Moştenirea lui Michael
În urmă cu aproximativ o lună am scris un blog post intitulat „Este Michael Jackson un ciudat?”
În acel articol mă refeream la percepţie şi mai ales la modul în care poate fi ea manipulată.
Astăzi Michael Jackson este mort.
Dincolo de abordarea populară „despre morţi numai de bine”, remarc faptul că Jackson a fost chiar din timpul vieţii o legendă vie.
Criticii săi, în cea mai adâncă fibră a conştiinţei lor, ştiu deja acest lucru.
Criticii îţi recunosc deja valoarea atunci când te critică
Dacă te-ar ignora, atunci poţi fi sigur că eşti nesemnificativ.
Dacă te critică, atunci înseamnă că însemni suficient de mult pentru ei.
Pentru Români, Jackson are un rol aparte.
Nu ştiu cu exactititate, dar cred că el a fost singurul muzician de top de după 1989 care s-a adresat din balconul Casei Poporului miilor de fani adunaţi în piaţă, când a venit la Bucureşti în 1996.
A fost modalitatea lui de a a-şi ancora moştenirea de legendă în inimile fanilor.
Pe scurt… un geniu ciudat, dar un izvor de inspiraţie indiscutabil.
Un filosof spunea: „Cine vrea să împrăştie lumină trebuie să reziste arderii”.
Michael a rezistat. O jumătate de secol.
