Paradoxul James Bond
– o lecţie de leadership –
Citind aceste prime rânduri probabil te aştepţi să vorbesc despre celebrul spion 007 britanic.
De fapt, voi vorbi despre un alt James Bond, mai puţin faimos în zilele noastre, dar cel puţin la fel de curajos.
E vorba de James Bond Stockdale (exact acesta e numele lui complet), viceamiral al marinei SUA, care are de predat o lecţie de leadership mai puţin obişnuită.
Pe scurt, povestea lui
James Bond Stockdale s-a născut şi a crescut în Abingdon, Illinois.
La scurt timp după ce a absolvit în 1946 Academia Navală, s-a format ca pilot şi a zburat de-a lungul carierei cu toate tipurile de avion din inventarul Marinei.
În august 1964, escadronul condus de el a jucat un rol hotărâtor în confruntarea din Golful Tonkin, care a implicat atacuri asupra teritoriilor nord-vietnameze de pe navele militare americane.
La data de 09 septembrie 1965, Stockdale s-a catapultat din avionul său A- 4 Skyhawk, lovit de proiectilele antiaeriene ale armatei vietnameze.
În cuvintele acestui James Bond, iată ce sa întâmplat în continuare:
” La aterizare mi-am rupt câteva coaste, dar acesta a fost doar începutul…
Aterizasem pe străzile unui orăşel şi mulţimea furioasă venea spre mine hotărâtă să salveze onoarea oraşului „
Cu un picior rupt şi un braţ paralizat după bătaia încasată de la mulţimea furioasă, Stockdale a fost aruncat după gratii şi a devenit prizonierul cu cel mai înalt grad din toată istoria războiului din Vietnam.
Şi-a petrecut următorii şapte ani, în condiţii inimaginabil de brutale
În afară de bătăile crunte, a fost ţinut în detenţie solitară, în întuneric total, timp de patru ani, legat în lanţuri.
Cu toate acestea, Stockdale ar fi putut evita tortura dacă ar fi acceptat să admită că Statele Unite au avut un comportament criminal împotriva poporului vietnamez.
Dar Stockdale a refuzat această propunere.
Curajul lui a fost o sursă de inspiraţie pentru colegii săi prizonieri, cu care a comunicat cu ajutorul unui cod ingenios şi a ajutat la menţinerea moralului acestora.
Deşi au crescut progresiv nivelul de tortură, în cele din urmă temnicerii lui s-au convins că preferă să moară decât să coopereze.
La un moment dat, Stockdale s-a automutilat tăindu-şi scalpul cu lama ca să evite să fie filmat pentru propaganda vietnameză.
După un astfel de comportament, vietnamezii au încetat încercarea de a extrage „confesiuni” de la el.
Prizonierul a fost eliberat în 1973, ca urmare a tratatului semnat între cele două ţări.
La întoarcerea în SUA, Stockdale a devenit unul dintre cei mai decoraţi ofiţeri din toată istoria Marinei SUA.
De ce am reprodus aici această frântură de istorie?
În nici un caz pentru că aş fi de acord cu ce s-a întâmplat în Vietnam.
Scopul meu este altul: Acela de a surprinde o lecţie de eroism şi maturitate şi din ea, o idee puternică care merită a fi reţinută sub numele de Paradoxul James Bond (James Bond Stockdale).
Acest paradox a fost surprins în cartea Good to Great de către autorul Jim Collins.
Deşi e o carte despre leadership în domeniul economic, Collins l-a intervievat pe Stockdale şi s-a inspirat din viaţa acestuia când a caracterizat liderii de top.
Răspunsul lui Stockdale la întrebarea „Cum ai supravieţuit?” sună aşa:
„Nu mi-am pierdut niciodată încrederea într-un final fericit şi nici în faptul că voi rezista şi voi transforma acea experienţă în evenimentul definitoriu al vieţii mele, eveniment pe care dacă îl privesc retrospectiv, nu l-aş schimba în nici un fel.”
Şi mai surprinzător, răspunsul la întrebarea „De ce nu au supravieţuit şi ceilalţi prizonieri?” sună astfel:
” Oh, asta e uşor. Erau prea optimişti. Spuneau mereu: „Vom fi de Crăciun acasă.” Crăciunul venea dar rămâneau închişi. Apoi spuneau: „Vom fi de Paşti acasă.”
