu recunoștință la comunitatea din care ai plecat.
Unii oameni dau bani familiilor lor, alții dau la biserică, alții fac acte de caritate, iar alții fac educație pentru semenii lor care au fost poate mai puțin norocoși sau inspirați să prindă aceleași oportunități.
Eu am ales să fac educație, iar ideea fundamentală pe care am vrut să o transmit în acest turneu este aceea că experții care ajung la succes profesional ar trebui să dea înapoi comunității din care au plecat măcar la fel de multe câte au primit.
În acest caz, când spun comunitate mă refer la țară, dar când spun expert nu mă refer la un om cu facultate care are loc de muncă, ci la ceva mai mult de atât:
În lumea exigentă în care trăim, dacă nu ești perceput ca expert, ești perceput ca o marfă!
… Și ce se întâmplă cu mărfurile?
Mărfurile se compară pe piață cu alte mărfuri, iar asta le face pe toate să se devalorizeze accelerat.
Să luăm un exemplu celebru: În urmă cu 20 de ani IBM era un mare producător de aparatură (fie ea și sofisticată).
Pe măsură ce tot mai mulți producători au creat la rândul lor aparatură sofisticată, prețurile au scăzut până la un nivel incredibil de… nesemnificativ.
Un alt exemplu celebru este telefonia mobilă.
Dacă nu ar exista generații de telefoane din ce în ce mai sofisticate, s-ar ajunge ca firmele să plătească consumatorii să le cumpere, urmând ca aceștia din urmă să plătească doar abonamentele pe care le folosesc.
Ce se întâmplă însă cu serviciile?
Cu cât un serviciu este mai special, mai personalizat, mai rapid și mai rar, cu atât acesta își poate justifica un preț mai mare.
În lumea experților este foarte ușor să oferi la pachet lucrurile enumerate mai sus.
Experții pot personaliza servciile pentru că pot acorda timpul lor de calitate clienților lor, pot acționa rapid ca răspuns la solicitările clienților, cu condiția să își creeze un sistem prin care să îi selecteze (pe clienți).
În aceeași măsură, formând o comunitate de clienți, experții pot oferi servicii unicat, create special pentru comunitatea lor.
În acest fel, toată lumea câștigă:
Expertul, pentru că este plătit la adevărata lui valoare
Clientul, pentru că primește ce are nevoie, exact cum are nevoie
Comunitatea, pentru că exercită o funcție educațională și socială la nivelul întregii nații.
Acest ultim câștigător este poate mai puțin evident, așa că voi da câteva explicații:
După cum probabil ai observat, cei care par că încearcă să schimbe ceva în bine în țara asta se erijează în modele pe la televizor sau prin presă.
Cei mai vizibili?
Politicienii.
Această categorie de lideri de opinie mustește de oameni agitați care vorbesc foarte mult despre schimbare, dar nu schimbă nimic.
Ei pot însă induce ideea că schimbă datorită vizibilității.
Cei care schimbă cu adevărat ceva la nivel de mase sunt antreprenorii și profesioniștii liberali (așa numiții free-lanceri sau pe scurt, EXPERȚII).
Antreprenorii schimbă pentru că descoperă că nu pot dezvolta afaceri decât dacă cresc lideri în preajma lor.
Cu experții…. e altă poveste…
Experții schimbă lumea din jurul lor mai ales pentru că educă oameni în spiritul și pe baza valorilor care le-au permis lor să devină experți.
… și de aici… opinia mea cu privire la sintagma din titlu: ”singura şansă reală…”
Dacă ne vom baza exclusiv pe antreprenori ca să schimbe ceva radical în bine în societatea românească, va trebui probabil să așteptăm să moară Sfântul Așteaptă…
De ce?
Iată cel puțin 3 motive
1. Antreprenorii sunt vectori de schimbare excelenți, dar sunt foarte puțini.
Dacă adăugăm experții în ecuație, numărul devine semnificativ.
2. Un al doilea motiv pentru care eu cred în experți este acela că ei pot îngroșa rândurile antreprenorilor, dar invers este aproape exclus.
Odată devenit antreprenor îți intră în sânge virusul afacerilor și ți se extinde viziunea de la ”ce trebuie făcut” la ”ce se cere a fi făcut” – ce este nevoie pe piață…
3. Antreprenorii angajează experți ca să servească piețe, dar experții nu angajeaă antreprenori ca să le promoveze practica, decât foarte rar.
În consecință, adăugând categoria experților la cea a antreprenorilor vorbim de o pătură de mijloc semnificativă care crește organic și se dezvoltă fără a putea fi controlată ca masă de manevră politică, pentru simplul motiv că nu are șefi care ar putea fi racolați.
Chiar dacă antreprenorii și experții se asociază în bresle cu șefi onorifici, tot interesul personal va rămâne primordial și va prevala celui de membru în nu știu ce asociație sau sindicat.
De aceea, acest grup de oameni oarecum individualişti, dar dedicați unor valori cheie cum sunt libertatea, excelența și contribuția reală la dezvoltarea societății vor schimba lumea mult mai repede decât o pot face partidele sau instituțiile statului.
Motivul este super-simplu: Experții și antreprenorii se bazează pe valori perene și care câștigă teren chiar in acest moment in Romania, iar politica se bazează pe … non-valori… cel putin în stadiul actual (suficient sa ne uitam la majoritatea talkshow-urilor ca sa ne lamurim).
Concluzia?
