Semnul oamenilor inovativi

Cum să identifici și fructifici momente de AHA din viața ta

Presupun că de-a lungul timpului ai avut numeroase ocazii să stai de vorbă cu… tine. Toți facem asta… de când e lumea…

Când stai cu capul sprijinit în palmă și cu coatele pe birou repeți un tipar de comportament similar cu al păstorului care se sprijină în toiag.

Dacă preferi o imagine mai veche, postura asta e similară cu cea a celebrei statuete Gânditorul de la Hamangia…

Ce se întâmplă însă când acest proces de gândire te duce la momente de descoperire?

Cum îți dai seama că ai dat peste o idee grozavă? Ce faci cu ea?

O folosești sau o lași să moară?

În acest articol vei găsi răspunsuri practice la aceste întrebări și un studiu de caz (public speaking).

În plus, vei afla cei 4 factori care te ajută să îți dezvolți intuiția:

1. crede în ea
2. stăruie cu ea
3. observă cu ea
4. nu fi orbit de ea

***

Simplu spus, când descoperi o idee bună ai o senzație internă (o intuiție) care îți spune că ai găsit ceva interesant.

Poate fi vorba despre o tresărire, o senzație în stomac, o realizare instantanee..

Einstein spunea:

’’Intelectul are puțin de-a face cu descoperirea. Ceea ce se întâmplă e un salt de conștiință, îl poți numi intuiție dacă vrei, iar soluția ți se prezintă fără să știi de ce sau cum…’’

Mie îmi place să numesc acest fenomen ’’semnul exclamării’’.

La finalul propozițiilor sau paragrafelor, punem semnul exclamării pentru a sublinia importanța. Semnul exclamării de la finalul șirului gândurilor tale subliniază faptul că s-a ’’copt’’  idea.

Ai obținut practic o înțelegere superioară punând la un loc mai multe gânduri.

Popular surprindem acel moment cu formulări de genul:

• mi-a picat fisa
• mi s-a aprins becul
• m-a lovit (o idee)
• mi-a venit mintea la cap

Din păcate astfel de momente sunt de scurtă durată (fulgerătoare chiar) și pot fi foarte ușor trecute cu vederea. Surprinderea lor cere pricepere.

Iată cum poți pune Semnul Exclamării mai des, cu ajutorul factorilor care dezvoltă intuiția:

Crede în ea!

Condiția principală pentru ca o astfel de idee să funcționeze este să crezi în ea. Altfel spus, să nu îți omori intuiția cu intelectul.

Uneori avem tendința să răspundem la ideile geniale care ne vin cu reacții mentale de genul:

• e prea frumos ca să fie adevărat
• viața bate filmu’
• să fim realiști…

În cuvintele aceluiași Einstein, prezentate de Bob Samples in cartea Metaphoric Mind:

’’Mintea intuitivă e un dar divin iar cea rațională un servitor credincios. Am creat o societate care prețuiește servitorul și a dat uitării darul.’’

Dacă vrei să te folosești de intuiție e necesar să îi dai importanță… să o valorizezi și să o ’’chemi’’ în viața ta.

Când ai o idee care crezi că este adevărată (chiar dacă nu știi de ce), acționează în direcția ei și observă cu atenție semnele care îți arată dacă ai dreptate sau nu.

Stăruie cu ea!

Din fericire, intuiția poate fi exersată. Din nefericire, asta durează!

De fapt e necesar să exersezi intuiția dacă vrei să funcționeze cu adevărat.

Motivul este dat de următoarea definiție pe care  îmi place să o folosesc în conferințele mele: Intuiția e intenție informată.

Mai concret, atunci când ai o intenție clară, ea va fi informată de ideile, observațiile și stimulii din mediu care te-ar putea ajuta să împlinești respectiva intenție.

La un moment dat, toate aceste elemente se ’’pun la un loc’’ sub forma unei idei organizatoare care te duce la realizarea intenției.

Acesta e procesul prin care master chef-ii produc rețete de succes care încântă papilele gustative ale mesenilor în marile restaurante…

Acesta e mecanismul prin care compozitorii celebri încep să creeze capodopere după ani lungi de exersare…

Așa ajung matematicienii și fizicienii să conceapă ecuații și teorii care explică lumea…

Pe de altă parte, acesta e și motivul pentru care majoritatea oamenilor renunță…

De multe ori vei ajunge la acea idee genială după căutări lungi și obositoare.

Cere stăruință și tenacitate să contempli o idee interesantă perioade lungi de timp (uneori ani sau decenii) până când s-au acumulat destule date ce converg spre o soluție…  

Nu e deloc ușor și de aceea puțini sunt dispuși să o facă…

Pentru cei care stăruie, odată ce e pus ’’semnul exclamării’’ se deschid oportunități la care altfel nu ar fi avut acces.

Observă cu ea!

Alege-ți un domeniu în care să intri cu intenția de a-ți dezvolta intuiția.

E preferabil ca acest domeniu să fie unul care conține în el o doză mare de regularitate…

De ce?

