Piramida succesului
De ce vor oamenii performanţă?
Pentru că se plăteşte bine!
Pentru că te simţi bine când ai succes, iar performanţa îl presupune!
Pentru că există în noi tendinţa naturală de a evolua!
…. şi mai sunt multe alte motive …
Acest articol are ca scop să ofere o cale simplă şi eficientă pentru creşterea succesului tău, oricare ar fi domeniul performanţei pe care ţi-l alegi!
Metoda se numeşte Piramida Succesului şi conţine ingredientele esenţiale ale performanţei.
Fiecare colţ al piramidei defineşte unul dintre cele 4 ingrediente.
Le voi prezenta pe rând, în ordinea firească, denumindu-le S1, S2, S3 şi S4, după iniţialele fiecărui element.
Interesant este că poţi aplica acest model în orice domeniu în care vrei să obţii performanţa: sport, învăţarea unei abilităţi noi, lucrul cu persoane dificile, etc.
Iată care sunt cei 4 S ai modelului
S1 – Scopul
Scopul se referă la rezultatul final pe care vrei să îl obţii.
Este principiul fundamental al succesului şi este şi un adevăr de bun simţ.
Dacă ştii foarte clar ce vrei, atunci ai şanse mai mari să obţii decât dacă nu ştii.
Dacă scopul tău este să îţi cumperi o maşină şi nu o vezi clar cu ochii minţii, ai şanse la fel de mari să „obţii” un Logan în locul unui Mercedes.
Pe tema asta am creat o mulţime de exerciţii de antrenament mental.
Unii oameni spun că nu pot vizualiza clar.
De fapt, vizualizarea este mai mult legată de antrenament decât de capacitate.
Creierul tău poate vizualiza.
Altfel, când ajungi acasă, dacă stai la bloc, nu ai putea face diferenţa intre uşa de la intrarea în apartamentul tău sau al vecinilor… (creierul tău compară imaginea mentală a uşii cu ceea ce vezi fizic în faţa ochilor… uşa)
S2 – Semnificaţia
Semnificaţia sau relevanţa acţiunii se referă la gradul de importanţă pe care îl atribui acţiunilor tale.
De exemplu, dacă vrei să înveţi ceva, dar subiectul nu te interesează, îţi va fi mult mai greu să reţii informaţia decât dacă eşti foarte pasionat de ea!
Chiar dacă uneori eşti nevoit(a) să înveţi ceva ce nu te pasionează, poţi încă să dai semnificaţie acestei activităţi. Găseşte un motiv bun pentru ce înveţi şi conştientizează acest motiv.
Verifică în ce măsură eşti curios în legătură cu ce înveţi şi în ce măsură îţi place.
Poţi face acest lucru când răspunzi cu atenţie la întrebările:
De ce este important să învăţ asta?
Mă interesează ce învăţ?
Este absolut necesar să învăţ asta?
Ce se întâmplă dacă nu învăţ?
Cât de relevant este pentru mine să învăţ asta?
S3 – Starea
Este dificil să obţii performanţă dacă nu te afli în starea potrivită.
Ai fost vreodată în situaţia în care profesorul îţi vorbea pe o temă care nu te interesă absolut deloc?
Ce făceai atunci (în cazul în care erai în clasă…)?
O stare de visare sau de plictiseală nu va induce cheful de învăţare.
Ceea ce motivează învăţarea e o stare în care te simţi bine.
Dacă asculţi profesorul cu aceeaşi bucurie cu care aştepţi să se usuce vopseaua pe pereţi nu vei reţine mare lucru din prelegerea lui.
La fel se întâmplă când parcurgi singur(a) un material pe care trebuie să îl înveţi, dar subiectul nu te interesează sau nu îţi place.
O stare de relaxare combinată cu una de curiozitate pare să fie ingredientul cel mai potrivit pentru învăţare eficientă.
S4 – Strategia
S4 se referă la metoda concretă sau tehnica prin care îţi realizezi pas cu pas scopul.
De exemplu, în cazul în care vrei să reţii uşor nume şi figuri, una dintre tehnicile eficienţe presupune:
- Imaginează-ţi că pe fruntea persoanei din faţa ta este scris numele pe care tocmai ţi l-a spus.
- Repetă numele pe care tocmai l-ai auzit cu voce tare. De regulă, dacă repeţi de 4 ori numele în primele 10 minute, acesta se va fixa în mintea ta. O primă ocazie să faci asta este chiar atunci când faci primul schimb de replici.
De exemplu:
Salut, eu sunt Andy
Salut, eu sunt Mihai
Îmi pare bine să te cunosc, Mihai!
Ideea esenţială în piramida succesului este că ai nevoie de toate cele 4 ingrediente pentru a îţi mari performanţa.
De multe ori, cărţile de dezvoltare personală şi profesională oferă informaţii din categoria S4, fără să ţină cont de importanţa celorlalte colţuri ale piramidei.
După cum este uşor de observat, nici unul dintre cei 4S nu poate exista în izolare.
Fără aportul integral al celor 4S, succesul rămâne doar o încercare fără prea multe şanse.