Ce ar fi de dorit să facă fiecare – în dreptul său – este să devină expert sau să crească experți – profesioniști autentici.
Apare însă o ”mică” problemă aici: Faptul că la 20 de ani după Revoluție (sau ce o fi fost) românii încă mai cred în masă că se poate face avere sau se poate câștiga o reputație în doi timpi și trei mișcări.
După părerea mea, percepția publică despre succes este încă una de următorul tip:
Ai o rudă bogată sau un prieten sus-pus care te promovează.
Apari la televizor sau în reviste de specialitate.
și gata…
Clienții curg…
Banii curg…
și peste noapte îți iei casă si mașină, după care pleci trei luni în țările calde să te bronzezi.
De ce?
”Pentru că ai avut noroc!…”
Înțeleg cum a fost întreținut acest mit timp de 20 de ani, dar nu văd de ce l-am mai întreține încă 20.
Nu de alta, dar în intervalul următor copiii noștri ar putea fi infectați cu aceiași viruși mentali care i-ar face să creadă că succesul e doar pentru alții… adică pentru cei ”norocoși”…
În realitate (acea realitate testată în țările cu lungă tradiție a experților și antreprenorilor) lucrurile stau cam așa:
Ai nevoie de aproximativ 7 ani ca să consolidezi o afacere ca antreprenor și tot de 7 ani ca să devii un expert validat în domeniul tău de activitate (excelență).
E adevărat, dacă economia este pe val și piețele sunt încă neexploatate, poți obține succesul mai repede, dar eu nu vorbesc de viteza cu care obții succesul ci de felul în care îl menții.
După aproximativ 7 ani de efort investit în propriul tău vis (poate cu un an mai puțin, poate cu unul mai mult…) te poți aștepta ca succesul tău să fie de fapt o performanță consolidată, pe care o transformi în exemplu de succes și pentru alții.
În acest fel, povestea ta se propagă la cunoscuții tăi care vor dori să îți urmeze modelul de succes autentic și unii chiar vor reuși.
După încă 6-7 ani o nouă generație de mentori ai succesului va fi ieșit pe piață și va inspira încă și mai mulți aspiranți.
Astfel, în 20 de ani vom putea să vorbim despre trei mini-generații de oameni de succes.
Îmi aduc aminte că profesorul Brucan profețea după 1989 că democrația se învață în 20 de ani.
Eu cred că și succesul autentic se învață tot în 20 de ani (trei generații), dar din păcate nu aceiași 20 care ne-au trebuit să ”învățăm” democrația, ci probabil următoarele două decenii.
În acest moment în România există câteva exemple (puține) de experți autentici.
Sunt genul de oameni care devin embleme ale profesiilor lor și apar la TV prin emisiuni de audiență relativ redusă dar stabilă gen ”Profesioniștii” a Eugeniei Vodă.
Ei ar fi primii care ar trebui să dea tonul și exemplul unei astfel de mișcări de emancipare a experților și ar trebui să o facă mult mai incisiv.
Cărțile, CD-urile și produsele acestor profesioniști-model ar trebui să umple rafturile librariilor la secțiunea autoeducare sau medicină sau economie sau psihologie sau drept.
Din păcate, aceste rafturi sunt populate cu lucrări de autori americani sau francezi, lucru lăudabil dar insuficient pentru a permite modelelor locale de succes să inspire viitori oameni de succes din partea locului.
Ce urmează?
Sper ca mesajul pe care tocmai l-am transmis să vibreze la unison cu alte coarde sensibile din inimile altor români.
Știu din proprie experiență că avem în țară încă destui experți foarte buni. Nu cred în povestea cu ”plecatul creierelor” ca fiind ceea ce ne distruge fibra națională, pentru simplul motiv că nu folosește la nimic să privim lucrurile așa.
Dacă unui antreprenor îi pleacă cel mai bun om din companie, el se va reorienta ca să își mențină și să își dezvolte afacerea în noile circumstanțe, nu va vărsa lacrimi de crocodil pe documentele care îi anunță falimentul.
Si atunci… de ce am proceda atfel ca nație?!!
E adevărat, au plecat niște ”creiere” din țară, dar multe au rămas, iar ceea ce lipsește acestor creiere este mai curând ”tupeul” să se manifeste drept experți pe domeniul lor.
Einstein spunea că imaginația e mai importantă decât cunoașterea.
Parafrazez spunând că și atitudinea e mai importantă decât cunoașterea.
Nimeni nu te va considera expert dacă tu te consideri diletant. Și cel mai tragic lucru în privința asta nu e faptul că îți minimizezi existența, ci că le minimizezi generațiilor viitoare șansele de a trăi mai bine…
Transmițănd în societate un mesaj de mediocritate autoasumată în locul unui îndemn la dezvoltare curajoasă, nu faci decât să accepți o soartă a slăbiciunii, iar cei slabi nu sunt conduși astăzi de cei puternici, ci de cei șmecheri.
Deci ce urmează concret?
Eu cred că avem două posibilități.
Fie ne complacem în mediocritate și atunci următorii 20 de ani vor dizolva stima noastră de sine ca acidul sulfuric esofagul unui alcoolic care a confundat sticlele.
Fie ne asumăm autoeducarea și dezvoltarea profesională și cît mai mulți dintre noi devin experți servind în cel mai bun mod posibil societatea și propriii copii, deci generațiile viitoare…
Alegerea este a fiecăruia în parte.
Tu ce alegi?