Pentru că mare parte din intuiție este dată de capacitatea de a detecta tipare și șabloane de organizare a activităților.

Dacă vrei să îți exersezi intuiția, contextele cu un grad mai mare de regularitate, în care poți observa tiparele de activitate îți vor da materialul de studiu necesar…

Daniel Kahneman (laureat al premiului Nobel) remarca acest fapt într-o prezentare făcută pentru World Business Forum în 2018 la New York:

Motivul pentru care e mai ușor să dezvolți intuiția șahistului decât a agentului de bursă (remarca el) este gradul de neregularitate al piețelor financiare prin comparație cu cel generat de regulile jocului de șah.

Chiar dacă sunt foarte multe combinații posibile de mutări la șah, tiparele de gândire sunt totuși mai predictibile.

Un alt exemplu bun este relația de cuplu. Dacă ai trăit suficient timp cu aceeași persoană și ești rezonabil de atent, vei observa tipare de comportament ce te vor ajuta să INTUIEȘTI cum să reacționezi în relație.

Observația este așadar importantă, însă e necesar să o exersezi.

Nu fi orbit de ea!

Al patrulea factor pentru dezvoltarea intuitiei ar putea fi denumit și: doza corectă de intuiție.

Dacă primul factor era legat de încrederea în puterea intuitivă, ultimul se referă la deciziile luate pe baza intuitiei și cum te poți feri de exagerarea folosirii ei.

De ce e asta important?

Predau tehnici de inovație, gândire intuitivă și decizii de mulți ani, mai ales în Bootcamp University și am avut ocazia să constat un lucru  interesant:

Oameni foarte cerebrali care nu au mai lucrat cu intuiția înainte, au tendința să ’’se arunce’’ în brațele ei la primele semne că funcționează.

Mai specific, lucrul cu intuiția e o idee seductivă în sine…

Ai impresia că ai căpătat brusc niște superputeri și începi să le folosești ca un copil care a descoperit o jucărie nouă…

Nivelul tău de încredere în puterea intuiției s-ar putea să nu crească gradual ci abrupt (de la ’’nu cred’’ la ’’doar în asta cred’’).

În realitate, deși intuiția e o unealtă valoroasă, ea funcționează ca orice unealtă – în anumite contexte. Mai exact, când domeniul intuiției are o regularitate (predictibilitate) suficientă, când tu ai destulă experiență și când feedback-ul este aproape imediat.

În cuvintele aceluiași D. Kahneman:

’’Dacă cele 3 condiții nu sunt îndeplinite, faptul că ți-a venit o idee (…) și crezi cu tărie în ea, categoric NU garantează că ideea e bună!’’

O anumită doză de scepticism sănătos ar fi bine să rămână prezent în conștiința ta…

De exemplu, în cartea Decisive, autorii Chip si Dan Heath prezintă un proces de luare a deciziilor în 4 pași, simplu și eficient:

1. mărește numărul de opțiuni posibile
2. testează / verifică presupunerile
3. detașează-te emoțional
4. fii pregătit să te înșeli

Acest ultim pas mi-a atras în mod deosebit atenția și mi se pare foarte util, din următorul motiv: Când începem să lucrăm cu intuiția, există riscul să cădem pradă unui tipar psihologic numit ’’prejudecată de confirmare’’ (confirmation bias). Acesta se manifestă prin faptul că tindem să observăm și chiar să căutăm dovezi care ne confirmă părerile în timp ce eliminăm dovezile contrare.

Cum scapi de această prejudecată?

Cu ajutorul unui sistem de feedback de calitate pe care l-am stabilit de la început și de care ne ținem cu tenacitate.

E de preferat ca acest feedback să fie imediat, din cel puțin două motive:

1. Ne ajută să facem legătura între intuiție și realitate (devine evidentă legătura)
2. Ne menține într-o stare de motivație pentru că progresul e vizibil

Un exemplu simplu este alergarea.

Îți vei dezvolta intuiții în legătură cu capacitățile tale de alergător și tehnicile care ți se potrivesc cel mai bine dacă stărui în această activitate și dacă ai un sistem bun de măsurare a progresului – de exemplu un ceas care să măsoare câțiva parametri cheie…

Îmi aduc aminte că la prima mea alergare de un sfert de maraton am avut ocazia să constat importanța feedback-ului pe propria piele.

Îmi cumpărasem un ceas care măsura distanțele pornind de la lungimea pasului, dar introdusesem în aplicație o lungime medie a pasului cu vreo 4 centimetri mai mare decât cea reală.

Astfel, când am alergat distanța oficială, am ratat cu 1 minut timpul pe care mi-l propusesem pentru simplul motiv că estimasem greșit viteza necesară cu un sistem de feedback insuficient de bun…

Știu…e un exemplu banal, dar util. Îl poți extrapola la multe alte activități.

În comunicarea interculturală, s-ar putea ca intuițiile tale despre cum vor reacționa vesticii să nu se potrivească în comunicarea cu esticii. Este alt context și ai nevoie de alt tip de feedback.

