Lecţia din AVATAR
Filmul AVATAR este un fenomen cinematografic dificil de ignorat.
Am fost şi eu să îl văd şi după ce am depăşit reacţia din dialogul meu interior care striga „e predictibil….”, m-am putut bucura de spectacol. (cred că filmele sunt făcute mai ales pentru acest scop, nu ca să le judeci )
După film am fost invitat să scriu un articol pentru o carte pe această temă, aşa că am citit câteva recenzii şi m-am întrebat care e de fapt mesajul central.
Ei bine, cred că mesajul care transpare pe tot parcursul AVATAR şi care atinge o coardă sensibilă mai ales în lumea occidentală de azi este unul extrem de puternic: Întoarcerea la natură şi mai ales reintrarea în contact cu propriul corp.
Pentru eroul Jake Sully, nevoia de a-şi vindeca trupul ţine trează speranţa.
Povestea arată aici o rană, şi anume incapacitatea fizică a trupului.
Jake trebuie să se „reîntrupeze” pentru a-şi recăpta picioarele.
Trupul de avatar i le dă, şi o dată cu redescoperirea abilităţilor vechi, i se deschid posibilităţi noi.
Aceasta este de fapt principala chestiune cu care ne confruntăm şi noi, în propria noastră cultură.
Scena cea mai vie care mi-a rămas în minte după film este descoperirea bogăţiei senzoriale pe care o simte Jake la începutul filmului, în trupul de AVATAR.
De fapt, titlul filmului nu putea fi mai bine găsit. AVATAR înseamnă transformare neprevăzută (şi chinuitoare) care intervine în evoluţia unei fiinţe sau a unui lucru.
Mă gândesc că evoluţia noastră actuală presupune să reînvăţăm să ne locuim trupurile.
Na’vi (aborigenii din film) trăiesc literalmente în trupurile lor. Îşi folosesc trupurile pentru a trăi, şi nu pentru a purta creierul.
Fie că învăţăm de la ei sau din propria noastră intuiţie, merită să dăm mai multă atenţie acestei nevoi.
