”Înainte”, ”în timpul” și … ”după”…
Mă gândesc uneori cu mirare neprefăcută la felul în care își gestionează majoritatea oamenilor… promisiunile…
”Vino cu mine, îi zice el ei, și voi avea grijă de tine, te voi venera ca pe o zeiță a frumuseții și voi avea grijă să nu duci lipsă de nimic…”
”Cumpără de la mine, zice vânzătorul, și vei fi complet satisfăcut, vei beneficia de garanție pe viață și mă vei putea suna la orice oră iar eu îți voi asigura service-ul…”
Sună atât de frumos….
Și ar fi atât de bine să se și întâmple….
Din nefericire, el devine foarte ocupat, iar vânzătorul foarte… indisponibil… și toate astea nu ar fi deloc nefirești dacă ar fi rodul întâmplării…
Dar pentru prea mulți dintre noi sunt rodul obișnuinței.
Știu că nu e comod ce spun acum, mai ales în privința relațiilor dintre el și ea, (si reciproca e la fel de adevărată în multe cupluri).
Nu mă pot însă împiedica să observ cum aceste promisiuni făcute ”înainte” nu se materializează ”în timpul” și cu atât mai puțin ”după”
Pentru mulți bărbați și femei din business și de acasă , singurele situații în care promisiunile devin prioritare sunt cele în care consoarta face fasoane ori clientul face reclamație.
Ce-i drept, e și ăsta un mecanism de corecție important, dar nu ar fi mai nimerit să ne străduim mai mult în respectarea cuvântului dat?
Cum ar fi dacă ceea ce promitem ”înainte”, devine standard minimal ”în timpul” și criteriu pentru continuarea relației ”după”???
Cum ar fi dacă și în afaceri și acasă mai mulți dintre noi am face ceea ce spunem și am spune ceea ce facem iar și iar și iar,…
Știi cum cred că ar fi?
Mai simplu!
Cei din jur ar ști la ce să se aștepte și mereu acel ceva ar fi ”de bine”.
Asta construiește încredere, iar încrederea este garanția relațiilor pe termen lung.
Este o marcă a individului matur!
Și nu mă refer aici la acei indivizi scorțoși care se mândresc că fac mereu ceea ce spun, dar spun foarte puține ca să nu își iasă din propriul cuvânt…
Mă refer la acei oameni care se străduiesc să ofere mai mult celor din jur, începând cu cei apropiați.
Chiar dacă uneori mai greșesc, este evidentă la ei străduința de a își respecta cuvântul dat și ”înainte” și ”în timpul” și ”după”…
Iar asta este valabil și în relațiile de familie și în cele de afaceri.
Câteodată conștientizăm că suntem mai buni într-un domeniu decât în celălalt și atunci, ca o ”tehnică univerală”, merită să ne gândim cum am putea transfera din abilitățile pe care le avem acolo unde suntem experți, către celalaltă zonă, unde ne simțim nepricepuți…
Nu e un lucru ușor, dar se poate face!
Unii oameni au nevoie să îi trateze pe cei dragi la fel cum îi tratează pe cei mai importanți clienți.
Alții, dimpotrivă, ar trebui să învețe să își trateze partenerii de afaceri împrumutând din căldura și omenia cu care își tratează familia.
Și toate astea ar fi de dorit să se întâmple și ”înainte”,… și ”în timpul”,… și ”după” ce relația respectivă ajunge la final….
Pentru că nu vom ști niciodată când ”după” este doar un pas intermediar până la următorul ”înainte”…