Lecția e simplă: Nu te lăsa orbit de încrederea în intuițiile tale dacă se schimbă contextul, dacă mecanismul de feedback nu mai e valid și dacă nu ai suficientă experiență în noul context și cu noul mecanism de feedback…

Intuiția și măiestria

În cartea Formula Măiestriei vorbesc despre trei ingrediente esențiale ale celor care pornesc de la stadiul de ucenic și ajung maeștri: Munca, Metoda și Mentorii.

Munca susținută se referă la acumularea de suficientă experiență.

Metoda sau rețeta verificată este tiparul repetitiv ce trebuie urmat pentru atingerea scopului.

Mentorii sunt persoanele specializate care pot da feedback imediat în legătură cu aplicarea metodei.

După cum probabil observi, elementele măiestriei se suprapun frumos peste factorii determinanți ai dezvoltării intuiției: domeniu care are regularitate (metoda verificată), experiența acumulată (munca) și feedback-ul imediat (luat de la mentori).

Cu aceste ingrediente un începător poate ajunge maestru și implicit își va dezvolta o serie de intuiții despre felul cum poate practica în domeniul ales la nivel de măiestrie.

Secretul este însă să folosească toate cele 3 ingrediente, chiar dacă e foarte tentant să sară peste cel puțin unul dintre ele (cel mai desea Munca).

Să lămurim asta cu un studiu de caz.

Studiu de caz – public speaking

Cele peste 2.000 de prezentări pe care le-am susținut în ultimii 20 de ani m-au dus în situația să mă apropii de stadiul măiestriei (așa cum îl descriu în cartea citată mai sus).

Uitându-mă retrospectiv pot spune că în anumite momente când mă aflu în fața publicului am intuiții legat de ce anume are nevoie respectivul grup.

Aceste intuiții mă fac să schimb, reformulez, ajustez sau contrazic ceea ce mi-am propus să fac cu respectivul grup înainte să încep prezentarea!

În loc să rămân fidel planului, mă adaptez în teren…

Experiența mi-a arătat cu certitudine faptul că astfel de momente de intuiție merită urmate și își au rostul!

DAR

Există un mare dar… și el se referă la răbdare.

E foarte tentant atunci când înveți să vorbești în public să ai impresia că știi, că stăpânești procesul, că te pricepi… după primele 50 de prezentări ținute…

În realitate, e nevoie să treacă un număr semnificativ de ore de practică cu feedback (Cercetătorul Anders Eriksson o mai numește practică deliberată).

Acest număr diferă de la caz la caz dar media este aproximativ 10.000 de ore derulate pe parcursul a 5-7 ani.

Spun asta pentru că de multe ori când lucrez cu studenții mei în cadrul proiectului Speaker Elite (grup de practică pentru liderii care vor să inspire grupuri) aud următoarea obiecție:

’’Măi Andy, eu nu vreau să învăț tehnici de vorbit în public pentru că eu mă conectez intuitiv cu publicul și îmi dau seama ce au nevoie oamenii’’

Când aud asta, aproape că nu îmi pot opri dialogul interior care spune: ’’Încă un leneș’’

Cei aflați pe drumul măiestriei nu pot ignora factorul muncă (practică), pe motiv că le reduce intuiția conectării.

În realitate, ei confundă spontaneitatea cu norocul începătorului.

Când ești începător, pentru că nu ai nici un standard la care să îți raportezi performanța, nu ai decât două variante:

• Ori prezinți conținutul ca un robot, cu nasul în foaie sau citind ce scrie pe slide (există chiar  exemple de profesori universitari care fac asta)
• Ori te conectezi emoțional cu publicul tău și atunci pierzi partea de conținut (argumentația logică, bine construită în discurs)

Îngemănarea celor două este absolut esențială dacă vrei să prezinți bine și nu poți ajunge la această îngemănare decât prin practică.

De aceea le spun de multe ori studenților că ’’spontaneitatea este la celălalt capăt al practicii’’. După ce ai exersat destul începi să ai intuiții legat de felul cum ai putea combina mai bine agenda prezentării cu nevoile publicului și poți face asta cu charisma tipică măiestriei.

Asta îmi amintește de o zicere a lui Picasso:

’’Mi-a luat 4 ani să învăț să pictez ca Raphael și o viață întreagă să învăț să pictez iar ca un copil…’’

Observația lui Picasso e foarte interesantă pentru că ai nevoie de ’’ochi de copil’’ ca să observi lumea într-o manieră lipsită de prejudecăți dacă vrei să îți dezvolți intuiția… iar astfel de ochi se dezvoltă cum spuneam, ’’la celălalt capăt al practicii’’.

Concluzie

Intuiția are o forță uluitoare și un preț pe măsură.

Îți recomand să o folosești dacă ești cu adevărat dispus să plătești prețul (muncă multă și feedback intens într-un domeniu cu grad mare de regularitate).

Altfel, e ok să te bazezi mai mult pe intelect când iei decizii.

Vei avea poate mai puține idei geniale care schimbă lumea, dar o vei schimba în bine, în fiecare zi, până când intuiția va apărea singură în viața ta… când te aștepți mai puțin.