Obiectivul șchiop și cocoașa îngrijorărilor (I)
Imaginează-ți un om care merge șchiopătând!
Unul din picioarele sale este mai viguros… celălalt mai slab… si din această cauză dă senzația că târâie un picior și se căznește să compenseze cu celălalt.
Ți-ai imaginat?
Acum adaugă-i și o cocoașă!
… Merge târâind cu zgomot unul dintre picioare, gârbovit și încruntat, uitându-se în stânga și în dreapta de parcă s-ar teme că e urmărit.
Te întrebi cine e personajul?
Te duce cu gândul la vreo lectură suplimentară din anii de școală sau la vreun film pe care l-ai văzut mai demult?
Dă-mi voie să te lămuresc
E un personaj contemporan, din zilele noastre, care poate fi întâlnit destul de des pe stradă, chiar dacă are o cocoașă mai puțin proeminentă, iar după mers pare mai curând confuz decât infirm…
Şi mai trist…
Uneori, acest personaj se duce la cursuri sau citește cărți de dezvoltare personală (self help), iar la ieșirea din sala de curs ori la capătul lecturii pare că stă cu spatele ceva mai drept sau are mersul un pic mai hotărât.
Din păcate, efectul durează puțin și după o vreme, îl vezi din nou rătăcind pe străzi cu priviri piezișe aruncate peste umăr, dovadă vie a pierderii de verticalitate.
Vestea proastă este că și eu și tu putem avea momente în care să jucăm acest rol.
Vestea bună este că stă în puterea fiecăruia dintre noi să stăm departe de el.
Iar atunci când devenim conștienți că ni s-a gârbovit spatele sau că ni s-au înmuiat picioarele, putem face IMEDIAT ceva ca să ieșim din aceste stări.
3 idei de luat în seamă atunci când ai timp să te gândești la viața ta
În primul rând, vreau să îți sugerez că există un motiv pragmatic să îți stabilești obiective.
În al doilea rând, vreau să îți arăt motivul esențial pentru care obiectivele stabilite nu sunt atinse (de către majoritatea oamenilor)…
…iar în al treilea rând… vreau să îți ofer cauza pentru care unii oameni ajung mai departe ca alții.
Adică de ce chiar și cei care își ating obiectivele pot să eșueze și cum poți tu să eviți acest lucru.
Pentru început, mă voi referi la acea parte a corpului care te ajută să te menții drept și să te deplasezi… picioarele tale.
Dacă stai în picioare și nu te miști, singurul efort pe care îl depui este pentru a învinge gravitația.
E un efort mic și în primă fază neglijabil.
După o vreme însă, începi să obosești și ai nevoie de energie… așa că începi să te deplasezi ca să îți cauți hrană.
După ce mergi suficient de mult, picioarele încep să te doară.
În popor se spune despre cei care obosesc și se opresc din mers că „nu îi mai țin picioarele”.
Acest lucru este cu atât mai valabil în cazul în care picioarele nu au aceeași forță, iar cel puternic compensează lipsa de forță a celui slab.
Ce se întâmplă în cazul stabilirii obiectivelor?
Simplu!
Natura umană ne face să acționăm atunci când ne doare, adică să ne dorim să atingem obiective noi ca să nu mai suferim din cauza problemelor vechi.
În acel moment avem cea mai mare dispoziție pentru schimbare și implicit căutăm schimbarea stabilind ținte noi înspre care să ne îndreptăm.
În acel moment, cu un pic de știință a succesului poți face un prim pas uriaș pe drumul tău.
Acest „pic de știință” se găsește peste tot în cărți, filme motivaționale sau cursuri.
Însă informația relevantă e amestecată cu foarte multe „zvonuri neverificate”, ceea ce creează confuzie pentru mulți oameni interesați de evoluția lor către scopuri.
În acest articol, vreau să îți ofer trei dintre cele mai importante și relevante instrumente de stabilire a scopurilor din câte există.
După ce am studiat mai bine de 10 ani domeniul, am ajuns la concluzia că lucrurile care funcționează cu adevărat și adaugă multă eficiență eforturilor tale sunt câteva adevăruri simple și directe.
După părerea mea, cele mai simple și adevărate instrumente de stabilire a obiectivelor sunt următoarele:
1) Să-ţi scrii obiectivele (în fiecare zi)
2) Să le „spargi” în obiective de etapă, mici şi ușor de făcut și să le prioritizezi
3) Să te apuci de treabă ca și când viața ar depinde de succesul primului pas (viața obiectivului chiar depinde) şi apoi să continui în aceeași manieră
Odată făcute aceste lucruri, apare primul obstacol major în calea realizării scopurilor tale.
