Pas în viitor – cea mai concretă tehnică de programare mentală
Ţi s-a întâmplat vreodată …
… Îţi scrii pe mână că trebuie să îl suni pe Popescu îndată ce ajungi acasă. Ajungi acasă, faci un duş, îţi aduci aminte că ţi-ai notat ceva pe mână, dar nu mai ştii ce.
… Îţi notezi pe un petec de hârtie să cumperi lapte înainte de a ajunge acasă.
Ajungi acasă cu sentimentul straniu că aveai ceva de cumpărat… dar nu mai ştii exact ce.
Când scoţi hârtiuţa din buzunar îţi dai seama ce anume… dar eşti deja în casă.
… Eşti la cumpărături la supermarket… te îndrepţi către casa de marcat cu coşul plin, întrebându-te ce naiba voiai să mai cumperi.
Astfel de situaţii sunt destul de comice şi sunt convins că sunt destul de comune.
Îmi aduc aminte de o secvenţă de la începutul filmului ‘Singur acasă’.
El şi ea, soţ şi soţie, pleacă cu avionul în vacanţă… Şi amândoi au o acută senzaţie că au uitat ceva acasă… şi după multe frământări îşi dau seama ce anume au uitat… uitasera copilul!
Dincolo de comicul situaţiei, astfel de momente pot produce reale neplăceri care se acumulează şi au efect negativ în felul în care ne construim imaginea de sine, finalizăm ceea ce am început şi în general, ne conducem viaţa.
Multe dintre aceste „neplăceri” pot fi eliminate cu uşurinţă atunci când preiei controlul, puţin câte puţin, asupra unor procese mentale simple.
Este important să precizăm felul în care creierul codifică orice informaţie din mediu primită prin simţuri
Simplu spus, orice informaţie este codificată mental cu ajutorul imaginilor, sunetelor şi senzaţiilor.
Orice eveniment pe care îl memorăm va conţine o combinaţie de elemente vizuale (imagini), auditive (sunete) şi kinestezice (senzaţii).
Practic, ne amintim un anumit moment din viaţa noastră pentru că reactivăm imaginea, sunetul sau senzaţia respectivă (sau pe toate trei) la nivel mental.
Cele trei modalităţi de codificare, vizual, auditiv şi kinestezic se mai numesc sisteme de reprezentare (cu ele re-prezentam în creier informaţiile primite din mediul extern).
Altfel, nu am mai şti unde am lăsat maşina în parcare, unde locuim sau cum îl cheamă pe colegul de birou de la serviciu. (Ionuţ Ciurea).
Astăzi m-am gândit să îţi prezint o tehnică simplă şi puternică prin care să îţi aminteşti mult mai uşor ceea ce îţi propui să faci, exact la momentul oportun.
Este o tehnică pe care o prezint în seminarii cu efecte foarte bune şi m-am gândit că este suficient de simplă ca să o expun în scris.
Poate că este , poate că nu… rămâne ca tu să decizi… aştept feedback-ul tău.
Tehnica se numeşte păşirea (mentală) în viitor
Iat-o:
În primul rând, decide ce anume vrei să îţi aminteşti să faci şi când!
Apoi:
1. Alege un stimul extern care eşti destul de sigur că va avea loc la momentul în care ai nevoie să îţi aminteşti să declanşezi acţiunea dorită.
Exemplu: când intru pe uşă în casă, mă duc să îi dau telefon lui „x”.
- Codifică în creier în mod multiplu stimulul respectiv, folosind cele 3 sisteme de reprezentare.
Exemplu:
V – văd uşa de la intrare
A – aud cum scârţâie uşa când o deschid (aud cheia în broască)
K – simt senzaţia pe care mi-o dă atingerea clanţei uşii
Sugestie. Pentru situaţiile în care nu am stimuli din toate cele 3 sisteme, pot să:
– aleg un moment dinainte sau de după, care este încă foarte apropiat de răspunsul dorit, în care am mai multe oportunităţi de a codifica
– codific în minimum două sisteme de reprezentare dacă nu pot în toate.
- Verifică de câte ori îţi aduci aminte acum, când ai aplicat tehnica păşirii în viitor, lucrurile mărunte pe care înainte le uitai sistematic.
De ce este important să codific în mai multe moduri?
Imaginează-ţi că atunci când vii acasă există un element de noutate faţă de tiparul precedent.
De exemplu: intri pe uşa din spate (nu mai ai stimulul vizual) sau vorbeşti la telefon (nu mai ai stimulul auditiv) sau te doare burta (stimulul kinestezik- senzaţia clanţei devine relativ neimportant prin comparaţie cu celălalt stimul kinestezic – senzaţia de durere).
Dacă am o strategie de reamintire bazată pe un singur tip de stimul, iar acel stimul este eliminat, atunci şansele de a-mi reaminti scad dramatic.
Codificând în toate cele 3 sisteme, de fapt îmi apropii şansele de a-mi reaminti de 100 %.
STIMUL –––––––––-> RĂSPUNS
V -> V
A -> A
K -> K
Marele avantaj al asocierii unui stimul cu un anumit tip de răspuns este acela ca stimulul şi răspunsul devin înlănţuite.
Creierul uman învaţă extrem de rapid
Mecanismul a fost evidenţiat pentru prima dată de Pavlov în 1901.
Prin condiţionări repetate, câinele din laborator ajungea să saliveze de fiecare dată când cercetătorul aprindea lumina.
Cu alte cuvinte, aprinderea luminii (stimul) generă un răspuns la câine (salivarea).
Mai în glumă, mai în serios, se spune că după ce câinele a trecut în lumea umbrelor, de fiecare dată când cineva aprindea lumina în laorator, cercetătorul lua mâncarea câinelui şi se indrepta către locul în care patrupedul obişnuia să fie hrănit…
De fapt, creierul uman învaţă prin astfel de asocieri stimul-raspns, şi învaţă mult mai repede decât creierul animal.
Cu alte cuvinte, nu ai nevoie de prea multe repetări ca să creezi această legătură între stimul şi răspuns. Una două repetări sunt suficiente.
Pentru concretizare, gândeşte-te la ceva ce ai nevoie să îţi aminteşti să faci mâine dimineaţă, sau la prânz.
- Imaginează-ţi: ce vei vedea, auzi sau simţi în mod sigur înainte de a declanşa acţiunea dorită?
Ex: uşa de la intrarea în restaurantul unde iei masa, vocea chelnerului tău favorit, senzaţia de foame.
- Leagă de această imagine mentală, o altă imagine cu acţiunea pe care doreşti să o faci, cu sunetele tipice acelei acţiuni şi cu senzaţia pe care o vei avea.
Ex: Imaginea ta când dai telefon (dacă asta e acţiunea), sunetul vocii celeilalte persoane care răspunde la telefon, senzaţia de calm când auzi acea persoană.
Presupun că această tehnică simplă şi puternică va adduce multă conştientizare şi eficienţă în viaţa ta.
Dă-mi de ştire cum a funcţionat!
