fbpx

Navighezi cu barca găurită în noul an?

Imaginează-ţi:

Te afli pe insula A şi vrei să ajungi pe insula B.

Te duci să închiriezi o barcă…

Intrând în vorbă cu bătrânul pescar, cu care te tocmeşti pentru barcă, îi ceri să îţi povestească despre insula B.

Dialogul decurge cam aşa:

– Cum e insula B?
– Foarte frumoasă… merită să mergi acolo …
– E uşor de ajuns?
– Depinde ce ştii să faci…
– Aaaaa … păi ştiu multe lucruri. Am învăţat la o mulţime de şcoli până acum… Ştiu geografie, ca să mă pot orienta, ştiu istorie, ca să pot să apreciez cultura de pe insula B. Ştiu şi o mulţime de limbi străine, ca să mă pot înţelege cu oamenii de acolo…
– Să înoţi ştii?
– NU!
– Hmmm…. poate ca ar trebui să înveţi înainte să pleci… Barca mea are o gaură pe care am cârpit-o, dar dacă sare dopul, nu te ajută nici geografia, nici istoria şi nici limbile străine…

***

Nu știu alții cum sunt, dar în experiența mea, de câte ori m-am urcat într-o barcă, m-am asigurat mai întâi că ştiu cât de cât să înot…

Când te duci la un instructor de înot, acesta nu îți spune să citești mai întâi 10 cărţi despre asta, dar nici nu te arunca direct în ocean pe furtună…

La fel e şi cu obiectivele pe care ni le stabilim la început de an…

Insulele noastre de destinaţie vor fi atinse dacă pornim la drum pregătiți…

Din zecile de interviuri pe care le-am luat oamenilor de mare succes (români și străini), rezultă mereu același numitor comun interesant:

Toți au o mare claritate asupra locului în care vor să ajungă (insula B) și toți folosesc pe drum la maximum resursele pe care le-au pregătit ca să ajungă acolo.

Să ne întoarcem la povestea cu barca:

După ce ai învățat să înoți închiriezi barca și pornești cu ea la drum…

Cel mai eficient mod de a vâsli este cu spatele la sensul de mers.

Asta îți permite să folosești mai bine mușchii și îți dă mai multă putere de înaintare.

Dezavantajul? Ești mereu cu spatele la insula B. De aceea, din când în când e nevoie să arunci o privire către țintă.

Curenții marini te deviază de la traseu la fiecare metru iar forța brațelor tale poate fi inegală… de aceea, e important să coordonezi mereu totul… și vâslele și orientarea bărcii către țintă și viteza de înaintare…

Ce vreau să zic de fapt?

E important să iei în calcul toți factorii implicați dacă vrei să atingi un obiectiv!

În continuare îți voi arăta acești factori și îți garantez că dacă îi iei în calcul pe toți, vei schimba radical în bine șansele pe care le ai pentru succesul tău!!

Ce se va întâmpla concret?

Vei avea mai multă predictibilitate.

Nu vei mai rata termene și nu vei mai renunța la proiectele importante.

Vei putea lucra mai bine în echipă și vei obține rezultate care să merite replicate și în alte proiecte.

Sunt 5 factori pe care să îi iei în calcul: doi pentru lumea ta interioară, doi pentru lumea exterioară și unul aflat la granița celor două lumi:

În Interior:

Knowhow (informații relevante pentru proiectul tău).

Competenţe (ce e nevoie să știi să faci).

În exterior:

Mentori (oameni de la care poți învăța ce greșeli să eviți).

Rezultate palpabile și măsurabile (ce vrei să obții concret).

La graniţa dintre interior şi exterior:

Atitudini (convingeri și valori care te ajută să îți împlinești proiectul).

Pentru fiecare dintre proiectele tale, ar fi de dorit să răspunzi la întrebări care clarifică cele 5 aspecte de mai sus.

Cum?

Alege un proiect la care știi că vrei să lucrezi în anul curent și răspunde la întrebările:

1. Ce informații ai nevoie să aduni și de unde le obții?

2. Ce competențe ai deja și care sunt cele pe care e nevoie să le obții?

3. De la cine vei obține idei și feedback? (de la ce mentori)

4. Care sunt convingerile și valorile care te vor ajuta să ai succes? (cele care formează sistemul tău de atitudini)

5. Ce rezultate concrete şi măsurabile vrei?

Când răspunzi la cele 5 întrebări pentru fiecare proiect important îți apropii succesul.

Visurile tale devin realiste și realizabile!

De ce?

Pentru că de fapt iei în calcul toți factorii critici, nu doar pe cei care par importanți la momentul planificării.

Ce se va întâmpla în noul an?

Vei naviga eficient!

Proiectele tale se vor împlini pentru că au din start șanse maxime de realizare!

Vei fi mereu la controlul îndeplinirii lor pentru că vei avea resursele necesare deja pregătite și planificate!

Concret, ce ai putea să faci, pas cu pas:

1. O listă cu cele mai importante proiecte pentru noul an (recomand 3-4).

2. La fiecare proiect răspunde la cele 5 întrebări.

3. Pune fiecare proiect în calendar, cu termene de realizare (estimează timpul cu grijă, ca să lași loc și pentru alte activități, în afară de proiecte).

În acest fel, îți mărești șansele să transformi visurile în realitate și pornești în noul an cu posibilități maxime de succes!

Inspiraţie!
andy szekely

Comentează




* Campurile marcate cu steluta sunt obligatorii.