fbpx

Mastery to Mistery

Poetul Sufit Rumi are un vers care m-a bulversat şi continuă să mă uimească de fiecare dată când mi-l amintesc: Vinde inteligenţă şi cumpără mirare

Probabil că înţelegi din prima ce vrea să spună… şi totuşi, te invit să mai meditezi un pic ….

Nu ştiu cu certitudine, dar pot bănui că printre cititorii acestui newsletter, se numără foarte mulţi oameni obişnuiţi să citească mult şi să îşi pună întrebări despre sine.

Sunt probabil o mulţime de cititori ai acestui newsletter care vor să se dezvolte personal, profesional, multilateral, etc.

Foarte bine!

Tuturor cititorilor mei şi celor care poate primesc acest newsletter indirect, prin recomandare, am să le spun acum, la final de an, un singur lucru: Vindeţi inteligenţă şi cumpăraţi mirare

După un anumit stagiu de practică, fiecare dintre noi ajungem să excelăm în ceva!

Când nu suntem încă în acel loc, considerăm că acela este vârful muntelui.

Ei bine, nu este!

Vârful muntelui nu este excelenţa ci excelenţa fără efort!

Excelenţa fără efort este locul în care se întâlneşte pasiunea cu practica, într-un dans sublim şi misterios.

Sportivii cunosc acest loc numindu-l „stare de flux” sau „zonă”.

Artiştii nu şi-ar putea concepe operele fără să cunoască la rândul lor starea de flux.

Dar această stare nu este rezervată doar sportivilor şi artiştilor.

Ea este la îndemâna ta!

Condiţia esenţială ca să o accesezi este să îţi permiţi acea stare de atenţie liniştită în care ştii că nu poţi să ştii totul, dar poţi fi curios în legătură cu totul.

În acest stadiu nu mai e nevoie de explicaţie şi nu mai e nevoie de cunoaştere.

E nevoie de curiozitate, de încredere şi de atenţie.

Asta înseamnă să vinzi inteligenţă şi să cumperi mirare…

Să treci de la inferenţa logică şi gândirea algoritmică la atenţia detaşată şi plină de curiozitate în legătură cu misterele care te înconjoară

Ocazional, cu toţii trecem prin astfel de momente atunci când evenimente de viaţă ne împing la limita înţelegerii conştiente.

Când ţi se naşte un copil, când îţi moare un părinte, când te părăseşte un prieten drag sau când te afli în pragul morţii, înţelegi că mintea ta nu poate să cuprindă tot ce te înconjoară şi că de fapt tot ce te înconjoară este un mister care cuprinde mintea.

Această stare poate fi un blestem sau un dar, după cum alegi să te temi de ea sau să înveţi din ea.

Să vinzi inteligenţă şi să cumperi mirare poate fi uşor de zis sau de scris, dar nu e neapărat uşor de făcut. Tocmai de aceea e o practică meritorie!

În cursurile pe care le ţin îmi place să provoc participanţii cu următorul gând:

Ceea ce te ajută să te dezvolţi la un nivel te împiedică să treci la nivelul următor

Dacă măiestria privită ca practică te ajută să atingi excelenţa, pentru a trece la nivelul excelenţei fără efort vei avea nevoie de mister privit ca practică.

Practică misterul: intră cât mai des în acea stare de atenţie şi curiozitate în care pur şi simplu ai încredere că lucrurile se vor întâmpla în cel mai bun mod posibil.

Măiestria nu se pierde când devii curios în legătură cu misterul

Dimpotrivă!

Cele mai bune cursuri pe care le-am ţinut nu au fost cele în care fiecare exerciţiu era bine structurat şi definit.

Cele mai bune cursuri au fost cele în care m-am dus ca o pagină albă pe care participanţii să îşi scrie întrebările, urmărind apoi plini de curiozitate cum răspunsurile se compun din cunoaştere şi spontaneitate.

Acolo se întâlneşte măiestria cu misterul, iar acel loc este la îndemâna tuturor.

Fiecare dintre noi ne naştem cu potenţialul măiestriei într-un anumit domeniu.

Practica în acel domeniu ne face să atingem repede un grad de măiestrie mai mare sau mai mic.

În acest sens, Aristotel observa că „suntem ceea ce facem în mod repetat, de aceea măiestria nu este un act ci o deprindere”.

Când această deprindere a devenit parte din noi, a sosit timpul să explorăm misterul.

Şi încă ceva…

Nu e nevoie să aştepţi să devii maestru absolut ca să poţi explora misterul!

Eşti deja un pui de maestru prin talentele şi darurile cu care ai fost înzestrat la naştere!

Când le cultivi în mod consecvent, măiestria începe să se manifeste spontan în diverse momente, iar apoi excelenţa devine mai mult regulă decât întâmplare.

„Simplul” fapt că ai parcurs anii de şcoală şi că ai învăţat să supravieţuieşti în jungla socială presupune măiestrie. Dar măiestria fără mister este ca o operă de artă produsă industrial.

În capodopera lui Michelangelo „Creatia lui Adam”, de pe tavanul Capelei Sixtine, degetul întins al lui Adam se apropie de degetul întins al creatorului.

Măiestria întâlneşte Misterul

Este o formă de cunoaştere fără înţelegere, o eliberare a spontaneităţii în care exprimarea de sine devine mai importantă decât cunoaşterea.

O invitaţie să vinzi inteligenţă şi să cumperi mirare!

Inspiraţie!
andy szekely

Comentează




* Campurile marcate cu steluta sunt obligatorii.