De Paşti erau în continuare prizonieri. Apoi aşteptau ziua Recunoştinţei… Apoi din nou Crăciunul… şi tot aşa… şi au murit de inimă rea. „
Aceasta este o lecţie foarte importantă
Liderii maturi nu confundă credinţa că vor reuşi, cu disciplina de a se confrunta cu condiţiile neprielnice din realitatea curentă.
Cele două calităţi… credinţa şi acţiunea disciplinată par a fi în contradicţie. După cum urmează:
Dacă am credinţă deplină, lucrurile se vor întâmpla indiferent dacă acţionez sau nu…
Pe de altă parte, dacă acţionez cu disciplină şi perseverenţă, lucrurile ar trebui să se întâmple chiar dacă uneori îmi pierd încrederea…
şi totuşi, acest paradox (ori contradicţie) este trăit şi de tine şi de mine şi de marea masă a oamenilor din când în când..
Cum putem să credem simultan cele două extreme ale spectrului credinţă – disciplină?
Iată un exemplu simplu
Să presupunem că eşti genul de persoană care nu ştie să spună NU!
Rezultatul este acela că oamenii din jurul tău îţi fac tot felul de propuneri şi solicitări şi te trezeşti că nu reuşeşti să le îndeplineşti pe toate, deşi ţi-ai dori.
Asta te frustrează în asemenea măsură încât decizi să începi să spui NU când ştii că nu faci faţă, dar de fiecare dată ai un sentiment de vinovăţie.
Acest scenariu este destul de clasic şi se rezolvă îndată ce persoana înţelege că a spune nu este de fapt un act de respect faţă de interlocutor, nu unul de trădare.
Totuşi, până când nu se produce această schimbare de semnificaţie în mintea persoanei, ea va trăi un paradox:
- Dacă accept toate propunerile, voi ajunge să fiu copleşit (ă) de muncă.
- Dacă spun NU, înseamnă că îi trădez încrederea celuilalt…
Sper că exemplul de mai sus a fost suficient de clar.
Numai după ce se conciliază cele două poziţii te linişteşti şi elimini conflictul interior.
Concilierea se face prin schimbarea paradigmei (a semnificaţiei) pe care o dai celor două extreme ale spectrului.
Astfel ele nu mai par opuse ci COMPLEMENTARE!!
Acelaşi lucru e valabil şi la paradoxul James Bond. Poziţiile aparent opuse aici sunt:
1. Am încredere deplină că va fi bine
2. Muncesc de îmi sar capacele ca să ajung la acea stare dorită
Cele două poziţii sunt de fapt complementare, adică NU SE POATE UNA FĂRĂ ALTA!
Dacă ai încredere şi nu acţionezi, trăieşti de fapt în iluzie.
Dacă acţionezi impulsiv, fără să îţi pui credinţa în rezultatul obţinut, trăieşti de fapt în agitaţie.
Când combini însă cele două poziţii şi le priveşti ca fiind complementare, ele se susţin reciproc.
E ca şi când ai avea o barcă şi ai folosi simultan cele două vâsle.
Invers, dacă te bazezi pe doar una din extreme, e ca şi când ai folosi o singură vâslă pe aceeaşi parte a bărcii, cu pretenţia să înaintezi către destinaţie.
Oricât de tenace ai fi, te vei învârti în cerc.
La finalul mesajului meu, te invit ă îţi pui această întrebare: În care arie a vieţii tale mai ai nevoie de o vâslă?
DUBLEAZĂ-ȚI REZULTATELE, ÎNJUMĂTĂȚEȘTE-ȚI MUNCA!
Principiul Pareto, un fapt dovedit și recunoscut de majoritatea specialiștilor, spune că 20% dintre performerii de top, în orice profesie, obțin 80% din rezultate și venituri.
Dacă aplici de două ori această regulă, rezultă că doar 4% dintre performeri obțin rezultatele pe care le au ceilalți 96%!
Secretul?
Au strategii mult mai bune instalate în psihicul lor, până la nivel de automatism.
Care sunt acestea?
Vino să le Speaker Elite – programul complet care cuprinde toate formele de învățare (video, text, exerciții, grupuri de practică, grup interactiv de feedback „best leverage”) în care înveţi cum să prezinţi eficient concepte, produse sau servicii!