Este locul în care se împotmolesc 90% dintre cei care își stabilesc țeluri dar nu le ating.
El are un nume ușor de recunoscut:
Obiceiurile proaste
Acesta este la cei mai mulți oameni piciorul slab.
Degeaba vrei să atingi greutatea ideală dacă mergi în continuare la mall și îți umpli frigiderul cu ciocolată.
Degeaba vrei să fii productiv dacă nu ești deloc ordonat (arunci la întâmplare obiectele pe care le aduci acasă).
Degeaba vrei să ai o viață socială împlinită dacă stai închis în casă toată ziua.
Aristotel spunea referindu-se la obiceiuri: „Suntem ceea ce facem în mod repetat, de aceea măiestria nu este un act, ci o deprindere”.
La fel de adevărat este însă si fraza complementară:
„Suntem ceea ce facem în mod repetat, de aceea ratarea nu este un act, ci un obicei „
Obiceiurile proaste sunt cele care ne țin în loc și ne împiedică să ne atingem țintele.
Din păcate, majoritatea oamenilor pierd din vedere acest fapt și se concentrează pe stabilirea de noi obiective, gândind că acolo este problema.
„Dacă nu am realizat ceva, este pentru că nu am știut suficient de bine ce vreau”, își spun ei.
În realitate, mulți oameni știu ce își doresc, dar nu știu cum să își dorească, adică, nu au un sistem de susținere pe drumul către obiectiv. Un astfel de sistem este setul de obiceiuri utile pentru performanță.
Cum le obții?
Din multitudinea de tehnici de instalare a obiceiurilor.
Îți propun în continuare trei care mi se par ușor de folosit:
Fă din obiceiul dorit un obiectiv de atins
Fă-ţi obiceiurile cât mai exacte. Identifică unde, când şi cum să le implementezi.
Nu lăsa nimic la întâmplare.
Dacă exersezi zilnic pentru a-ţi susţine ţelul de a slăbi, specifică momentele când vei exersa şi pentru cât timp, unde şi ce fel de exerciţii vei face.
Fă acest lucru cu scopul declarat de a face mișcare și după ce îți atingi ținta cu slăbitul.
E un obicei excelent pentru întreaga viață.
… Numai să știi cum îl instalezi în viața ta…
Să faci fitness în living între 4 şi 4:45 în fiecare zi este o formulare care descrie clar un obicei.
Dacă adaugi “să merg la sală” la lista cu ce ai de făcut mâine, fără nici o altă precizare, nu descrii un obicei, ci o dorinţă.
Una dintre proprietăţile de bază ale obiceiurilor este timpul.
Ca să instalezi obiceiuri noi, ia în considerare timpul. Dedică-ţi o perioadă de timp obiceiului respectiv.
O experienţă de 30 de zile
Alocă 30 de zile pentru a te obişnui cu noul obicei.
Această metodă are o rată crescută de reuşită şi poate fi adaptată pentru orice obicei pe care vrei să-l instalezi.
Concentrează-te pe obţinerea unui record cu obiceiul tău la capătul celor 30 de zile.
Nu te îngrijora pentru ziua 31.
Dacă reuşeşti 30 de zile, după aceea obiceiul va fi pe pilot automat.
Chiar dacă mai târziu mai ai mici scăpări, va fi mult mai uşor să re-instalezi obiceiul dacă înainte ai terminat exerciţiul de 30 de zile.
Dacă e nevoie mai poţi începe o nouă experienţă de 30 de zile deoarece ştii că vei reuşi.
Elimină piedicile
Elimină orice obstacol care te poate împiedica să-ţi instalezi noul obicei.
Înlătură obligaţiile din programul tău care ţi-ar putea solicita timpul alocat noului obicei.
Anunţă şi alţi oameni că acel timp este sacru şi că nu au permisiunea să te deranjeze atunci.
Asigură-te că ai tot ce este necesar pentru a-ţi pune în aplicare obiceiul.
Nu ai vrea să începi în Ziua 1 cu mult entuziasm, doar ca să descoperi că îţi lipsesc lucruri importante şi că nu poţi continua.
Odată „înarmat” cu aceste metode, echilibrezi greutatea și te vei deplasa mai ușor pe drumul tău.
Acum mergi într-un ritm bun și performant.
Cu siguranță că în aceste condiții, cu obiective clare și obiceiuri bune, poți să ajungi mult mai departe decât atunci când șchiopătai…