Iniţiator sau finalizator?
În multe proiecte şi afaceri pe care le-am studiat apare un tipar comportamental în munca de echipă.
Eu îl numesc tandem iniţiator – finalizator.
Cum se manifestă iniţiatorul?
Are foarte multe idei si o viziune de ansamblu.
Se entuziasmează si motivează oamenii în faza de început a proiectelor.
Finalizatorul
Are o viziune etapizată, procedurală a activităţilor.
Doreşte ca proiectele să fie finalizate şi să aibă puncte de verificare a etapelor.
Cei doi sunt complementari: finalizatorul organizează şi duce la bun sfârşit proiectele iniţiatorului, atunci când se simte ataşat de acestea.
Dezavantaje?
Destule! Şi se manifestă mai ales în situaţii de criză.
De exemplu:
- De regulă când ceva nu merge, iniţiatorul are foarte multe idei de îmbunătăţire şi doreşte să le pună în aplicare imediat ceea ce poate face ca finalizatorul să simtă multă frustrare.
- Uneori finalizatorii au mai puţină vizibilitate publică şi deci primesc mai puţină recunoaştere.
- Iniţiatorii au nevoie să îşi păstreze viziunea de ansamblu şi pierd contactul cu procedurile necesare pentru finalizarea proiectelor
Sugestie: identifică–ţi preferinţa comportamentală (iniţiator sau finalizator) şi pe cea a colegilor de echipă. Apoi caută modalităţi practice prin care munca de echipă să satisfacă ambele tipuri de nevoi.