Pasiune pentru performanță, detasare pentru relevanță
Am făcut câteva interviuri pe teme de leadership cu câțiva antreprenori români de succes.
Cu toții au vorbit despre importanța entuziasmului, a pasiunii, a dăruirii, a implicării în proiecte.
În mod evident, motivația îți dă energie să continui…
Un lucru despre care oamenii de succes vorbesc mai puțin însă, este abilitatea de a privi cu detașare proiectele, deciziile și rezultatele.
De ce vorbesc puțin…?
După părerea mea, pentru că această detașare a devenit a doua natură pentru ei.
Businessurile bune sunt rezultatul urmăririi unor obiective foarte clare în manieră flexibilă.
Adică, ce e relevant este folosit, iar ceea ce este nerelevant este eliminat.
Trei dintre cei patru maeștri ai businessului pe care i-am intervievat până acum vorbesc despre intuiție ca fiind mai curând un rezultat al experienței decât un talent înnăscut.
Leaderii antreprenoriali fac în fiecare zi alegeri relevante, iar pentru a reuși o astfel de performață au învățat să se detașeze emoțional.
Fiecare dintre noi are această capacitate, dar majoritatea dintre noi o folosim rar.
Probabil ți s-a întâmplat și ție să te pregătești pentru un examen și să ai senzația că pregătirea merge „ca în piatră”…
Sau poate ai vrut să înveți să dansezi sau să șofezi ori schiezi…și cu cât încercai mai din greu cu atât evoluai mai greu…
Toate acestea până într-o zi când lucrurile au început să se îndrepte… de la sine…
De fapt, acest fenomen de trecere a pragului de la strădanie la eleganță se produce când pasiunea și dedicarea ta pentru ceea ce faci se îmbină cu relaxarea și detașarea față de rezultat.
Unii numesc acest fenomen „experiență”.
Eu prefer să îl numesc „LEADERSHIP”.
În esență, este o stare la care cu toții avem acces.
Când reușim să o „stabilizăm” în viața de zi cu zi devenim modele pentru ceilalți, adică leaderi autentici.
P.S.
Cu pasiunea aplicată suficient timp obții performanță și devii expert…
Cu detașare decelezi ce este relevant și ce nu, iar asta te poate pune în postura de investitor…
Ca leader autentic, ai nevoie și de pasiune și de detașare, în doze bine adaptate contextului în care te afli. „Invită-le” pe amândouă în viața ta!